Noul Vătaf al accesului digital: Legea Majoratului cu Big Brother tatuat pe braț

Proiectul de lege impune obligația de identificare a tuturor utilizatorilor, la orice serviciu online, și accesul copiilor pe internet doar sub strictă monitorizare parentală 

Proiectul de lege al majoratului digital adoptat de Senat ieri, 6 octombrie 2025, pornește de la unele îngrijorări legitime legate de accesul minorilor la unele conținuturi online. Dar în loc să identifice corect problemele si soluțiile, textul propune niște măsuri excesive, inutile și birocratice, imposibil de aplicat, la nivel tehnic sau în practică. Iar unele dintre aceste măsuri au efecte adverse incredibile - cum ar fi obligarea identificării tuturor utilizatorilor de Internet la accesarea unui serviciu (pentru a se stabili că nu au sub 16 ani). 

ApTI a mai scris despre faptul că verificarea vârstei persoanelor pe internet nu este o formă de protecție, ci de excludere a acestora de la accesul la informație și liberă exprimare. Aceste măsuri ignoră complet în special capacitatea persoanelor tinere de a decide, de a exercita propria autonomie. Organizațiile care militează pentru drepturile copilului avertizează că astfel de măsuri pot să împiedice dezvoltarea armonioasă a capacităților persoanelor tinere. 

Astfel de măsuri restrictive asupra drepturilor fundamentale ale minorilor pot produce fix efectul pe care vor să-l contracareze. 

Grija legitimă față de autonomia și bunăstarea minorilor pe internet nu poate fi materializată într-un pachet de lege plin de ambiguități care restricționează fix această dintâi autonomie și libertate.

Listăm mai jos problemele principale ale textului adoptat de Senat:

1. Obligație generală de identificare online pentru orice utilizator: Instagram & TikTok & Facebook & Linkedin & orice site doar cu buletinul

Art. 5 (3) al noii legi obligă toți furnizorii de servicii online al căror conţinut este restricţionat persoanelor cu vârsta de până la 16 ani (vezi definiția largă a conținutului dăunator, la care minorii nu trebuie să aibă acces - deci o aplicare extrem de largă) să instaleze filtre şi mecanisme electronice de verificare a identității utilizatorului şi, după caz, să blocheze accesul minorilor.

Concret, asta înseamnă de facto ca orice furnizor de servicii online care are și conținut restricționat, așa cum este acesta extrem de larg definit de proiectul de lege, să fie împins în a verifica identitatea tuturor utilizatorilor. Ideea SRI-ului pusă pe tapet în dezbaterile publice încă din 2014 a reușit - în fine! -  să fie tradusă într-un nou text legislativ. Sub legea majoratului digital, orice utilizator trebuie să fie identificat online. Pentru siguranța voastră, desigur. Dacă China a făcut-o, noi de ce nu am putea?

Proiectul de lege propune direct la cea mai intruzivă metodă posibilă de identificare a identității pe internet cu efect asupra tuturor cetățenilor și nici nu face distincția între alte sisteme de evaluare vârstei posibile (vezi o analiza mai detaliată despre declarare a vârstei, estimare a vârstei sau verificarea vârstei pe baza de documente - fiecare cu propriile limitări și probleme.) 

2. Accesul (nu contul!) minorilor sub 16 ani la orice serviciu online ca Youtube, Instagram, TikTok, Twitch, Roblox, Wikipedia, Dexonline, Discord, OLX, Emag, Epic Games, Steam, Canva,  Gog.com, Edupedu sau GSP.ro sau la orice aplicație de telefon (inclusiv de ex. aplicații cu orarul transportului public, Bolt sau Wolt) se va face doar cu acordul prealabil al părinților.  

Legea adoptată de Senat prevede în mod explicit că o simplă accesare, sau o furnizare de servicii online, se poate face doar cu “acord parental prealabil” în cazul minorilor sub 16 ani - art. 2 alin. 2 și 3.

