31
Ian
2014
Redacția ApTI

Pachetul de reformă în domeniul protecției datelor cu caracter personal – amânat până după alegerile europarlamentare

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 12.2
 
Pachetul de reformă în domeniul protecției datelor cu caracter personal, propus de către Comisia Europeană, nu va fi adoptat înainte de alegerile pentru Parlamentul European, care vor avea loc în luna mai 2014.
 
„A fost elaborat un calendar și acum trebuie implementat, dar cred că există un acord politic ca lucrurile să fie finalizate până la sfârșitul acestui an”, a declarat, pentru EUObserver,  Mina Andreeva, purtătorul de cuvânt al comisarului Viviane Reding. 
 
Europarlamentarul Jan Philipp Albrecht (Grupul verzilor, Germania) a explicat că, prin calendarul propus, se au în vedere adoptarea unui mandat pentru negocieri în iunie și începerea negocierilor inter-instituționale în iulie.
 
Mai multe state membre, printre care Marea Britanie, Danemarca, Ungaria și Slovenia, au întârziat discuțiile în Consiliu, dorind să transforme propunerea de regulament privind protecția datelor într-o propunere de directivă.
 
Dar dezbaterile din cadrul conferinței „Computer, Privacy and Data Protection” au dezvăluit o imagine mult mai sumbră. Wojciech Wiewiorowski, reprezentantul autorității pentru protecția datelor din Polonia, a spus, într-una dintre sesiuni, că „pachetul de reformă nu este cu adevărat în mișcare”. Mai mult, a insistat că, din cauza blocării în Consiliu, unii dintre aliații acestui pachet și-ar putea schimba opiniile. Astfel, fără o susținere politică puternică, regulamentul privind protecția datelor ar putea fi amânat până în 2020, în cel mai rău caz.
 
Deși comunicatul de presă emis de Comisia Europeană cu ocazia zilei protecției datelor personale vorbește despre o „viteză maximă în privința reformei UE privind protecția datelor cu caracter personal”, societatea civilă consideră că progresul este „extrem de lent, în special din cauza eforturilor unor state membre – Germania și Marea Britanie – de a bloca negocierile”.
 
În acest context și cu ocazia zilei protecției datelor personale (28 ianuarie), un grup de ONG-uri, printre care și EDRi, a transmis Consiliului European o scrisoare în care arată că „această amânare are un impact negativ direct asupra drepturilor cetățenilor europeni, întrucât aceștia sunt expuși zilnic la fraude online, activități de data mining și creare de profiluri, iar datele lor personale sunt expuse unor țări care nu au un nivel adecvat de protecție legală.
 
Deși adoptarea Regulamentului privind protecția datelor cu reprezintă singura soluție sau soluția finală, reprezintă totuși o parte importantă a unei reforme mai extinse care este necesară pentru asigurarea unei mai bune protecții a drepturilor fundamentale.”
 
Informații suplimentare:
 
 
 

Tu ce părere ai ?

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Reîncarcă Type the characters you see in this picture. Type the characters you see in the picture; if you can't read them, submit the form and a new image will be generated. Not case sensitive.  Switch to audio verification.