Internship plătit - politici publice și drepturi de autor
Update: Am prelungit termenul de primire de aplicatii pina pe 18 mai, raspunsul fiind anuntat pe 19 mai catre cei care au aplicat.
Ai auzit de propunerea de modificare a directivei privind copyright-ul în era digitală? Te interesează subiectele legate de drepturi de autor, excepțiile legii drepturilor de autor, rolul bibliotecilor în managementul informației și/sau consultări publice?
Dacă da, aplică pentru un Copyright Internship organizat de ApTI (Asociația pentru Tehnologie și Internet) și ANBPR (Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România). Stagiul durează până la finalul anului 2017 și este plătit.
Cât, cum, cine, de ce?
Stagiul va începe, în funcție de dispobilitatea candidatului selectat, la cea mai apropiată dată și se va desfășura până la finalul anului 2017. Avem un buget brut de 500 de dolari/lună, iar interrnship-ul presupune un angajament de 4 ore pe zi, 5 zile pe săptămână (sau echivalent). Activitatea se va desfășura împărțit, atât de la sediul ApTI, cât și de la sediul ANBPR, dar și la distanță.
Vei lucra îndeaproape cu ambele asociații și vei dobândi cunoștințe noi despre legislatia drepturilor de autor, cum se fac acțiunile de advocacy, care sunt strategiile, cine sunt oamenii din spatele scenei și cum poți influența procesul legislativ. Vei fi înconjurat de profesioniști în domeniu, care vor lucra alături de tine și care te vor îndruma.
Cu ocazia aceasta, te invităm să participi pe 15 mai la conferința Educație Deschisă, unde vom vorbi despre resurse educaționale deschise și drepturile de autor în educație, cu exemple de bune practici din Polonia, Slovacia și Slovenia. Înscriere aici.
Ce ai de făcut
Pe perioada stagiului vei:
monitoriza ce se întâmplă la nivelul politicilor europene și naționale;
scrie însemnări pe site și rețele de socializare despre propunerea de reformă în română și engleză;
informa publicul despre ultimele noutăți;
ajuta la producerea de materiale informative și organizarea de evenimente.
Pe cine căutăm
Dacă:
ai cunoștințe bune de limba engleză;
ai absolvit cel puțin un curs despre drepturi de autor sau dacă cunoști destul de bine legislația din domeniu;
ai lejeritate în a scrie articole scurte și pe înțelesul tuturor;
ai structură în argumentare și atenție la detalii;
ai creativitate și proactivitate;
ești independent/ă și auto-didact/ă,
ești candidatul/candidat perfect/ă pentru noi!
Reprezintă un plus dacă ai făcut cel puțin un curs online sau la distanță.
Dacă te interesează stagiul, trimite la adresa info@apti.ro CV-ul și un text de maximum 15 rânduri, în care ne spui de ce vrei să candidezi și cum te afectează pe tine propunerea europeană de reformă a copyright-ului în UE.
Termen limită
Candidaturile pot fi trimise până pe 14 18 mai, iar răspunsul va fi comunicat în data de 15 19 mai. În funcție de numărul și calitatea candidaturilor primite, putem prelungi data limită. Ne rezervăm dreptul să-i rugăm pe candidați să participe la un interviu pentru departajarea lor.
Cine suntem
ApTI este o asociație nonguvernamentală care își propunere susținerea și promovarea unei lumi digitale libere și deschise, prin respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Un Internet liber este un mediu în care libertatea de exprimare și viața privată sunt respectate și garantate. O lume digitală deschisă reprezintă o garanție a accesului legal și sigur la beneficiile aduse de tehnologia informației.
ANBPR este cea mai reprezentativă organizaţie profesională a bibliotecarilor din bibliotecile publice din România, care susţine profesia de bibliotecar, dezvoltarea biblioteconomiei şi a ştiinţelor informării şi documentării. Totodată, ANBPR contribuie la formarea şi dezvoltarea profesională a bibliotecarilor și se implică în zona politicilor publice legate de drepturi de autor, acces deschis și resurse educaționale deschise.
Credit foto: CC0, Domeniul public
Add new comment