Competiţie - Open Data Challenge

  • Posted on: 7 April 2011
  • By: Redacția ApTI

Open Knowledge Foundation şi Open Forum Academy, sub egida iniţiativei Share PSI, au lansat Open Data Challenge, o competiţie care se adresează deopotrivă designerilor, dezvoltatorilor de software, jurnaliştilor, cercetătorilor şi oricăror altor categorii de public care pot dezvolta proiecte utile şi interesante pentru cetăţenii europeni folosind date publice deschise.

Competiţia are patru secţiuni:

  1. Idei.  În cadrul acestei secţiuni pot fi propuse idei pentru proiecte care presupun reutilizarea de informaţii publice în scopul realizării de “lucruri” interesante sau utile.
  2. Aplicaţii.  Secţiunea se adresează echipelor de dezvoltatori care pot propune aplicaţii ce reutilizează informaţii publice.
  3. Vizualizări. Designeri, artişti şi alte categorii de public pot propune reprezentări vizuale interesante ale informaţiilor publice.
  4. Seturi de date. Secţiunea este destinată autorităţilor publice, care pot participa cu seturi de date puse recent la dispoziţia publicului, şi dezvoltatorilor, care pot propune seturi de date derivate (rezultate în urma combinării anumitor seturi de date sau în urma extragerii anumitor date din seturile respective).

Participarea la această competiţie presupune respectarea unui set de reguli, care include, printre altele:

  • toate proiectele care intră în competiţie trebuie să utilizeze sau să depindă de date reutilizabile deschise puse la dispoziţie de către autorităţi publice locale, regionale sau naţionale ale statelor membre ale Uniunii Europene sau de către instituţii europene;
  • cei interesaţi pot participa la competiţie cu idei despre care au scris în prealabil, cu aplicaţii sau vizualizări care au fost dezvoltate înainte de startul competiţiei, precum şi cu idei, aplicaţii şi vizualizări care au făcut obiectul unor alte competiţii;
  • toate aplicaţiile participante la competiţie trebuie să poată fi accesate şi descărcate liber prin intermediul Internetului pe durata competiţiei şi pentru încă 6 luni de la finalizarea acesteia;
  • aplicaţiile trebuie depuse, în limba engleză, până la începutul lunii iunie.

Mai multe detalii despre Open Data Challenge gasiţi pe site-ul dedicat.

Sunt încurajate aplicaţiile dezvoltate de către indivizi, grupuri sau organizaţii din diferite state membre, precum şi aplicaţii care pot fi reutilizate (spre exemplu, o aplicaţie creată pentru a funcţiona cu date din Paris poate fi adaptată pentru a funcţiona cu date din orice alt oraş).

Ce părere ai?

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.