[Newsletter #11] De la RightCopyright la IMSAI 8080. Deschide emailul că să vezi ce înseamnă...

  • Posted on: 4 May 2017
  • By: Redacția ApTI

Mesaj de interes public:

Pentru a te înscrie la newsletter-ul ApTI, ai următoarele alternative:

  1. Prin e-mail: trimite un e-mail la suporteri-join@apti.ro, nu contează subiectul sau conținutul mesajului
  2. Pe web: intră pe pagina listei de discuții, http://apti.ro/mailman/listinfo/suporteri_apti.ro, și înscrie-te urmând instrucțiunile de la fața locului

  1. RightCopyright, nu StângCopyright
  2. Comisia de copiere de la SRI copiază de la SRI
  3. Fără cărți poștale pe Internet. Folosiți criptare!
  4. În ultima lună am mai...
  5. Ce este IMSAI 8080?

1. RightCopyright, nu StângCopyright

Adică un fel de copyright drept? Există și copyright stâng? Sau copyright greșit?

Chiar n-am fi în stare să dăm răspunsul la această întrebare, dar știm că acel copyright (adică drepturile de autor, ca să nu stăm cantonați doar în romengleză) este biased (să-i zicem părtinitor - și asta tot din romengleză, care este. “Care este” e română pură, trebuia să ne revenim cumva).

De fapt, nu e copyright-ul, ci e legea copyright-ului. Și e așa cum o facem noi, că, dacă nu, o fac alții. Să luăm un exemplu extrem. Se ia o glumă:

Întrebare la Radio Erevan: Este adevărat ca în comunismul sovietic vom putea avea toți câte o Volga? Răspuns: Da, deși nu știm ce o să facem cu atâta apă!
 
Această glumă este o creație, deci posibil protejată de drepturi de autor. Deci dacă ai vrea s-o introduci într-un curs online, ar trebui să te gândești: oare nu cumva are și un autor? N-ae trebui să fie plătit?

Ca să nu ajungem la astfel de întrebări stupide, este bine să avem niște excepții clare pe zona de drepturi de autor. Adica RightCopyright. Și nu StupidCopyright.

Susținem o petiție deschisă la nivelul UE, pentru că se discută reforma în Parlamentul European, deci acolo e buboiul. Hai și tu!
https://www.apti.ro/semneaza-petitia-educatie-deschisa-right-copyright

Dacă vrei să discutăm mai multe despre subiect, vino la conferința despre educație deschisă pe 15 mai 2017. Detalii:
https://www.apti.ro/conferinta-educatie-deschisa-romania-editia-4.


2. Comisia de copiere de la SRI copiază de la SRI

Există în Parlament o “Comisie de control al SRI”. De fapt, titlul oficial e ceva bombastic și lung, ca să nu-l ții minte. Cum ar fi: Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI.

Doar că titlul e greșit, Comisia nu controlează, ci copiază de la SRI. Răspunsul pe care ni-l trimit nouă la sesizarea pe SII Analytics nu doar că nu a răspuns la niciuna din întrebările adresate, ci conține exact același răspunsuri pe care SRI le-a făcut deja prin propriile organe de dezinformare. Scuze, organe de presă.

Deci cu Comisia ne-am lămurit, oricum tot ce face ea este secret, pentru că e complicat al naibii să te decizi dacă vei copia paragraful 3 și 4 sau paragraful 3 sau 4.

Pentru masochiștii care vor să citească tot textul:
http://apti.ro/sii-analytics-raspuns-comisia-control-sri


3. Fără cărți poștale pe Internet. Folosiți criptare!

V-am mai zis ca un email e ca o carte poștală. Nu, nu este o scrisoare electronică, pentru că nu există timbru, nu există plic și nu există lipici. Deci e mai degrabă o carte poștală.

Da, cu atașamente cu tot.

Dar există o soluție pentru cei ce vor o alternativă la cărțile poștale pe Internet. Trimiteți email-urile criptate și asta înseamnă că doar voi și destinatarul le pot citi. Evident, dacă își amintesc parola.

Din păcate, nu este extrem de facil, dar nici SF nu este. Astăzi vă învățăm cum puteți cripta email-urile cu Chrome pentru Gmail într-un video de 3 minute:
https://apti.ro/apti-privacy-tricks-criptare-mail-chrome-mailvelope


4. În ultima lună am mai:

- inaugurat ApTI Digital Hub, un mini-spațiu colaborativ de lucru. Mai avem 3 locuri libere de închiriat:
https://apti.ro/apti-digital-hub/
https://facebook.com/aptidigitalhub/

- lansat ApTI Privacy Buddy, un serviciu personalizat 1-la-1, care te poate ajuta când nu știi cum să securizezi calculatorul și alte unelte:
https://apti.ro/apti-privacy-buddy

- pornit o serie de întâlniri despre ce tool-uri poți folosi pentru a-ți proteja viața privată continuă - Privacy Café 2 & 3:
https://apti.ro/apti-privacy-cafe2-instrumente-viata-privata-online
https://apti.ro/apti-privacy-cafe3-vulnerabilitati-online-criptare-dispozitive

- fost la Creative Commons Global Summit, la Toronto:
https://apti.ro/creative-commons-summit-planuri


5. Ce este IMSAI 8080

Ai văzut un calculator din anii 1970 - 1993 și vrei să știi cum arăta și cespecificații avea? Acum ai soluția:
http://oldcomputers.net/

PS: Indiciu: IMSAI 8080 e un calculator din 1970. Yeap, cu CPU de 2 MHz :-)


Foto: CC0, Domeniul Public

Tags: 

Add new comment

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Web page addresses and e-mail addresses turn into links automatically.
  • Lines and paragraphs break automatically.