15
Mar
2017
George Hari Popescu

Directiva privind drepturile de autor: o eurodeputată europeană anulează parțial „mașina de cenzură”

Copyright sinking
(Traducere parțială a articolului de la EDRi.org)

În 8 martie, am reușit să obținem acces la un proiect de raport „scurs” de la Comisia pentru Afaceri Juridice (JURI) a Parlamentului European, cu privire la propunerea de directivă a dreptului de autor. Dacă textul este în versiunea finală, dezbaterea se va încinge curând.

Europarlamentarul Therese Comodini Cachia, raportor pentru JURI în acest dosar, a inițiat o serie de schimbări la propunerea dură a Comisiei Europene (CE). Comodini a adoptat o poziție rezonabilă și a amendat cele mai proaste secțiuni ale propunerii: așa-numita „mașină de cenzură” (adică filtrul de încărcare a fișierelor), prevăzută în articolul 13, precum și sugestia de a extinde „dreptul de autor auxiliar” (adică „taxa pe link”), care a eșuat în Germania și Spania, dar a fost planificat să fie extins la nivelul întregii UE.

Ce crede Comodini despre „mașina de cenzură”

CE a propus o „mașină de cenzură” obligatorie pentru a filtra toate fișierele încărcate de fiecare utilizator din UE. Propunerea Comisiei ar impune companiilor private să păzească Internetul, în contradicție directă cu două hotărâri distincte ale Curții Europene. Propunerea ar elimina libertatea de a compila, de a parodia și altele asemenea, încălcând explicit obligațiile UE cuprinse în Carta Drepturilor Fundamentale ale UE.

În amendamentele propuse, Comodini a eliminat unele aspecte esențiale ale proiectului de directivă și a modificat propunerea într-un mod care să reducă la minimum cele mai rele aspecte ale mașinii de cenzură. În plus, ea a reafirmat în mod corect normele de răspundere care există în legislația UE actuală (directiva privind comerțul electronic). Ea pledează pentru acordurile de licență care au fost de la început obiectivul aparent al Comisiei Europene.

Europarlamentarul Comodini a eliminat, de asemenea, trimiterea inutilă la mecanismul de recurs al propunerii inițiale. Ea propune un mecanism care permite utilizatorilor să comunice „într-o manieră rapidă și eficientă cu deținătorii drepturilor de autor” privind „măsurile” propuse în art.13.1 (AM 57), care va asigura funcționarea acordurilor încheiate între deținătorii de drepturi și furnizorii de servicii Internet (ISP). Acest lucru corectează dezechilibrul din propunerea Comisiei, ceea ce sugerează că:

  • deținătorii de drepturi pot cere companiilor de Internet să șteargă anumite conținuturi;
  • aceste companii ar trebui să instituie un mecanism de reclamații pentru clienții care au fost tratați nedrept, ca urmare a deciziilor deținătorilor de drepturi.

O schimbare pozitivă este și AM 58, în care Comodini spune că „acuratețea” măsurilor folosite este necesară pentru a „asigura utilizarea în continuare a (…) unor excepții și limitări, care se bazează pe preocupările de interes public”.

Mai intră în discuție ideea absurdă a „taxei pe link”?

Dar credem în continuare că Articolul 13 este în mod fundamental nociv și că eliminarea acestuia este opțiunea preferată. Alternativa este ca factorii de decizie din diferite grupuri din Parlamentul European să negocieze diverse măsuri pentru a repara textul Comisiei, pentru a se ajunge la un compromis. Cele 28 de state membre ale UE ar trebui să facă în paralel același lucru, iar apoi PE și statele membre ar putea negocia un acord în baza negocierilor lor respective.

Propunerea Comisiei pur și simplu nu merită acest volum de muncă și există riscul unui rezultat imperfect care dăunează drepturilor fundamentale, inovației și concurenței în Europa.

Propunerea de a extinde drepturile editorilor prin crearea unui drept de autor auxiliar a fost atât de criticată, încât raportorul Comisiei PE pentru Piața Internă și Protecția Consumatorilor (IMCO), Catherine Stihler a cerut deja eliminarea sa.

Abordarea celor doi europarlamentari-cheie, de la cele mai mari două grupuri politice, pune la îndoială măsurile extreme propuse de Comisie. În cazul în care această scurgere de informație este confirmată și PE rămâne pe această direcție, putem începe să ne luăm rămas bun de la „mașina de cenzură” în directiva privind dreptul de autor.

Citiți și:

Cum afectează propunerea de reforma a copyright-ului afacerile digitale

Reforma copyright-ului și impactul său asupra mediului digital


Foto: opensourceway via VisualHunt / CC BY-SA

Tu ce părere ai ?

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Reîncarcă Type the characters you see in this picture. Type the characters you see in the picture; if you can't read them, submit the form and a new image will be generated. Not case sensitive.  Switch to audio verification.