Sancțiunea e disuasivă - o contravenție cu 0,1% din cifra de afaceri (art. 7 alin. 1), iar la a 5-a abatere ANCOM îți poate “suspenda” serviciul online (art. 7 alin. 3).

Acesta este - de facto - un sistem de verificare obligatorie a vârstei pentru orice serviciu online. Am mai scris despre faptul că verificarea vârstei persoanelor pe internet nu este o formă de protecție, ci de excludere a acestora de la accesul la informație și liberă exprimare. 

Mia mult, aceste măsuri ignoră complet capacitatea persoanelor tinere de a decide, de a exercita propria autonomie. Children’s Rights International Network, o organizație internațională care militează pentru drepturile copiilor, avertizează că astfel de măsuri restrictive asupra libertății copiilor “nu numai că stârnesc, ci și alimentează discriminarea” blocându-le persoanelor tinere accesul la informații vitale de pe internet.

3. DuoLingo, KhanAcademy, Kahoot! sau aplicații gen MathKids sau Vocabulary.com vor putea deveni inaccesibile utilizatorilor români. 

Doar platformele educaționale autorizate în România de Ministerul Educației sau în alte state UE (care nu au asemenea sisteme de autorizare) sunt exceptate de la aplicarea prezentei legi.

Aplicațiile educaționale globale de mai sus cel mai probabil vor bloca accesul utilizatorilor din România, în loc să-și bată capul cu problema identificării utilizatorilor sau cu ce ar trebui sa facă pentru a face verificarea de vârstă și a obține acordul parental obligatoriu conform noii legi românești. 

4. ANCOM devine Verificatorul Online al Părinților și Copiilor. 

Sistemul prin care părintele poate exprima acordul parental sau revocarea, prin cerere la ANCOM, e imposibil de implementat practic. 

Ne întrebăm și care este competența ANCOM în a determina dacă o persoană care face o cerere de radiere a unui cont din mediul online este părintele sau tutorele persoanei care deține contul respectiv? Ce o să colecteze? Copii după CI, certificate de naștere? Declarație de proprie răspundere a părintelui ca el e părinte și Licurici34 e contul copilului său? Și dacă părinții sunt divorțați ce e în interesul superior al copilului - sa aibă cont pe Roblox sau nu?

În condițiile în care încă mai este posibilă crearea unor conturi sub pseudonim pe diverse platforme online, ne întrebăm și cum poate determina ANCOM că acel cont care este indicat de „părinte” pentru a fi șters chiar aparține unui minor? O să ceară platformei să identifice cine este titularul contului? Si cum o sa facă platforma dacă e minor?

Dacă această întrebare pare relativ abordabilă când vine vorba de conturi de social media, facem un pas înspre conturi unde nu există fotografii ale utilizatorului, dar există conținut așa-zis dăunător și problema se complică: Discord, Telegram sau platforme de vizionare de filme și seriale, forumuri de discuții, platforme construite în jurul unor „cursuri online” (frauduloase sau nu) etc. 

Toate par a duce în practică la colectări excesive de date personale și la obligarea serviciilor online și a platformelor să colecteze și mai multe date care - ce surpriză! - o să fie folosite pentru profilarea și mai bună a celor identificați. După 16 ani, evident, când totul este permis conform acestei legi!

În schimb sistemul poate fi ușor abuzat sau blocat de cereri ale unor părinți depășiți digital care cred că statul le poate proteja copii prin aceste măsuri. 

5. Drepturile copilului sunt uneori în conflict cu ce vrea părintele. 

În practică, părintele unui copil de 15 ani ar putea să-i suspende toate conturile online, chiar dacă acesta din urmă nu dorește acest lucru.  Dar copilul are - independent fața de părinți - drepturi (42 chiar!) inclusiv dreptul la viața privata, la informare corespunzătoare, libertatea de exprimare sau dreptul la timp liber si recreere.

Autonomia digitală a copilului (care poate să aibă vârsta oriunde până în 15 ani și 363 de zile) poate să rămână o chestiune dictată de un impuls de moment al părintelui. Ce garantează judecata corectă a părintelui în acest sens? 

