Prezentarea referitoare la ofertele de muzica legala pe Internet

  • Posted on: 19 March 2010
  • By: Redacția ApTI

Realizata in cadrul arbitrajului dintre utilizatori si UCMR-ADA cu privire la utilizarea operelor muzicale pe Internet.

(Pentru contextul acestei prezentari vezi insemnare separata )

Update 15.04
Puteti gasi aici sau mai jos Metodologia stabilita de catre arbitri privind stabilirea remuneraţiilor cuvenite titularilor de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru reproducerea şi/sau comunicarea publică a operelor muzicale prin servicii online sau mobile.

Analizând actele şi lucrările dosarului, completul arbitral reţine următoarele:
Completul arbitral este legal învestit şi are competenţa de a soluţiona cererea de arbitraj formulată de reclamanta UCMR-ADA în contradictoriu cu pârâtele APTI, ANISP şi ORANGE ROMÂNIA în vederea stabilirii formei finale a metodologiei privind stabilirea remuneraţiilor cuvenite titularilor de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru reproducerea operelor muzicale şi pentru punerea operelor muzicale la dispoziţia publicului prin servicii online sau mobile, în temeiul prevederilor art. 1312 din Legea nr. 8/1996.
În prealabil, se constată că titlul metodologiei, propus de parti, nu este adecvat cu conţinutul negocierilor şi medierii prin arbitraj, de stabilire a remuneraţiilor titularilor de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru reproducerea şi/sau comunicarea publică a operelor muzicale prin servicii online sau mobile.
În consecinţă titlul metodologiei va fi următorul: “Metodologie privind stabilirea remuneraţiilor cuvenite titularilor de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru reproducerea operelor muzicale şi/sau comunicarea publică a operelor muzicale prin servicii online sau mobile”.
Completul constată următoarele elemente de dezacord dintre părţi:
1. Privitor la licenţele pentru folosirea operelor muzicale, părţile propun rezolvări cu nuanţări diferite, sens în care completul decide următoarele:
Autorizaţia licenţă neexclusivă conferă utilizatorului, după caz, dreptul de a reproduce şi/sau dreptul de comunicare publică pe teritoriul României a operelor muzicale, fiind utilizator persoana fizică sau juridică ce oferă publicului servicii ale societăţii informaţionale cuprinzând operele muzicale aflate pe un sistem informatic online sau mobil. In acesta categorie se află orice persoană sub al cărui nume este înregistrat domeniului de internet sau alte reţele cu sau fără fir, ori care este responsabilă de conţinutul site-ului disponibil pe internet sau alte reţele cu sau fără fir, precum şi cea care exploatează site-ul pe internet sau pe alte reţele cu sau fără fir, ori care obţine venituri din publicitate, din descărcarea sau ascultarea de opere muzicale sau sub orice altă formă ca urmare a furnizării serviciilor cuprinzând opere muzicale prin internet sau alte reţele cu sau fără fir.
Utilizarea operelor muzicale se realizează prin comunicare publică (ascultare) fără posibilitate de stocare a operelor muzicale, efectuată cu titlu gratuit sau oneros printr-un serviciu online sau mobil (streaming) sau prin reproducere cu descărcare (stocare) şi comunicare publică (ascultare) de către consumator a operelor muzicale, efectuată cu titlu gratuit sau oneros printr-un serviciu online sau mobil (download).
În vederea obţinerii licenţei, persoana interesată trebuie să solicite organismului de gestiune colectivă eliberarea acesteia cu cel puţin 10 zile înainte de autorizarea utilizării. Odată cu cererea de autorizare se vor depune fotocopia actului de identitate sau fotocopia certificatului de înmatriculare şi/sau înregistrare fiscală, fotocopia dovezii de înregistrare a domeniul de internet deţinut, precum şi orice alte informaţii privitoare la modalitatea şi reţeaua prin care sunt puse la dispoziţia publicului operele muzicale.
