Poziția ApTI privind Strategia Națională de Apărare a Țării 2025-2030

Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2025-2030 a fost, până recent, în dezbatere publică. ApTI a trimis poziția sa înainte de data de încheiere a dezbaterii. Reproducem, în acest articol, în mod integral, textul poziției noastre.

Proiectul de strategie în sine a fost avizat de Consiliul Suprem de Apărare a Țării pe 24 noiembrie și să urmează să fie prezentată în Parlament. Data închiderii dezbaterii a fost 22 noiembrie, ceea ce ne face să ne întrebăm care a fost procesul prin care pozițiile trimise au fost luate în considerare în elaborarea formei finale a Strategiei.

Funky Citizens, Expert Forum și Centrul pentru Jurnalism Independent au trimis propriile poziții în această consultare. 

---

În primul rând, apreciem pozitiv faptul că strategia pune cetățeanul în centrul securității naționale, dar această prioritate riscă să rămână teoretică. Succesul viziunii formulate depinde de garanții cetățenești concrete, inclusiv: respectarea drepturilor digitale și responsabilizarea reală a instituțiilor în fața cetățenilor.

Dacă mecanismele de răspuns statal imediat pot trata simptome pe termen scurt, pe termen lung, SNAT trebuie să adreseze cauzele și sursele vulnerabilităților interne. 

Reziliența autentică, față de vulnerabilități interne sau externe, nu se construiește doar de sus în jos cu măsuri reactive de „combatere”. O componentă egală a strategiei trebuie să fie construcția de jos în sus a capacității de gestionare a realității informaționale. Cetățeanul nu este un simplu subiect pasiv al strategiei statului. El este un partener activ într-o relație de încredere bazată pe transparență, proporționalitate și respectarea drepturilor sale digitale.
 

1. Gestionarea dezinformării și educația media ca soluție primordială

Dezinformarea abordată realist poate fi mai ușor gestionată decât combătută. Am remarcat pozitiv că SNAT nu a definit un obiectiv de „combatere a dezinformării”, prea des întâlnit în multiple intervenții publice și care este o abordare improprie și potențial periculoasă [1]_^.

Spre deosebire de societățile închise, unde statul dictează adevărul oficial, într-o societate deschisă, dezinformarea e efectul secundar inevitabil al pluralismului. Ea va supraviețui oricărei reglementări și va depăși bariere tehnice, atât timp cât va supraviețui libertatea de exprimare. Un eventual „război împotriva informațiilor „false” riscă să sacrifice tocmai libertățile pe care le prețuim. În plus, ar putea adânci diviziunile sociale și eroda încrederea în stat, dar mai ales în instituțiile care ar trebui, de fapt, să ne protejeze.

Recunoașterea educației media drept componentă importantă a SNAT este corectă, dar ea trebuie să devină o soluție instituțională, și nu să rămână o responsabilitate exclusiv a individului. Responsabilitatea nu trebuie delegată, ci împărțită în mod egal, atât de cetățeni, cât și de instituțiile statului. Acestea trebuie să se educe cu privire la comunicarea și interacțiunea administrativă cu publicul, inclusiv atunci când gestionează dezinformarea.

Mai mult, pentru o cetățenie activă și informată, educația media nu trebuie adresată doar tinerilor. Efortul trebuie să vizeze și adulții pe tot parcursul vieții, în ritm cu evoluția digitală.

Ca soluție primordială, obiectivul practic e cultivarea abilităților de a evalua critic, a înțelege și a crea mesajele media, indiferent de platformă sau tehnologie. Abilitățile acestea nu sunt necesare doar pentru a face față campaniilor de dezinformare, ci și pentru a face față noilor provocări tehnologice aduse de Inteligența Artificială sau posibilităților de fraude
 

• Astfel, cum avertizează Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și Funky Citizens în intervențiile lor [2], cu care suntem de acord, „în lipsa unei intervenții coordonate a statului, educația media rămâne aproape exclusiv în sarcina ONG-urilor, cu resurse limitate și impact fragmentat”. Cu toate acestea, să nu uitam că educația media NU se referă la abilități tehnice, iar interesul firmelor și, în special, al marilor platforme din categoria Big Tech nu este același cu cel al cetățenilor care trebuie să fie instruiți sau al statului;

