date personale

Avizul Autorităţii Europene pentru Protecţia Datelor privind neutralitatea Internetului

  • Posted on: 14 October 2011
  • By: Redacția ApTI

Autoritatea Europeană pentru Prelucrarea Datelor a publicat, în 7 octombrie, un Aviz privind neutralitatea Internetului, gestionarea traficului şi protecţia datelor cu caracter personal şi vieţii private.

Pornind de la concluzia formulată în Comunicarea Comisiei Europene privind neutralitatea Internetului (aprilie 2011), potrivit căreia situaţia referitoare la neutralitatea Internetului este una care necesită monitorizare şi analiză, dar că nu este încă momentul adoptării unor reglementări stricte la nivel european, Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor se întreabă, în opinia sa, dacă această atitudine, de “wait and see” este suficientă din punctul de vedere al protecţiei vieţii private şi datelor cu caracter personal. Autoritatea consideră că este necesară monitorizarea atentă a modului în care furnizorii de servicii Internet respectă prevederile legale referitoare la informarea utilizatorilor, obţinerea consimţământului acestora pentru prelucrarea datelor şi confidenţialitatea comunicaţiilor atunci când se angajează în acţiuni de gestionare a traficului. Dacă în urma acestei monitorizări se va constata că piaţa de comunicaţii electronice se îndreaptă spre situaţia în care inspecţia masivă şi în timp real a comunicaţiilor devine o practică obişnuită, vor fi necesare măsuri legislative.

CONSENT Social Networking Summit – despre viaţa privată în mediul online

  • Posted on: 7 July 2011
  • By: Redacția ApTI

O serie de aspecte legate de viaţa privată şi protecţia datelor cu caracter personal în contextul serviciilor online de tip UGC (conţinut generat de utilizatori) au fost discutate în cadrul CONSENT Social Networking summit – eveniment desfăşurat în 5-6 iulie 2011, în oraşul german Gottingen. Evenimentul a fost derulat în cadrul proiectului CONSENT (Consumer sentiment regarding privacy on user generated content services in the digital economy) – proiect finanţat de către Uniunea Europeană prin Programul Cadru 7 şi care are drept scop studiul şi analiza schimbărilor survenite în comportamentul şi cultura consumatorului ca urmare a dezvoltării fără precedent a serviciilor on-line de tip UGC şi a modului în care practicile contractuale, comerciale, tehnice afectează opţiunile şi atitudinile faţă de protecţia datelor personale în economia digitală. CONSENT are 19 membri (printre care şi ApTI) din 13 state europene.

În prima zi a evenimentului s-a discutat despre politicile furnizorilor de servicii referitoare la viaţă privată şi protecţia datelor cu caracter personal şi măsura în care acestea respectă standardele europene in materie, despre reţele sociale şi setările pe care le acestea le oferă utilizatorilor în materie de protecţie a vieţii private, despre modul în care se realizează obţinerea consimţământului utilizatorilor pentru prelucrarea datelor personale în cazul serviciilor UGC şi despre interoperabilitatea serviciilor UGC.

Viaţa privată în mediul digital şi protectia minorilor

  • Posted on: 21 April 2010
  • By: Redacția ApTI

Pe data de 30 Aprilie 2010, in contextului unui Intalniri locale din cadrul European Dialogue on Internet Governance - EuroDIG APTI organizeaza in colaborare cu IAB Romania si Biroul de Informare al Consiliului Europei o dezbatere pe tema "Viaţa privată în mediul digital şi protectia minorilor"

Pages