Cererea de autorizare şi documentele pot fi transmise şi în format electronic la adresa de e-mail a organismului de gestiune colectivă. În termen de 10 zile de la depunerea cererii de autorizare, însoţită de toate documentele, organismul de gestiune colectivă este obligat să încheie cu solicitantul licenţa neexclusivă de utilizare a operelor muzicale pe internet sau alte reţele cu sau fără fir. Licenţa neexclusivă se acordă pentru o perioadă de 3 ani, însă la solicitarea expresă a utilizatorului, se poate acorda pentru o perioadă mai scurtă. În cazul dreptului de reproducere, autorizaţia licenţă neexclusivă se încheie numai cu privire la opere muzicale ce fac parte din repertoriul gestionat în mod facultativ de organismul de gestiune colectivă. Licenţa neexclusivă se poate acorda şi prin corespondenţă (e-mail, fax, poştă).
2. Privitor la dreptul de reproducere şi dreptul de comunicare publică a operelor muzicale prin internet sau alte reţele cu sau fără fir, funcţie de care se stabileşte remuneraţia autorilor, se constată:
Potrivit art. 13 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, dreptul de comunicare publică a operei este un drept patrimonial distinct şi exclusiv pentru care legiuitorul a prevăzut obligativitatea gestiunii colective în cazul operelor muzicale. Comunicarea publică a operelor muzicale se face în scop de ascultare fără fixare, ori pentru fixare şi asculatre. În cazul comunicării operelor muzicale în scop de ascultare fără fixare, aceasta operaţiune implică un act provizoriu de reproducere, parte a unui proces tehnic menit sa permită utilizarea licită a operei, fiind o excepţie de la dreptul distinct de reproducere reglementată de dipoziţiile art. 33 alin. (3) din lege astfel: „sunt exceptate de la dreptul de reproducere actele provizorii de reproducere care sunt tranzitorii sau accesorii şi constituie o parte integrantă şi esenţială a unui proces tehnic şi al căror scop unic este să permită transmiterea, în cadrul unei reţele între terţi, de către un intermediar, sau utilizarea licită a unei opere ori a altui obiect protejat şi care nu au o semnificaţie economică de sine stătătoare”. În cazul comunicării operelor muzicale în scop de fixare şi apoi ascultare, dreptul de reproducere este de sine stătător, ca drept autonom.
În acest sens este şi practica europeană, aşa cum rezultă din răspunsul SACEM-Franţa, depus de UCMR-ADA, care apreciază că acestea sunt acte provizorii de reproducere pentru care nu este nevoie de autorizare deoarece reprezintă o excepţie de la dreptul de reproducere, prevăzut de art. 5 din Directiva CE/29/2001. Excepţia a fost incorporată în legislaţia internă de dispoziţiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 8/1996.
3. Privitor la remuneraţiile pentru autorii operelor muzicale, completul de arbitraj va ţine seama că părţile au ajuns la un relativ acord pentru un procent de 10% din baza de calcul, pentru reproducere şi comunicare publică.
Arbitri au luat în considerare necesitatea încurajării serviciilor de furnizare legală de opere muzicale pe internet şi alte reţele şi evitarea situaţiei inechitabile în care un posibil utilizator ar datora titularilor de drepturi sume mai mari decât cele încasate. De asemenea, s-a urmărit asigurarea unui echilibru între interesul publicului de a avea acces la servicii de utilizare a operelor muzicale în condiţii facile şi rezonabile prin încurajarea dezvoltării investiţiilor în acest domeniu şi interesul creatorilor de a fi remuneraţi pentru utilizarea operelor lor.
