Ca urmare a scrisorii deschise transmisă de către ApTI și ale asociații și persoane interesate în noiembrie 2011, cu privire la digitizarea şi accesibilitatea online, prin intermediul Europeana.eu, a materialului cultural românesc , Ministerul Culturii și Patrimoniului Național a formulat un răspuns prin care se comunică, printre altele, următoarele chestiuni:
- demararea, de către Minister, a unor activități de întocmire a planurilor de acțiune necesare implementării în România a Recomandării Comisiei Europene 2011/711/UE privind digitizarea și accesibilitatea online a materialului cultural și prezervarea digitală. Printre aceste acțiuni ar urma să se numere: elaborarea unui inventar național, stabilirea umor obiective cantitative și termene clare pentru instituțiile cu atribuții în domeniul digitizării, schimbul de bune practici cu alte state membre UE, crearea unei platforme informatice care să faciliteze agregarea conținutului digital.
- realizarea unei Biblioteci Digitale a României, ca obiectiv al Ministerului;
- posibilitatea preluării colecției de fotografii Wiki Loves Monuments, în scopul afișării conform standardelor impuse, de către Institutul de Memorie Culturală, în calitate de agreagator în cadrul Programului național pentru digitizarea resurselor culturale naționale.