Cum stăm cu moderarea conținutului pe marile platforme de social media?
Companiile desemnate Very Large Online Platforms și Very Large Online Search Engines (adică lista asta, plus XVideos, Pornhub, și Stripchat) au trimis către Comisia Europeană rapoarte de transparență despre moderarea conținutului la finalul anului 2023. Următorul raport de acest fel va trebui trimis peste 6 luni.
Comisia le-a cerut să raporteze numărul de angajați care fac moderare de conținut în fiecare dintre limbile de circulație în Uniunea Europeană, plus nivelul lor de expertiză. Unele platforme s-au conformat, altele așa și așa. Spoiler, desigur că Twitter, acum X, s-a conformat cel mai puțin dintre toate.
Pentru limba română, acestea sunt raportările platformelor legat de numărul de angajați sau contractori care fac moderare de conținut:
- TikTok: 167
- Meta: 35
- Google: 0 pe Maps, 35 pe Google Play, 117 pe Shopping, 2067 Multi-Services, 34 pe YouTube
- Snapchat: 4
- LinkedIn: 0
X a inclus doar 11 limbi de circulație în UE în lista lor, printre care nu se numără româna. Tot doar 11 a raportat și LinkedIn.
Pe meleagurile noastre, proiectul de lege prin care ANCOM este desemnat coordonatorul serviciilor digitale (ca parte a implementării DSA în România) a ajuns în Camera Deputaților, iar, dacă trece, în Senat va fi votul decisiv. Noi am publicat poziția noastră pe acest proiect de lege.
Forma proiectului de lege care a ajuns pe masa Parlamentului și veți vedea că nu include nici una dintre modificările pe care le-am propus în dezbatere publică (cuprinse în articolul publicat aici, pe site).
Add new comment