campanie

01
Iul
2015
Valentina Pavel

Scrisoare deschisă pentru o protecție reală a vieții private! Negocieri europene pentru Regulamentul General de Protecție a Datelor (GDRP)

ApTI a trimis ieri o scrisoare care subliniază câteva dintre punctele deficitare ale propunerii de Regulament General privind Protecția Datelor. Trialogul pe marginea propunerii de regulament a început între cele 3 instituții europene de decizie (Comisia, Parlamentul și Consiliul European), dar textul actual conține o serie de prevederi care nu conferă garanții pentru protecția datelor personale.

20
Ian
2015
Valentina Pavel

Ajută-ne să salvăm Internetul!

Organizațiile membre European Digital Rights (EDRi), printre care și ApTI, au trimis astăzi o scrisoare deschisă ambasadorilor statelor membre ale Uniunii Europene pentru a le aminti despre importanța unui Internet deschis, transparent și sigur, atât pentru cetățeni, cât și pentru mediul de business.

15
Mai
2014
Redactia ApTI

Ziua de actiune WePromise.eu

Astăzi, o coaliție de 36 de organizații pentru apărarea drepturilor civile din Europa invită pe toată lumea să participe la o zi de acțiune în întreaga Europă pentru a cere viitorului Parlament European să apere drepturile civile digitale și drepturile omului.
 
Parlamentul European ia din de în ce mai multe decizii care au un impact direct asupra drepturilor și libertăților noastre. În ultimii 5 ani, Asociația pentru Tehnologie și Internet (ApTI) și alte organizații pentru apărarea drepturilor civile din întreaga Europa au dus o luptă pentru reguli mai bune de protecție a datelor și a intimității, pentru un Internet liber și deschis, pentru acces la informație și a susținut reformarea sistemului de drepturi de autor.
 
„Trebuie să luptăm pentru un Internet deschis și democratic! Acesta este momentul să îndemnăm la luarea de măsuri care să susțină libertățile noastre și să asigure că nu vor mai exista inițiative Europene de supraveghere, interceptare, cenzură a Internetului sau îngrădire a libertății de exprimare. Aceasta este ocazia noastră de a modela politicile privitoare la tehnologie sustenabile încă de la începutului unui nou mandat al Parlamentului European” declară Joe McNamee, de la European Digital Rights.
 
Astăzi are loc ziua de acțiune a campaniei WePromise.eu în întreaga Europă. Sunt organizate dezbateri între candidați și acțiuni pe rețelele de socializare pentru sensibilizarea tuturor vis-a-vis de importanța  amintirii factorilor de decizie că este datoria lor să apere drepturile digitale ale celor care i-au ales. Țelul este acela de a ne asigura că noul Parlament European înțelege, promovează și apără drepturile noastre online.
 
Ideea campaniei WePromise.eu este simplă: Candidații promit să susțină o cartă în 10 puncte a drepturilor digitale. Cetățenii promit să voteze pentru candidații care, până în ziua votului, au semnat carta. Campania a fost inițiată de European Digital Rights (EDRi), o rețea de 36 de organizații pentru apărarea drepturilor civile, în colaborare cu grupul internațional GoVeto. În momentul de față, are susținerea a 15 altor organizații, inclusiv Wikimedia Germania, Reporteri Fără Frontiere și asociația națională de protecție a consumatorului din Germania VZBV. Deja peste 330 de candidați pentru Parlamentul European din 24 de State Membre au semnat carta.
 
Legături utile:
 
26
Apr
2014
Redactia ApTI

Campania WePromise - Apel către candidații Români la alegerile Europarlamentare

Cu ocazia începerii oficiale a campaniei electorale pentru alegerile Europarlamentare, vă aducem la cunoștință inițiativa WePromise. Aceasta este un proiect EDRi construit în jurul cartei cu 10 puncte a drepturilor digitale. Astfel, candidații care semnează carta, promit să o respecte și să facă publică această promisiune pe rețelele de socializare și pe bloguri, demonstrând astfel că susțin drepturile civile. În același timp, alegătorii care sprijină proiectul înregistrându-se pe site, promit să voteze cu candidați care au semnat carta drepturilor digitale.

ApTI va duce o campanie de aducere la cunoștința candidaților Români proiectul WePromise și va actualiza acest post pe măsură ce noi candidați semnează carta. Mulțumim, cu acesta ocazie, grupului de ONG-uri care se ocupa de anti-discriminare care deja a depus efortul de a strânge, pe cât posibil, datele de contact ale candidaților Români. Lista preluată și care va fi folosită de ApTI pentru această campanie poate fi accesată aici. Oricine poate lăsa comentarii pe acest document. Orice comentarii și informații suplimentare vor fi binevenite.

Candidați Români care au semnat oficial carta drepturilor digitale a proiectului WePromise până acum sunt:

Ne-au raspuns (pe email, Facebook etc.) (detalii in lista)

  • Valentin-Eugen Daeanu – Independent
  • Sebastian Bodu – PNȚ-CD
  • Corina Ungureanu – Independent
  • Sigfried Mureșan – PMP
  • Cristian Petrescu – PMP

Actualizat la 24 Mai 2014
 

14
Apr
2014
Redactia ApTI

S-a lansat campania de crowdfunding Copy-me: puteți contribui la realizarea unor filmulețe animate despre dreptul de autor

Platforma web Copy-me.org, dedicată dezbaterilor privind standardele actuale în domeniul dreptului de autor și culturii deschise, a lansat o campanie de crowdfunding (prin IndieGogo) care să susțină primul “webseries” dedicat în totalitatea dreptului de autor și domeniului digital.

Scopul acestei campanii este de a strânge fonduri pentru realizarea unei serii de opt filmulețe (episoade) animate 2D dedicate promovării unor chestiuni legate de dreptul de autor și de ceea ce este echitabil și ne-echitabil în spațiul digital. În cadrul acestor episoade se va vorbi despre istoria dreptului de autor, despre domeniul public, despre diferența dintre copiere și furt, despre paradoxul originalității și despre modul în care creatorii de conținut pot obține profit fără să restricționeze accesul la operele lor. Se doreşte, astfel, ca aceste filmuleţe să contribuie la conştientizarea publicului cu privire la importanţa modernizării normelor actuale privind dreptul de autor.

16
Oct
2007
Redactia ApTI

APTI sustine Campania EDRI care critica noua recomandare CoE cu privire la libertatea de exprimare online

O noua recomandare a Consiliului Europei referitoare la promovarea libertatii de exprimare si informare in noile medii de informare si comunicare adoptata pe data de 26 Septembrie 2007 - CM/Rec(2007)11 nu reuseste sa sustina liberatatea de exprimare in Internet, prin promovarea unor concepte ca "informatie de incredere" sau a unui echilibru intre libertatea de exprimare si "valorile si sensibilitatile" persoanelor, aspecte care depasesc limitarile acceptate de Conventia Europeana a Drepturilor Omului - art 10.

Subscribe to RSS - campanie