Astfel, libertatea individuală a copilului este pusă în seamă părinților români și fluctuațiilor lor îde opinie legat de ce e corect și nu pe internet. Iar acești părinți au, în grad mai mic sau mai mare, acces variat la educație digitală și media. 

Responsabilitatea de stabilire a accesului minorilor pune părinții români într-o poziție de arbitri ai adevărului, falsului, binelui și răului. Pot contesta minorii deciziile părinților în acest sens? Este această putere conferită părinților autoritară și unilaterală? Care sunt mecanismele de contestare? Există? Nu.

6. De ce să te axezi pe cele 10 platforme problematice, când poți sa faci o lege care să privească toate site-urile de pe Internet? 

Exista probabil în jur de 10 servicii online de rețele sociale folosite cel mai des de copii (conform cercetării CJI din 2024: Youtube, Whatsapp, Roblox, TikTok, Snapchat, Instagram, Discord, Facebook) care sunt vizate direct când vorbim de problemele pe care persoanele tinere le întâmpină pe Internet. 

Cu toate acestea legea ar aduce obligații pentru zeci de mii de servicii online neidentificate, care doar pot fi accesate și de minori.

7. Legea română se poate aplica doar furnizorilor români, deci cum se va aplica în concret?

Legea menționată nu poate fi aplicabilă direct furnizorilor din afara României (adică exact cei 10 menționați mai sus).  Ar putea exista unele mecanisme indirecte de aplicare dacă sunt platforme mari (VLOPs) sau alte platforme online, în context DSA -, dar care necesită timp și eforturi de colaborare cu alte state. Dar pentru restul legea propusă este inaplicabilă complet.

Chiar și în contextul DSA, Comisia Europeană a publicat orientările în contextul art. 28, care nicidecum nu privesc niște acorduri parentale birocratice obligatorii, ci alte aspecte cheie cum ar fi:

• setarea conturilor minorilor la privat în mod implicit;
• modificarea sistemelor de recomandare ale platformelor;
• împuternicirea copiilor pentru a putea bloca și dezactiva orice utilizator;
• interzicerea descărcării sau a capturării de ecran de către conturi a conținutului postat de minori;
• dezactivarea implicită a caracteristicilor care contribuie la utilizarea excesivă.

8. Deși are doar 7 articole, legea folosește termeni și tehnici inaplicabile în practică:

• Dacă va fi amendată vreodată sub prezentul proiect de lege, platforma TikTok o să plătească 0 lei. Legea ar impune o sancțiune din “cifra de afaceri la nivel național” când furnizorii globali nu fac aceasta distincție și nu au cifră de afaceri națională.
• Vorbește de măsuri de aplicare în contextul art. 28 DSA, dar articolul 28 privește exclusiv platforme online, deci nu servicii online.
• Prevede sancțiuni pentru “servicii online” aplicate de ANCOM, deși ANCOM nu are nicio competență pentru “servici online”.
• Conține o definiție nouă pentru  “servicii online” și nefolosirea terminologiei consacrate european (cum ar fi “servicii ale societății informaționale” sau “platforme”). Nu se poate înțelege de unde începe și unde se încheie aria de platforme, website-uri, aplicații și tehnologii digitale sau electronice care sunt acoperite de propunerea de act normativ. Radioul, care funcționează la distanță, intră? Partajarea de fișiere direct între două smartphone-uri prin Bluetooth sau Wi-Fi intră? Dar aplicațiile de mesagerie care folosesc doar un mesh network Bluetooth, precum Briar?
• Termenul de „conţinut dăunător” are o definiție extrem de largă și neclară, Termeni precum medicamente, sau catalogarea unui conținut ca promovând ura, violența sau fraudele fac din această definiție o țintă în mișcare. Nimeni nu poate spune, citind exclusiv definiția, care va fi aria de conținut pe care prezentul proiect îl va reglementa și care este interzis minorilor sub 16 ani, fiind dăunător. 
• Articolul 5 din Legea majoratului online instituie și o obligație draconică de „etichetare” a conținutului pe „categorii de vârstă” pentru toți furnizorii de servicii online. O asemenea răspundere este imposibil de pus în practică pe unele platforme, unde conținutul găzduit este criptat și doar utilizatorul îl poate decripta, sau acolo unde volumul imens de materiale publicate zilnic face imposibilă etichetarea lor. Desigur, este imposibil atâta timp cât Legea majoratului online permite în continuare existența conținutului criptat în mediul online. Dar o să presupunem că autorii au fost mai puțin ambițioși. La nivel european, însă, Regulamentul privind serviciile digitale (DSA) susține, la Articolul 8, că furnizorilor de servicii intermediare nu li se impune o obligație generală de monitorizare a informațiilor sau căutare activă a conținutului ilegal. 