Completul nu poate lua în considerare propunerea UCMR-ADA privind exceptarea unor tipuri de utilizări, deoarece dreptul de comunicare publică se gestionează colectiv în mod obligatoriu conform art. 1231 din Legea nr. 8/1996. Exceptarea tonurilor de apel este reţinută în cauză, deoarece există o altă metodologie aplicabilă, iar acestea oricum nu au făcut obiect al negocierilor dintre părţi.
Remuneraţia propusă de utilizatori pentru situaţia în care autorul îşi oferă spre ascultare sau descărcare propriile creaţii nu este reţinută în cauză, întrucât Legea nr. 8/1996 nu reglementează situaţia în care titularul de drepturi să se autorizeze sau să îşi plătească remuneraţii prin intermediul organismul de gestiune colectivă, care potrivit art. 125 nu sunt titulari de drepturi, ci mandatari ai acestora.
Pentru oferirea spre ascultare (streaming), cu titlu gratuit, remuneratia va fi forfetară, în funcţie de numărul operelor muzicale, cu o creştere şi în funcţie de tranşele de ascultători. Pentru utilizarea ca muzică de fundal a operelor muzicale se datorează o remuneraţie lunară de 20 lei.
Pentru oferirea spere ascultare, cu titlu oneros, se acordă 8% din baza de calcul, cu titlu de drept de comunicare publică prin punerea operelor muzicale la dispoziţia publicului.
Pentru oferirea spre descărcare (download), cu titlu gratuit, remuneraţia va fi forfetară în funcţie de numărul de opere muzicale, cu o creştere în funcţie de operele muzicale descărcate.
Pentru oferirea spre descărcare (download), cu titlu oneros, se acordă 7% din baza de calcul, cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru reproducerea (fixarea) operelor muzicale şi 3% din baza de calcul, cu titlu de drept de comunicare publică prin punerea operelor muzicale la dispoziţia publicului.
4. Privitor la baza de calcul a remuneraţiilor procentuale, se decide că aceasta este formată din totalitatea veniturilor brute lunare obţinute de utilizator ca urmare a folosirii operelor muzicale
5. Privitor la informaţiile ce trebuie comunicate organismului de gestiune colectivă pentru autorizarea utilizării, nu se poate reţine în cauză obligaţia transmiterii „operelor muzicale ce urmează a fi reproduse pe mediul de stocare în vederea puneri la dispoziţia publicului” deoarece fiind vorba despre gestiune colectiva extinsă, obligatorie, înseamnă că organismul de gestiune colectivă îi reprezintă pe toţi titularii de drepturi şi poate autoriza utilizarea tuturor operelor acestora, astfel încât comunicarea de către utilizatori a posibilelor opere care vor fi utilizate apare ca fiind o acţiune imposibil de realizat practic. Operele care sunt utilizate nu sunt cunoscute la momentul solicitării autorizaţiei deoarece există opere muzicale care apar ulterior autorizării şi sunt imposibil de identificat la momentul solicitării autorizaţiei.
În acest sens, este de esenţa gestiunii colective ca utilizatorii să transmită ulterior utilizării către organismul de gestiune colectivă informaţii privind operele utilizate, în scopul remunerării corespunzătoare a titularilor de drepturi, în conformitate cu prevederile art. 130 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 8/1996. Utilizatorii sunt obligaţi ca până la data de 20 ale fiecărei luni să comunice organismului de gestiune colectivă, pentru luna precedentă, un raport privind operele muzicale utilizate care va cuprinde baza de calcul a remuneraţiei, operele muzicale reproduse şi/sau comunicate public, cu indicarea pentru fiecare operă muzicală în parte a denumirii operei muzicale, autorului/autorilor, interpretului/ interpreţiilor, numărul de ascultări/descărcări şi durata de utilizare. Utilizatorii sunt obligaţi să permită realizarea unei monitorizări şi a unui raport de trafic de către o terţă persoană independentă, dintre cele agreate de organismul de gestiune colectivă, sau să implementeze un program de monitorizare a traficului de către organismul de gestiune colectivă agreat de acesta din urmă.

