Atac la libertatea de exprimare: Insulta și calomnia reincriminate

  • Posted on: 11 December 2013
  • By: Bogdan Manolea

ApTI sustine pozitia Activewatch, APADOR-CH si CJI si isi exprima ingrijorarea cu privire la  noile dispozitii penale adoptate de Parlament care vor afecta in mod semnificativ libertatea de exprimare in mediul online:

Organizatiile semnatare protestează față de practicile antidemocratice adoptate și exersate de actuala majoritate parlamentară și cer public Președintelui României să nu promulge legea prin care, în mod clandestin, au fost reintroduse în Codul Penal infracțiunile de insultă și calomnie.

Amintim că în anul 2006, Parlamentul a hotărât abrogarea infracțiunilor de insultă și calomnie. În anul 2007, Curtea Constituțională a decis că infracțiunile de insultă și calomnie nu sunt abrogate, apoi, în anul 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că infracțiunile de insultă și calomnie sunt abrogate, iar în anul 2013 Curtea Constituțională a decis din nou că infracțiunile de insultă și calomnie nu sunt abrogate.
Dezincriminarea insultei și calomniei a adus statului român felicitări din partea OSCE și a condus la creșterea rating-ului de țară în clasamente internaționale relevante, cum ar fi cel al Reporteri fără Frontiere.

Un proiect de lege vechi din 2011 (Pl-x 680/2011) propunea abrogarea unui singur articol din Codul Penal, respectiv articolul 74/1. În condiții cel putin suspecte, acest proiect de lege a fost radical schimbat cu o noapte înainte de a fi adoptat de Camera Deputaților în ședința din 10 decembrie 2013 (chiar de „Ziua drepturilor omului”), prin introducerea, pe lângă alte prevederi, a infracțiunilor de insultă și calomnie.

Această decizie, luată fără consultare publică, aruncă la coș zece ani de eforturi făcute de societate pentru dezincriminarea insultei și calomniei. Ea elimină România din rândul democrațiilor care nu acceptă ideea că un om poate să fie condamnat penal pentru cuvintele pe care le spune.

Amintim politicienilor că deciziile Curții Constituționale, invocate drept pretext pentru introducerea în Codul penal a infracțiunilor de insultă și calomnie, trebuie să respecte Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența CEDO – care au putere de lege în România. Impunerea obligației ca defăimarea să fie sancționată penal nu este susținută de niciun articol din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de nicio hotărâre pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, din cauza grabei cu care s-a procedat la completarea și modificarea Codului Penal, s-a ajuns la reintroducerea unui text desuet, în vădită contradicție cu jurisprudența CEDO, și anume articolul 207 – proba verității. Prin acest articol i se impune celui care face o afirmație să probeze adevărul absolut al faptelor relatate, dovadă imposibilă în multe situații, în special când e vorba de investigații jurnalistice în cazuri complexe/dificile. Potrivit jurisprudenței CEDO (a se vedea cazul Dalban c. România, spre exemplu), cel care face o afirmație, chiar eronată/exagerată, nu poate fi sancționat sub nicio formă dacă probează existența unei baze factuale rezonabile pentru afirmația sa.

Este absolut necesar ca articolele 205-207, ce reincriminează insulta și calomnia, să fie scoase din Codul Penal, actuala formă a legii fiind o gravă agresiune la adresa libertății presei și a libertății de exprimare în general.

Organizațiile semnatare cer public Președintelui României să nu promulge legea prin care, în mod clandestin, au fost reintroduse în Codul Penal infracțiunile de insultă și calomnie.

Persoane de contact: Niki Andreescu - nandreescu@apador.org & Mircea Toma - mircea@activewatch.ro
 

Add new comment

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Web page addresses and e-mail addresses turn into links automatically.
  • Lines and paragraphs break automatically.