Astazi am trimis, impreuna cu alte asociatii si persoane interesate de subiect, o scrisoare deschisa catre Ministrul Culturii si Patrimoniului National pe tema patrimoniului cultural romanesc aflat pe Internet si care poate fi afisat la Europeana.eu. Pina acum sunt vreo 36 000 de opere romanesti incarcate acolo, insa tinta stabilita de UE pentru Roamnia este de 789 000 pina in 2011. Pare mult, insa daca ne uitam doar la recentul concurs WikiLovesMonuments gasim aproape 6000 de imagini sub o licenta libera (deci care permit reutilizarea lor si incarcarea in Europeana.eu) ale patromoniului cultural imobil romanesc. <!--break--> Aceasta situatie ne determina sa intrebam ce o sa faca Ministerul Culturii pentru a profita de aceste opere sub licenta libera, ca si alte cinci intrebari conexe:
- Ce acțiuni are în vedere Ministerul Culturii și Patrimoniului Național în scopul implementării recomandărilor Comisiei Europene referitoare la conținutul digital, în general, și atingerii obiectivului indicativ de 789.000 de elemente cu care România ar trebui să contribuie la alimentarea Europeana în următorii patru ani, în particular?
- Ce atribuții/responsabilități are Ministerul Culturii și Patrimoniului Național în raport cu Europeana și cu participarea României la alimentarea bibliotecii Europeana și care este entitatea/persoana din cadrul Ministerului care îndeplinește aceste atribuții?
- Care sunt celelalte Ministere sau entități publice și/sau private cu care Ministerul Culturii și Patrimoniului Național colaborează în sensul îndeplinirii recomandărilor pentru contribuția României la Europeana?
- În ce măsură Ministerul Culturii și Patrimoniului Național întreprinde acțiuni pentru a încuraja și/sau a permite persoane(lor) fizice sau juridice deținătoare de drepturi de autor pentru materialele culturale digitizate, să acorde accesul la aceste materiale prin intermediul Europeana și în ce constau aceste acțiuni?
- Ce acțiuni trebuie întreprinse pentru ca materialele culturale digitizate să poată fi publicate în Europeana, în cazul în care titularii drepturilor de autor asupra respectivelor materiale își dau acceptul în acest sens?
Asteptam cu interes raspunsul... :-)