Faţă de considerentele expuse, completul de arbitri

HOTĂRĂŞTE

Forma finală a metodologiei este următoarea:

METODOLOGIE
privind stabilirea remuneraţiilor cuvenite titularilor de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru reproducerea şi/sau comunicarea publică
a operelor muzicale prin servicii online sau mobile

Art.1 Reproducerea şi comunicarea publică a operelor muzicale pe teritoriul României, însoţite sau nu de imagini, printr-un serviciu online sau mobil, se poate face numai în baza unei autorizaţii licenţă neexclusivă încheiată cu organismul de gestiune colectivă pentru operele muzicale.
Art.2 (1) Autorizaţia licenţă neexclusivă conferă utilizatorului, după caz, dreptul de a reproduce şi/sau dreptul de comunicare publică pe teritoriul României a operelor muzicale în modalităţile prevăzute de prezenta metodologie.
(2) Este utilizator, în sensul prezentei metodologii, persoana fizică sau juridică ce oferă publicului servicii ale societăţii informaţionale care conţin opere muzicale aflate pe un sistem informatic online sau mobil.

Art.3 (1) Este utilizator orice persoană:
a) sub al cărui nume este înregistrat domeniului la care este accesibil serviciul prin internet sau alte reţele cu sau fără fir; sau
b) care este responsabilă de conţinutul site-ului disponibil pe internet sau alte reţele cu sau fără fir; sau
c) care exploatează site-ul pe internet sau pe alte reţele cu sau fără fir; sau
d) care obţine venituri din publicitate, din descărcarea sau ascultarea de opere muzicale ori sub orice altă formă ca urmare a furnizării serviciilor cuprinzând opere muzicale prin internet sau alte reţele cu sau fără fir.
Art.4 Utilizarea operelor muzicale se realizează prin următoarele operaţiuni:
a) oferirea spre ascultare (comunicare publică, inclusiv prin punerea la dispoziţia publicului) fără posibilitatea de stocare a operelor muzicale, efectuată cu titlu gratuit sau oneros printr-un serviciu online sau mobil;
b) oferirea spre descărcare (reproducere şi comunicare publică) de către consumator a operelor muzicale, efectuată cu titlu gratuit sau oneros printr-un serviciu online sau mobil.
Art.5 (1) În vederea obţinerii licenţei, solicitantul trebuie să solicite organismului de gestiune colectivă eliberarea acesteia cu cel puţin 10 zile înainte de utilizare.
(2) O dată cu cererea de autorizare, solicitantul are obligaţia să depună următoarele documente: fotocopia actului de identitate sau fotocopia certificatului de înmatriculare şi/sau înregistrare fiscală, precum şi orice alte informaţii privitoare la modalitatea şi reţeaua prin care sunt puse la dispoziţia publicului operele muzicale.
(3) Cererea de autorizare şi documentele prevăzute la prezentul articol pot fi transmise şi în format electronic la adresa de e-mail a organismului de gestiune colectivă.
Art.6 (1) În termen de 10 zile de la depunerea cererii de autorizare, însoţita de toate documentele prevăzute la art.4 (2), organismul de gestiune colectivă este obligat să încheie cu solicitantul licenţa neexclusivă de utilizare a operelor muzicale pe internet sau alte reţele cu sau fără fir.
(2) Licenţa neexclusivă se poate acorda şi prin corespondenţă (e-mail, fax, poştă).
(3) Licenţa neexclusivă se acordă pentru o perioadă de 3 ani, însă la solicitarea expresă a utilizatorului, se poate acorda pentru o perioadă mai scurtă.
(4) În cazul dreptului de reproducere, autorizaţia licenţă neexclusivă se încheie numai cu privire la opere muzicale ce fac parte din repertoriul gestionat în mod facultativ de organismul de gestiune colectivă.
Art.7 Pentru reproducerea şi/sau comunicarea publică, inclusiv prin punerea la dispoziţia publicului a operelor muzicale printr-un serviciu online sau mobil, utilizatorii au obligaţia de a plăti remuneraţii pentru titularii de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale după cum urmează:
A.Oferirea spre ascultare (streaming):
a) cu titlu gratuit:
Număr opere muzicale
1-20
21-200
201-1.000
Peste 1.000
Remuneraţie/lunară
20 lei
30 lei
50 lei
100 lei
În situaţia utilizatorilor care oferă spre ascultare (streaming) peste 200 de opere muzicale, la fiecare tranşă de câte 500.000 de ascultări lunare, se adaugă câte o remuneraţie echivalentă celei stabilite în tabelul de mai sus.
Pentru utilizarea ca muzică de fundal a operelor muzicale se datorează o remuneraţie lunară de 20 lei.
b) cu titlu oneros
- 8% din baza de calcul, cu titlu de drept de comunicare publică prin punerea operelor muzicale la dispoziţia publicului.

