Curtea de Justitie

Navigarea pe Internet – o încălcare a dreptului de autor?

  • Posted on: 4 July 2013
  • By: Redacția ApTI

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 11.13

Încălcăm dreptul de autor atunci când folosim un browser Internet? Aceasta ar fi, pe scurt, întrebarea adresată Curții de Justiție a Uniunii Europene de către Curtea Supremă din Marea Britanie. În cazul judecat de către Curtea Supremă (Public Relations Consultants Association v The Newspaper Licensing Agency Ltd & Ors) se pune problema dacă simpla vizualizare a unui material protejat prin drept de autor, pe un site web, prin intermediul unui browser Internet, reprezintă o încălcare a dreptului de autor.

Acesta este un alt caz privind dreptul de autor adus în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene, în care deținătorii de drepturi încearcă să restricționeze aplicarea excepțiilor și limitărilor dreptului de autor recunoscute în Directiva privind dreptul de autor din 2001.

Public Relations Consultant Association Ltd furnizează clienților un serviciu de monitorizare media, utilizând serviciile grupului Meltwater, al cărui software identifică în mod automat știri relevante. Cazul vizează un apel împotriva deciziei potrivit căreia clienții Asociației au nevoie de o licență pentru a vizualiza serviciul de monitorizare media.

Paşapoartele biometrice în atenţia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

  • Posted on: 11 October 2012
  • By: Redacția ApTI

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 10.19

Tribunalul Administrativ din Olanda s-a adresat Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), întrebând dacă Regulamentul UE prin care statele membre sunt obligate să stocheze amprente digitale în paşapoarte şi documente de călătorie încalcă dreptul la viaţă privată.

Decizia sesizării CJUE a venit în urma înregistrării a patru cazuri în care cetăţenilor olandezi li s-a refuzat emiterea de paşapoarte din cauza faptului că nu au fost de acord să li de preia amprente. Olanda a introdus încă din anul 2009 obligaţia stocării de amprente digitale în paşapoarte şi cărti de identitate. Amprentele erau iniţial stocate şi într-o bază de date, pentru a putea fi utilizate în acţiuni de investigare, însă această practică a fost recentă suspendată. Curtea olandeză a sesizat CJUE cu privire la aceste cazuri, întrebând, printre altele, dacă ar trebui să se garanteze faptul că amprentele nu sunt folosite pentru altele scopuri decât cele legate de emiterea unui paşaport sau act de identitate.

Respectivele cazuri sunt în momentul de faţă suspendate, în aşteptarea deciziei CJUE. Curtea olandeză a ridicat, de asemenea, întrebări referitoare la cardurile de identitate biometrice şi extinderea funcţionalităţilor acestora.