continut ilegal

În 28 septembrie 2017, Comisia Europeană a publicat un document de poziție intitulat „Combaterea conținutului ilegal online”, care vine în urma unui leak publicat săptămâna trecută.

Abordarea Comisiei Europene se bazează pe strigătele din ce în ce mai puternice pentru ca cineva să facă ceva în legătură cu lucrurile rele care se întâmplă online, în același timp evitând orice responsabilitate pentru ca statele să facă ceva concret. Nu doar că aproape nici nu se menționează rolul statelor în combaterea criminalității online, dar (marile) platforme sunt desemnate ca având „un rol central” în societate.

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 11.8

În februarie 2013, EDRi a transmis președintelui Comisiei Europene, José-Manuel Barroso, o scrisoare pentru a atrage atenția asupra problemelor aferente modurilor foarte divergente și contradictorii în care Comisia abordează rolul intermediarilor în gestionarea conținutului presupus a fi ilegal și pentru a-și exprima susținerea față de abordarea bazată pe dovezi propusă de comisarul Michel Barnier și Directoratul General pentru Piață Internă.

Scrisoarea a fost motivată de două situații diferite existente la nivelul Comisiei. În primul rând, existența unei multitudini de inițiative de „auto-reglementare” propuse și finanțate de către Comisie, precum „Coaliția pentru un Internet mai sigur pentru copii” – „CEO Coalition to make the Internet a better place for kids” (în domeniul, protecției copiilor, sub coordonarea comisarului Kroes) și „Proiectul Clean IT”  - „Clean IT Project” (în domeniul terorismului, sub coordonarea comisarului Malmström). Aceste inițiative au întotdeauna anumite caracteristici:

• nu sunt niciodată bazate pe o analiză a unei probleme specifice, ci pe conceptul că „cineva” trebuie să facă „ceva”;
• deși Comisia finanțează și uneori chiar inițiază și coordonează astfel de proiecte, nu își asumă niciodată responsabilitatea pentru rezultatele lor;
• deși Comisia nu își asumă responsabilitatea pentru rezultatele proiectelor, nu are nicio ezitare în a solicita implementarea unor măsuri „voluntare”, de către industrie, sub amenințarea unei publicități negative sau a legiferării (sau ambele), în cazul în care dorințele sale nu sunt respectate.

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 9.18

În timpul unui discurs ţinut în cadrul Royal Television Society’s Cambridge Convention din 14 septembrie, ministrul culturii din Marea Britanie, Jeremy Hunt, le-a cerut motoarelor de căutare şi furnizorilor de servicii de Internet să blocheze linkuri  către site-uri web  despre care se presupune că distribuie materiale ilegal, companiilor să nu îşi mai promoveze reclamele pe site-urile respective şi instituţiilor financiare să blocheze tranzacţiile referitoare la aceste site-uri.

După ce la începutul anului 2011, Hunt a anunţat că guvernul va face o evaluare a legislaţiei din domeniul comunicaţiilor electronice, o consultare publică asupra unui nou cadru legislativ a fost lansată în mai, pentru a se afla punctul de vedere al mass-mediei, furnizorilor de servicii de telefonie, furnizorilor TV şi radio şi editorilor online. Propunerile pentru un Cod al comunicaţiilor urmează să fie dezbăute, astfel încât noile reglementări să intre în vigoare în 2015.

Hunt a menţionat că actuala  lege a comunicaţiilor trebuie să fie amendată pentru a putea aborda, printre altele, aspecte legate de “protecţia consumatorilor şi companiilor faţă de conţinutul ofensiv şi faţă de prejudiciile cauzate de conţinutul ilegal sau de conţinutul distribuit ilegal.”

Articol preluat din Newsletterul EDRi 9.7 

Multe dintre politicile referitoare la auto-reglementare în contextul luptei împotriva conţinutului online ilegal pornesc de la ideea că orice contribuţie a industriei în acest domeniu este automat un lucru bun. Se presupune astfel că, oricât de neplăcută este implicarea companiilor private în reglementarea mediului digital şi aplicarea prevederilor legale relevante acestui mediu, este bine că „cineva” face „ceva”. Realitatea este, însă, complet diferită.