• Statul trebuie să își asume responsabilitatea curriculară prin integrarea educației media în trunchiul comun, nu prin simpla promovare cu titlu ambiguu și general al acesteia (în susținerea propunerii CJI și Funky Citizens de revizuire a planurilor-cadru pentru introducerea competențelor media ca parte a obiectivelor obligatorii de învățare, nu opționale). Expertiza si lecțiile învățate de societatea civilă pe acest subiect, atât cu programe coerente de educație vreme de mulți ani (vezi, în special, Mediawise sau CJI), dar și programe punctuale pentru diverse categorii de public.

2. Garanții pentru libertățile fundamentale și menținerea încrederii cetățenilor

SNAT trebuie să țină cont că încrederea cetățenilor în instituțiile de stat este esențială. Dar încrederea nu este dată, ci câștigată într-o negociere continuă. În același timp, este mai ușoară menținerea acestei încrederi, decât recâștigarea ei după ce a fost pierdută. Așadar, statul trebuie să plaseze drepturile digitale în centrul oricărei strategii și să rămână un garant al libertăților, nu să devină arbitru al conținutului digital, cenzor sau chiar potențial agresor.
 

Libertatea de exprimare nu trebuie sacrificată în fața unor autorități administrative care adjudecă „adevărul”. Chiar dacă sfera digitală este mult mai zgomotoasă, statul trebuie să protejeze spațiul democratic al dezbaterii. Poliția conținutului digital și puterea de a decide ce este „adevărat” sau „dezinformare” contrazice fundamentele societății deschise. Măsurile reactive și punitive trebuie aplicate doar în cazuri clare de campanii coordonate, cu respectarea principiului proporționalității. Având în vedere că sfera „dezinformării” depinde în mare măsură de percepția subiectivă, e inacceptabilă abordarea în care se adoptă verdicte instituționale tranșante. În practică, persoanele și procesele în cadrul cărora acționează sunt supuse erorii, cu consecințe grave – spre exemplu, cazuri în care instituții publice au etichetat drept dezinformare conținuturi sau pagini de jurnalism legitim [3].

Cazurile individuale, conținutul fals punctual sau opiniile nepopulare ce pot constitui discurs protejat, nici nu ar trebui, nici nu ar putea fi adresate efectiv.

În schimb, statul ar trebui să își concentreze eforturile pe gestionarea rețelelor de actori și campaniilor de conținut ilegal sau de dezinformare coordonate, împreună cu tehnicile de amplificare artificială a dezinformării (prin boți, ferme de trolli, conturi false).

„Soluțiile facile”, care impun blocarea marilor platforme sau rețele sociale, a site-urilor sau a conturilor prin decizii administrative, nu pot reprezenta altceva decât mimarea unei rezolvări. Astfel de măsuri pot fi și, în realitate, sunt eludate tehnic, astfel că devin lipsite de efect. Mai grav, ele sunt incompatibile cu societatea democratică și deschisă, încălcând normele CEDO și CJUE privind libertatea de exprimare [4]_^.

În cadrul unui Internet global, soluțiile nu sunt naționale. În acest context, ar trebui să folosim cadrul european creat deja (în special prin Regulamentul Digital Services Act – DSA), pentru a apela la soluțiile adecvate, în special în cazul conținutului găzduit de marile platforme.

• SNAT trebuie să reflecte relația de încredere cu cetățenii, prin confirmarea direcției esențiale de analiză și reacție, în principal, în cazul conținutului coordonat inautentic. Dar și direcția de a exclude în mod extrem de clar măsuri privind eliminarea sau blocarea conținutului prin decizii administrative și limbajul ambiguu care extinde atribuțiile instituțiilor de forță de a decide asupra adevărului sau dezinformării fără control civil. Exemple de tipul „o știre falsă nu trebuie să stea mai mult de 15 minute pe un site” [5] nu doar că nu au fost și nu vor putea fi implementate vreodată în România, dar și creează false așteptări legate de orice informații care s-ar putea găsi online sau rolul statului în acest sens;

• E necesară publicarea de rapoarte detaliate privind campaniile de dezinformare identificate de instituțiile statului și cooperarea transparentă, care să permită verificarea independentă de către cetățeni și societatea civilă, cum propune și Funky Citizens [6]_^.

