17
Noi
2017
Cezara Panait

Un nou regulament UE blochează site-urile pentru așa-zisa "protecție a consumatorilor"

no entry by Stephan Caspar is licensed under CC-BY

Parlamentul European a adoptat pe 14 noiembrie Regulamentul privind cooperarea în domeniul protecției consumatorilor, dezvăluie Julia Reda. Din păcate, Regulamentul conține o prevedere generală de blocare a site-urilor sub pretinsul scop al protecției consumatorilor. În plus, îmbunătățirile privind protecția consumatorilor au fost limitate sau eliminate în totalitate în cadrul negocierilor de ultim moment cu Consiliul, din cadrul trialogului.

 

Autoritățile naționale de protecție a consumatorilor vor putea ordona oricărei părți terțe nespecificate să blocheze accesul la site-uri fără a solicita autorizarea judiciară.

 

Regulamentul îi obligă pe furnizorii de acces la Internet să creeze o infrastructură de blocare a site-urilor web, care riscă să fie folosită mai târziu abuziv pentru orice alte scopuri, inclusiv cenzura. Pentru a da un exemplu recent, site-urile care promovau independența Cataloniei au fost blocate acum câteva săptămâni. Aceste acțiuni s-ar putea întâmpla ușor, deoarece infrastructura de blocare a site-urilor Web a fost pusă anterior în aplicare în alte scopuri, cum ar fi interzicerea accesului la site-uri care conțin încălcări ale drepturilor de autor.

 

De asemenea, compromisul a limitat alte măsuri de protecție a consumatorilor:

  • Despăgubirea consumatorilor devine voluntară: propunerea inițială ar fi oferit autorităților de protecție a consumatorilor puterea de a obliga comercianții să despăgubească consumatorii care au fost afectați. Rezultatul trialogului face o astfel de despăgubire să fie voluntară, prin acordarea sa la "inițiativa comerciantului". Scandalul Dieselgate, în care consumatorii americani au fost despăgubiți și consumatorii europeni nu au fost, a arătat cât de important ar fi fost ca autoritățile europene de protecție a consumatorilor să poată dispune despăgubirea.
  • Nu se restituie profiturile: în propunerea inițială, autoritățile de protecție a consumatorilor ar fi primit puterea de a restitui profiturile ilicite obținute ca urmare a încălcării legislației privind protecția consumatorilor. Rezultatul trialogului elimină acest lucru fără să vină cu o altă propunere în loc.

Intervenția Juliei Reda în încercarea de a aduce modificări pozitive Regulamentului nu a avut succes, din păcate:


Foto: no entry by Stephan Caspar is licensed under CC-BY

 

Tu ce părere ai ?

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Reîncarcă Type the characters you see in this picture. Type the characters you see in the picture; if you can't read them, submit the form and a new image will be generated. Not case sensitive.  Switch to audio verification.