Este și un aspect pozitiv: apreciem faptul că prezenta propunere de lege în art. 4 interzice livrarea de reclame în baza unor profile create ale unor persoane sub 16 ani. Atragem atenția însă ca textul este aproape identic cu art 28 din Regulamentul UE DSA , deci o sa fie o duplicare legislativă.

Alte exemple nu sunt cu mult mai încurajatoare: În Regatul Unit, obligativitatea validării vârstei online - mai puțin draconică decât textul din România -  are deja efecte dezastruoase asupra accesului tuturor la informație și comunicare, nu doar al persoanelor tinere. Deja circulă petiții care cer revocarea Online Safety Act, actul normativ care a făcut verificarea vârstei obligatorie. Să spunem și că folosirea serviciilor de VPN a explodat în aceeași regiune?

În Australia, legea încă nu este funcțională iar guvernul încearca să găseasca metoda tehnica potrivită pentru estimarea vârstei (nu verificarea identității!), în vreme ce studiile academice arată ca nu prea funcționează. În acest context UNICEF Australia are o concluzie clară: “Modificările propuse nu vor rezolva problemele cu care se confruntă tinerii online”.

Ni se pare ridicol că vorbim despre noi propuneri de legi în loc ca autoritățile să facă un minim de efort să vadă cum le aplicăm pe cele actuale. A făcut vreo autoritate a statului vreo analiză referitoare la: 

• Cum platformele online (alea 10 care contează!) respectă sau nu vârsta de 13 ani pe care ei o au în termeni și condiții?
• Dacă platformele și alte site-uri dedicate minorilor au niște sisteme de protecție la simpla declarare a vârstei sub 16 ani? Indiciu - nu prea există.
• Care sunt metodele de estimare a vârstei, care sunt și implementate și funcționale, în România?
• În ce măsură platformele online au făcut analiza de riscuri sistemice și cum implementează art. 28 DSA în România? Câți moderatori de limba română sunt conștienți de aceste riscuri?
• Cum se aplică GDPR de marile platforme care ar trebui sa obțină acordul parental pentru prelucrarea datelor copiilor de sub 16 ani? (art 8 Regulamentul 679/2016)

Nu, n-au făcut nimic. Și pentru că este complicat. 

Pentru cei ce vor analize complicate și detaliate recomandăm articolul prof. Eric Goldman publicat în Stanford Technology Law Review Aprilie 2025 -  Abordarea “Dezbină-și-Suprimă” în reglementarea siguranței copiilor online.

Cerem Camerei Deputaților să facă o analiză serioasă a actualului proiect, să implice zona academică care predă educație media și care înțelege contextul social și tehnologic actual, să implice furnizorii de platforme care vor fi obligați să implementeze legea pentru a vedea dacă este fezabilă. Și, poate în primul rând, să îi întrebe și pe tinerii afectați ei ce părere au ei despre această propunere de lege. 

Sau pur și simplu să respingă acest proiect de lege și să ceară autorităților să vină cu analize concrete referitor la ce pot face în mod real pentru protecția minorilor în spațiul online. 

România are nevoie de legi care respectă și protejează accesul la informație și la libertatea de exprimare al tuturor persoanelor, care să protejeze utilizatorii prin transparență și responsabilizare, nu prin interdicții și control statal.