3. Digitalizare incluzivă bazată pe nevoile cetățenilor

Înainte de a implementa noi instrumente de control, de monitorizare, supraveghere sau de colectare a datelor, statul trebuie să demonstreze propria reziliență și capacitate de a proteja drepturile digitale ale cetățenilor. Trebuie trasat un plan clar și previzibil, în primul rând, pentru o digitalizare a serviciilor publice, într-un mod care extinde și facilitează accesul la ele liber și egal, și care nu periclitează datele personale.

Accesul la servicii digitale publice nu trebuie condiționat de integrarea anumitor tehnologii sau de prelucrări de date personale excesive. Serviciile digitale publice nu trebuie sa fie gândite doar către cetățeanul care are Carte Electronică de identitate, sau doar către cel care are un cont ROeID [7] sau un anumit tip de semnătură electronică

În România avem, astăzi, o digitalizare a birocrației, în care procesul de digitalizare ține cont exclusiv de nevoile statului (exprimate prin funcționarii publici) și aproape niciodată de nevoile cetățeanului (care nu este implicat deloc în acest proces – nici măcar în testare sau feedback), cu efecte directe în prelucrarea excesivă de date personale [8] sau în care serviciile digitale devin mai birocratice decât cele pe hârtie [9].

4. Transparență și control civil

De asemenea, extinderea atribuțiilor instituțiilor publice în noi zone ale vieții civile trebuie însoțită în mod obligatoriu de mecanisme reale de control și, mai ales, de transparență, și nu de externalizarea acestor servicii unor actori globali cu interese diferite fața de cele ale cetățenilor români.

Astfel, cu privire la propunerea de parteneriate public-private în contextul de „valorificare a noilor tehnologii, cu precădere a Inteligenței Artificiale”, acestea ar trebui circumstanțiate nevoii de suveranitate digitală si a datelor la nivel european. Acest concept [10] se impune la nivelul Uniunii Europene [11] în actualul context geopolitic și include aspecte pe care și România le poate implementa, cum ar fi:

• Protejarea datelor sensibile și controlul tehnologiei digitale folosite în sectorul public, care este indispensabilă pentru a stimula stabilitatea și creșterea economică, precum și inovarea în Europa;

• Participarea la dezvoltarea bunurilor comune digitale prin Digital Commons-EDIC (consorțiul european al infrastructurii digitale);

• Implementarea software-ului liber pentru administrația publică.

De asemenea, datele despre dezinformare, despre măsurile implementate și modul în care sunt gestionate trebuie să fie publice și ușor accesibile societății civile. Doar astfel poate fi menținută infrastructura încrederii, în care cetățenii și statul sunt parteneri într-o strategie a „independenței solidare”. Doar astfel statul poate garanta că nu devine, pur și simplu, o altă amenințare, distinctă și disproporționată, la adresa drepturilor digitale ale cetățenilor pe care ar trebui să îi apere.

• Adoptarea unei garanții a incluziunii, prin angajamentul că exercițiul drepturilor fundamentale și accesul la servicii publice nu poate fi condiționat de adoptarea unor tehnologii specifice. În loc de soluții de digitalizare punctuală, e necesară adoptarea unei strategii cu scopul de digitalizare, cu accent pe accesibilizare, centrare pe cetățean și drepturile sale fundamentale și pe principii egalitare;

• În acest context, și având în vedere rolul suplimentar (dar încă neclar) pe care SNAT vrea sa îl acorde serviciilor de informații, reamintim că lipsa de control real al acestora și de transparență [12] este cronică. Astfel, ajungem la paradoxul prezentat și de Funky Citizens [13]: „Serviciile de informații există pentru a proteja democrația. Dar servicii de informații necontrolate democratic pot submina democrația pe care o protejează”. Fără a remedia aceasta problemă veche în societatea românească, este imposibil să se creeze încredere atât în stat, cât și în servicii.

