Blocarea Internetului prin intermediul furnizorilor de servicii de către ONJN - scrisoare deschisă către ONJN

  • Posted on: 19 August 2015
  • By: Redacția ApTI

Astăzi, 19 August, ApTI alături de ActiveWatchAPADOR – CHCJICRJI și Fundația Ceata a adresat o scrisoare deschisă Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc în contextul măsurilor de cenzuare a Internetului pe care această instituție deja a început să le implementeze.

Mai jos găsiți textul scrisorii deschise, iar atașat acestui articol documentul trimis:

Organizațiile semnatare v-au trimis, acum un an, o scrisoare deschisă cu privire la măsurile propuse de organizația dvs. privind blocarea accesului la anumite site-uri prin intermediul furnizorilor de servicii Internet care, în opinia noastră, încalcă drepturile fundamentale ale omului.

Instituția pe care o conduceți a ales să ignore punctul nostru de vedere și a adoptat măsuri tehnice care agravează  încălcarea drepturilor fundamentale în mediul online.

Vă reamintim că orice măsuri de blocare a unor site-uri prin intermediul furnizorului de servicii Internet, în afara unui act de justiție, constituie o măsură de cenzură a conținutului media online, măsură ce ridică probleme serioase în ceea ce privește respectarea drepturilor omului și în special a dreptului la liberă exprimare. Ca urmare a adoptării acestei măsuri, instituția pe care o conduceți și-a asumat un rol de cenzor.

De asemenea, astfel de măsuri sunt contabilizate în clasamentele internaționale ale organizațiilor pentru libertatea presei, cum ar fi Reporters Sans Frontières, Committee to Protect Journalists sau Index on Censorhip și atrag în mod negativ atenția organizațiilor internaționale din care România face parte.

Considerăm că astfel de măsuri de blocare afectează negativ sectorul serviciilor de comunicații electronice (Internet) și pot duce, pe scară largă, la foarte multe probleme tehnice, inclusiv la încetinirea întregii rețele și funcționarea greșită sau cu un randament foarte redus.

Având în vedere implicațiile negative grave pe care le au astfel de măsuri pentru drepturile omului și mediul online per ansamblu, vă solicităm să modificați actele normative în sensul anulării prevederilor care fac posibilă cenzura și să implementați metode alternative care să ia în considerație realitățile Internetului de astăzi.

De asemenea, va recomandăm realizarea unei analize publice exhaustive a modului în care  măsurile propuse ar putea încălca drepturile fundamentale înainte de implementarea acestora.

Vă stăm la dispoziție cu expertiza noastră în domeniul drepturilor omului și cu doctrină sau jurisprudență relevantă pentru  subiectul blocării site-urilor.

Va propunem organizarea unei dezbateri publice cu toate organizațiile sau persoanele interesate de subiectul blocării site-urilor înainte de a trece la aplicare acestei măsuri. Acest subiect ar putea fi de interes toți utilizatorii de Internet din România și nu doar pentru asociațiile profesionale ale furnizorilor de Internet.

Blocarea Internetului nu este doar o chestiune tehnică, ci una cu profunde implicații în numeroase domenii!

Add new comment

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Web page addresses and e-mail addresses turn into links automatically.
  • Lines and paragraphs break automatically.