Cerem CCR stabilirea unui termen pentru examinarea ordonanței care obligă legitimarea posesorilor de cartele prepay

APADOR-CH și ApTI au depus la Curtea Constituțională un amicus curiae în sprijinul excepţiei de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului cu privire la Ordonanţa de urgenţă 62/2019.

Ordonanța instituie, printre altele, obligativitatea legitimării tuturor posesorilor de cartele telefonice preplătite, și stocarea datelor personale ale acestora, totul sub pretextul îmbunătățirii localizării apelurilor la 112.

Ordonanța, dată imediat după cazul Caracal, a fost atacată de Avocatul Poporului, la Curtea Constituțională, încă din septembrie 2019, însă până la această dată CCR nu a dat un termen pentru examinarea constituționalității acesteia.

În condițiile în care prevederea amintită urmează să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2020, APADOR-CH și ApTI au transmis la CCR un amicus curiae în sprijinul excepţiei de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului și au solicitat Curții să stabilească și un termen de examinare cât mai curând.

În amicus curiae, argumentele invocate de APADOR-CH și ApTI pentru neconstituționalitatea ordonanței sunt următoarele:

*În ultimii 15 ani în România au fost emise 1946 de ordonanțe de urgență, ceea ce ar însemna că țara s-a aflat într-o situație extraordinară la fiecare 2-3 zile.

2. Prin prevederea posibilităţii de a cumpăra cartele preplătite doar cu condiţia comunicării datelor personale către vânzător, se afectează cel puţin un drept fundamental (dreptul la viaţă privată – art. 26 din Constituţie), iar potrivit art. 115 din Constituţie, ordonanțele de urgenţă nu pot afecta drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție. Dacă se doreşte o reglementare care să limiteze dreptul la viaţă privată sau alt drept fundamental, această reglementare poate fi făcută numai prin lege, nu şi prin ordonanţă de urgenţă.

3. Colectarea, stocarea şi prelucrarea datelor personale pentru toţi cei care achiziţionează cartele telefonice preplătite, doar pe motiv că unele dintre aceste persoane ar putea apela abuziv numărul 112, este o măsură vădit disproporţionată de restrângere a dreptului la viaţă privată. Şi care se bazează, tot neconstituţional, pe prezumţia de vinovăţie a celui care achiziţionează o cartelă preplătită.

4. Statul român, ca operator de date personale, avea obligația conform art. 35 din GDPR să facă „Evaluarea impactului asupra protecției datelor” anterior începerii prelucrării, evaluare pe care ar fi trebuit să o dezbată public, inclusiv cu autoritatea competentă în domeniu (Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal – ANSPDCP), dar și cu publicul interesat. O astfel de analiză nu a existat niciodată (deși a fost cerută de ONG-urile specializate în procesul de consultare publică), ceea ce explică probabil erorile majore de respectare a GDPR din Expunerea de motive: scop neclar, inexistența garanțiilor, temei legal inexistent, durata de stocare a datelor stabilită arbitrar în funcție de ce fac alte date și nu în functie de scop etc. ANSPDCP nu a susținut acest proiect, ca de altfel nici celelalte proiecte anterioare similare care au primit aviz negativ de la Autoritate).

5. Curtea Constituţională a precizat în decizia nr. 461/2014 şi în deciziile anterioare referitoare la legile similare că nu constituie o garanţie suficientă a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale simpla prevedere generică în lege/ordonanţă că prelucrarea datelor cu caracter personal se va realiza cu respectarea reglementărilor legale aplicabile în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal. Este nevoie de prevederea unor garanţii concrete şi efective, adaptate cazului special de prelucrare de date ce se vrea reglementat.

Photo credit: dvanzuijlekom on Visual hunt / CC BY-SA