Dacă instituțiile statului vor urmări controlul informației și disciplinarea cetățenilor conform unor obiective proprii sau directive arbitrare, va fi imposibilă apărarea țării, a valorilor democratice și a statutului de drept. Prin urmare, Strategia Națională de Apărare a Țării trebuie să reflecte angajamentul față de cetățean printr-o investiție concretă în consolidarea încrederii, prin transparență și control civil care să garanteze că puterea este folosită strict pentru protejarea drepturilor și libertăților cetățenești.

România se poate apăra doar prin susținerea formării unor cetățeni autonomi, ale căror drepturi digitale sunt garantate și care sunt rezilienți în fața evoluției tehnologice. 

București, 22 noiembrie 2025

[1] Vezi detalii în articolul ApTI, „Câteva idei de politici publice pentru gestionarea dezinformării”, https://apti.ro/cateva-idei-de-politici-publice-pentru-gestionarea-dezinformarii.

[2] Vezi detalii în documentul de poziție al CJI, https://cji.ro/wp-content/uploads/2025/11/Document-de-pozitie-privind-la-Strategia-Nationala-de-Aparare-a-Tarii-2025-2030.pdf.

[3] Vezi cazurile birourilor electorale de anul acesta. Detalii în reacția noastră din mai 2025, „Birourile electorale cenzurează abuziv presa online”, https://apti.ro/birourile-electorale-cenzureaza-abuziv-presa-online.

[4] Vezi detalii și jurisprudența CEDO si CJUE relevantă, https://freex.apti.ro/FoE-ro.html#sase.

[5] Cuprinsă în declarația președintelui din 12.11.2025, https://stirileprotv.ro/stiri/politic/nicusor-dan-prezinta-un-document-crucial-pentru-romania-anuntul-oficial-al-presedintiei.html.

[6] Vezi detalii aici, https://funky.ong/wp-content/uploads/2025/11/Contributie-SNAT_EC.pdf.

[7] Care este, probabil, cel mai bun exemplu de aplicație publică ce NU protejeaza datele personale ale cetățenilor. Vezi investigatia Context.ro, https://context.ro/digitalizare-pe-butuci-aplicatia-statului-care-trebuia-sa-scape-cetatenii-de-ghisee-intre-milioane-de-euro-cheltuite-si-erori/.

[8] Începănd cu acest an, pentru a face o plângere online la ANPC (în calitate de consumator), trebuie să te înscrii si e necesară validarea ANPC sau ROeID, deși o asemenea obligație nu exista în nicio lege. Dacă vrei să trimiți o plângere pe hârtie, nu ai o asemenea obligație. Vezi, https://eservicii.anpc.ro/Depune-Cerere?serviciupagesize=8&serviciufilter-Category=Reclamatii+Consumatori.

[9] Cazul cărții electronice de identitate, unde utilizatorul trebuie să dovedească în alt mod domiciului este simptomatic, dar nu singular. Vezi știrea, https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/digitalizarea-omorata-de-birocratie-problemele-cu-care-s-a-confruntat-un-explorator-cu-noua-carte-de-identitate-electronica-3440749.

[10] Vezi explicații propuse de European Parliamentary Research Service, https://www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/BRIE/2020/651992/EPRS_BRI(2020)651992_EN.pdf.

[11] Vezi recentul Summit de la Berlin din 18 noiembrie 2025, https://bmds.bund.de/aktuelles/eu-summit.

[12] Reamintim că „Ultimele patru rapoarte anuale ale SRI zac la secret în Parlament”, https://hotnews.ro/ultimele-patru-rapoarte-anuale-ale-sri-zac-la-secret-in-parlament-uitandu-se-la-dezvaluirile-din-documente-un-fost-presedinte-al-comisiei-sri-arata-spre-fostul-presedinte-fostii-premieri-stiau-de-2073830.

13 Vezi poziția Funky Citizens, pp. 13-16, https://funky.ong/wp-content/uploads/2025/11/Contributie-SNAT_EC.pdf.