jocuri de noroc online

Parlamentarii europeni propun din nou blocarea site-urilor web

  • Posted on: 25 April 2013
  • By: Redacția ApTI

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 11.8

Unii membrii ai Parlamentului European par să creadă că jocurile de noroc online și blocarea site-urilor web trebuie adăugate în toate documentele relevante. În ultimii trei ani s-au discutat de cele puțin trei ori propuneri de blocare, după respingerea unor propuneri anterioare similare. Acum, pentru a doua oară în trei ani, Parlamentul a decis să lanseze un nou raport privind jocurile de noroc online, blocarea site-urilor web fiind una dintre cele trei opțiuni (fără caracter obligatoriu) luate în considerare.

După ce, în 2011, a petrecut șase luni pentru a pregăti un raport privind „jocurile de noroc online în piața internă”, ca răspuns la Comunicarea Comisiei privind jocurile de noroc, Comisia pentru piață internă și protecția consumatorilor (IMCO) din Parlamentul European a decis să elaboreze un nou raport privind jocurile de noroc online, pentru a răspunde unei noi Comunicări a Comisii.

În fond, principala problemă se referă la faptul că serviciile trasnfrontaliere de jocuri de noroc cauzează o reducere a încasărilor fiscale în state cu piețe neconcurențiale sau monopoluri naționale. Sub masca „protecției consumatorilor”, unele state membre ale Uniunii Europene încearcă să găsească modalități de restricționare a concurenței, cu scopul de a-i obliga pe consumatori să folosească servicii locale (adesea cu câștiguri medii mai mici) în locul unor servicii mai eficiente și mai atractive localizate altundeva în Europa. În 2011 a existat o discuție extinsă asupra blocării site-urilor web „ilegale” („ilegale” fie pentru că nu sunt înregistrate și nu plătesc impozite în țara în care se impune blocare, fie într-un sens mai convențional). Rezultatul a constat într-un compromis cu un înțeles vag. Neavând un caracter legislativ, această problemă de claritate nu este importantă decât pentru credibilitatea Parlamentului.