Germania: proteste împotriva încălcării neutralităţii Internetului

  • Posted on: 23 May 2013
  • By: Redacția ApTI

Articol preluat din Newsletter-ul EDRI 11.10

În data de 16 mai 2013, activiştii Internet din Germania au solicitat un Internet liber şi deschis, protestând cu ocazia adunării generale anuale a Deutsche Telecom  (DT). Activiştii au criticat planurile companiei de a încetini viteza conexiunilor Internet  după consumarea unui anumit volum de trafic. Partea cea mai gravă este că DT încalcă principiul neutralităţii Internetului – serviciile Internet pot plăti pentru a nu fi incluse în limitele stabilite.

În aprilie 2013, DT – care a deţinut monopol pe piaţa de telecomunicaţii, în calitate de companie deţinută de stat - a anunţat că are în vedere planuri de aplicare a unor măsuri de limitare a traficului în cazul clienţilor DLS (digital subscriber line). După transferarea unui anumit volum de date, undeva în jur de 75 GB pe lună, conexiunile DSL ar urma să fie încetinite la 384 Kbit/s, faţă de viteza originală de 16 Mbit/s. Imaginaţi-vă că o maşină rulează în mod normal cu o viteză de 50 km/h, dar după parcurgerea unei distanţe de 1000 km, viteza este redusă la 384 m/h – funcţionarea sa este afectată în mod semnificativ.

Pentru ca lucrurile să stea şi mai rău, DT a anunţat că ar urma să fie posibil pentru companiile Internet să plătească un tarif pentru a fi excluse de la aplicarea acestor limite. Lucru care se întâmplă deja în cazul Spotify – serviciul de streaming de muzică: traficul aferent utilizării acestui serviciu nu va fi luat în considerare la calcularea volumului de trafic al consumatorilor, iar serviciul Spotify va fi disponibil la viteza iniţială chiar şi atunci când viteza cu care pot fi accesate serviciile competitorilor este  redusă. DT încearcă să ucidă principiul neutralităţii Internetului, conform căruia toţi biţii sunt creaţi egali.

Este inutil să spunem că intenţiile DT au generat reacţii puternice în presa germană şi în rândul activiştilor Internet. Împreună cu alţi parteneri, organizaţia Digitale Gesellschaft, membră a EDRi, a încercat să oprească planurile DT, militând în favoarea neutralităţii Internetului. Lansat în urmă cu doi ani, site-ul EchtesNetz.de explică principiul neutralităţii Internetului şi arată, în termeni simpli, de ce este esenţial să avem un Internet liber şi deschis.

Atunci când au fost anunţate planurile DT, activiştii şi-au intensificat eforturile ; spre exemplu, Drossl.de  demonstrează, prin calcule, că, în baza noilor reguli, conexiunile DSL vor funcţiona numai câteva ore pe lună la viteza iniţială, întorcându-se la epoca digitală de piatră pentru restul lunii.

Punctul culminant al acestor eforturi a fost reprezentat de protestele din 16 mai 2013, când a avut loc adunarea generală a DT, în oraşul german Cologne. Un grup de activişti a protestat în faţa clădirii în care avea loc întâlnirea, cu un banner masiv de  13.5 × 4.5m situat chiar deasupra bannerului de bun-venit al DT. Evenimentul a continuat cu un marş de protest prin oraş şi cu o demonstraţie online simultană de  „ocupare” a site-ului web al DT.

În ultima vreme, activiştii au încercat să explice publicului conceptul abstract de neutralitate a Internetului. Cu sprijinul neaşteptat al fostului operator monopolist, conceptul este acum cunoscut mult mai multor oameni. Internetul liber şi deschis este în pericol, iar DT nu trebuie să reuşească să-şi pună în aplicare planurile. Alte ţări, precum Olanda, Chile, Slovenia, Argentina, Columbia, Brazilia şi Mexic au înţeles acest lucru şi au adoptat legi care reglementează Internetul neutru. Deşi a recunoscut importanţa acestui principiu, Comisia Europeană nu a reuşit să îl reglementeze în mod adecvat. Dacă UE nu face acest lucru, este timpul ca statele membre să acţioneze individual pentru a legifera neutralitatea Internetului.

(Articol de Andre Meister - AK Zensur, Germania)

Licenţă: Creative Commons Atribuire 3.0

Ce părere ai?

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.