CJUE a decis că un consumator poate da în judecată Facebook Irlanda în țara de domiciliu
Max Schrems este un cetățean austriac care, în 2011 și în 2015, s-a supărat pe Facebook. Lui i s-a părut că această companie nu-i respectă dreptul la viață privată și a descoperit că aceasta nici nu ține cont de unele legi din UE. Așa că s-a hotărât să se lupte cu gigantul reprezentat de subsidiara din Irlanda. După o primă decizie la cea mai înaltă instanță din Europa (CJUE) care i-a dat dreptatel ui Max, a urmat o nouă bătălie, începută în 2015. După 3 ani, CJUE a decis că Max poate da în judecată Facebook Irlanda chiar în țara sa, Austria. De acum încolo, orice consumator poate face acest lucru în țara lui de baștină, dacă se supără pe Facebook.
De multe ori, când ne facem un cont online la o rețea de socializare, bifăm căsuța “Sunt de acord cu Termenii și Condițiile” fără să citim acei termeni. Și aflăm ulterior că am acceptat condiții abuzive cu care, de fapt, nu suntem de acord!
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a confirmat, la 25 ianuarie 2018, că o instanță națională poate soluționa un caz între un consumator dintr-o țară din UE și un partener contractual străin. În cazul de față, Austria are competența națională de jurisdicție în cazul Schrems vs. Facebook. Pentru prima dată, va fi posibilă o analiză amplă asupra respectării de către Facebook a legislației UE privind protecția datelor personale (de exemplu, politici de confidențialitate ilegale, urmărirea online, partajarea datelor cu autoritățile americane etc.), pentru că Austria are niște reguli mult mai dure și mai bune decât Irlanda.
Cazul Schrems devine precedent pentru stabilirea instanței competente în litigiile dintre consumatori și parteneri contractuali străini
De altfel, austriacul a acceptat să preia drepturile mai multor persoane (ceea ce știm din filmele americane ca un “class action”) de a intenta o acțiune, întrucât și acei utilizatori consideră că Facebook le încalcă viața privată prin politicile sale.
Facebook s-a apărat spunând că instanțele austriece nu ar fi competente să judece cazul, întrucât nu s-ar putea invoca Regulamentul UE 44/2001, care permite unui consumator să cheme în instanță un partener contractual străin în fața instanței corespunzătoare domiciliului acestuia (denumit “forul consumatorului”). Cu alte cuvinte, n-ar avea ce căuta Irlanda în instanțele din Austria!
Max a deschis ulterior și o pagină de Facebook pentru a informa utilizatorii despre demersurile sale împotriva rețelei, dar și pentru a promova anumite dezbateri, conferințe și intervenții ale sale în mass-media, pentru a lansa apeluri la donații și pentru a face publicitate cărților sale. De aceea, Facebook nu consideră că Schrems poate fi considerat consumator, pentru a invoca Regulamentul menționat. În privința drepturilor la acțiune care i-au fost cedate austriacului de către alți utilizatori, rețeaua a susținut că dreptul de a intenta o acțiune în țara de domiciliu împotriva unui partener contractual străin nu le este aplicabil acelor persoane, care nu sunt parte în proces.
Înainte de a se pronunța, Curtea Supremă din Austria (Oberster Gerichtshof) a solicitat Curții de Justiție a UE să precizeze în ce condiții poate fi chemat un partener contractual străin în fața instanței naționale din țara reclamantului.
La 25 ianuarie 2018, CJUE a răspuns că utilizatorul unui cont de Facebook privat nu își pierde calitatea de „consumator” atunci când publică cărți, ține conferințe, exploatează site-uri Internet, colectează donații și acceptă cesiuni de drepturi de la numeroși consumatori în vederea valorificării în justiție a acestor drepturi. CJUE observă că posibilitatea unui consumator de a chema în judecată un partener contractual străin în țara de domiciliu a reclamantului se aplică doar atunci când nu este vorba despre o utilizare profesională.
Totuși, această posibilitate a consumatorului de a intenta proces în țara de domiciliu nu ar putea fi invocată într-o acțiune colectivă, a mai multor utilizatori afectați, întrucât a fost instituită în scopul protejării consumatorului ca parte la contract (acceptarea Termenilor și Condițiilor Facebook, în acest caz). Prin urmare, consumatorul nu este protejat decât în măsura în care este personal reclamant sau pârât într-un caz. Aceste considerații trebuie să se aplice și în privința unui consumator care preia drepturile altor consumatori. Așadar, Schrems nu poate invoca în fața instanței naționale drepturile altor consumatori, printr-o acțiune colectivă, deoarece nu se aplică forul consumatorului și pentru aceștia.
Prin această hotărâre, CJUE nu a soluționat procesul național, ci doar a oferit o clarificare asupra unor aspecte disputate. Instanța națională are obligația de a soluționa cauza conform deciziei Curții. Această decizie este obligatorie, în egală măsură, și pentru celelalte instanțe naționale din statele membre UE care sunt sesizate cu o problemă similară.
Citește mai multe informații despre demersurile a 25.000 de utilizatori care doresc să ia parte la o acțiune colectivă împotriva Facebook, întrucât și aceștia consideră că le-a fost încălcată viața privată și urmărește activitatea lui Max Schrems ca apărător al intereselor cetățenilor.
Foto: "Facebook" by downloadsource.fr is licensed under CC-BY 2.0
Add new comment