B.Oferirea spre descărcare (download):
a) cu titlu gratuit:
Număr opere muzicale
1-20
21-200
201-1.000
Peste 1.000
Remuneraţie/lunară
40 lei
60 lei
100 lei
200 lei
În situaţia în care numărul de opere muzicale descărcate lunar este mai mare de 50.000, dar nu mai mult de 2.000.000 de opere muzicale descărcate lunar, se adaugă câte o remuneraţie echivalentă celei stabilite în tabelul de mai sus.
Remuneraţiile prevăzute în tabelul de mai sus, se repartizează după cum urmează:
- 70% cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru reproducerea operelor muzicale;
- 30% cu titlu de drept de comunicare publică prin punerea operelor muzicale la dispoziţia publicului.
b) cu titlu oneros:
- 7% din baza de calcul, cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru reproducerea operelor muzicale;
- 3% din baza de calcul, cu titlu de drept de comunicare publică prin punerea operelor muzicale la dispoziţia publicului.
Art.8 Baza de calcul a remuneraţiilor procentuale este formată din totalitatea veniturilor brute lunare obţinute de utilizator ca urmare a folosirii operelor muzicale, venituri reprezentând dar fără a se limita la: sume plătite de către consumatorii finali, indiferent dacă sumele sunt plătite direct utilizatorului ori unui intermediar, publicitate, abonamente, sponsorizări.
Art.9 (1) Plata remuneraţiilor se efectuează până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care sunt datorate.
(2) În caz de întârziere la plata remuneraţiei, utilizatorii datorează la sumele scadente şi neachitate penalităţi de 0,15 % pentru fiecare zi de întârziere.
(3) Remuneraţiile stabilite în sumă fixă prin prezenta metodologie pot fi modificate anual potrivit indicelui de inflaţie, în conformitate cu dispoziţiile art.1314 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificarile şi completările ulterioare.
Art.10 (1) Utilizatorii sunt obligaţi ca până la data de 20 ale fiecărei luni să comunice organismului de gestiune colectivă, pentru luna precedentă, un raport privind operele muzicale utilizate care va cuprinde:
a) baza de calcul a remuneraţiei;
b) operele muzicale reproduse şi/sau comunicate public, cu indicarea pentru fiecare operă muzicală în parte a denumirii operei muzicale, autorului/autorilor, interpretului/interpreţilor, numărul de ascultări/descărcări şi durata de utilizare.
(2) Utilizatorii sunt obligaţi să permită realizarea unei monitorizări şi a unui raport de trafic de către o terţă persoană independentă, dintre cele agreate de organismul de gestiune colectivă, sau să implementeze un program de monitorizare a traficului de către organismul de gestiune colectivă agreat de acesta din urmă.
Art.11 (1) Nu fac obiect al prezentei metodologii reproducerea şi comunicarea publică a operelor muzicale ca tonuri de apel sau tonuri în aşteptare pentru telefoanele mobile.
(2) Prezenta Metodologie intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, în conformitate cu art. 1312 alin. (8) şi (9) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare.

Add new comment

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Web page addresses and e-mail addresses turn into links automatically.
  • Lines and paragraphs break automatically.