Proiectul de raport al Parlamentului European asupra remunerațiilor pentru copia privată – e serios sau doar o glumă?

Posted on: 10 November 2013
By: Redacția ApTI

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 11.21

Françoise Castex, membru francez al grupului socialist din Parlamentul European, a publicat, în data de 9 octombrie, un proiect de raport privind remunerațiile compensatorii pentru copia privată. Cea mai importantă întrebare pe care o ridică raportul este: vorbiți serios, dna Castex?

Raportul abordează chestiunea „creatorilor” care ar trebuie să fie „compensați” pentru copiile private ale conținutului achiziționat în mod legal, precum muzică sau materiale în format tipărit. În unele state UE nu există remunerații compensatorii, iar în altele remuneratiile sunt stabilite la un nivel scăzut. În Franța, însă, țara dnei Castex, remunerațiile sunt de departe cele mai ridicate din Europa, generând o industrie a drepturilor de autor foarte bine finanțată și care este foarte eficientă în activitățile de lobby menite să asigure protejarea propriilor interese.

Există, așadar, o problemă imensă care trebuie abordată – ar trebui să avem această taxă extrem de ineficientă, în cazul căreia fiecare euro generat costă 52 de cenți pentru a fi colectat? Ar trebui să compensăm artiștii – sau pe oricine altcineva – pentru pierderile care nu au fost niciodată demonstrate clar? Astfel de întrebări sunt evitate de către dna Castex, care preferă să se concentreze pe sofisme și dezinformare.

În ceea ce privește chestiunea esențială a modului în care ar trebui calculate aceste remunerații, dna Castex alege să nu susțină o analiză științifică referitoare la existența sau inexistența unor pierderi care ar trebui compensate. În schimb, susține că ar trebui să existe un „mecanism de negociere pentru nivelul taxelor aplicabile” și se contrazice apoi sugerând că ar trebui să aibă loc o consultare pentru „simplificarea procedurilor” în scopul asigurării „echitabilității și obiectivității” ... obiectivitate care ar fi imposibilă dacă s-ar accepta sugestiile sale referitoare la negocierea remunerațiilor. În contextul intensei dezbateri Castex vs Castex referitoare la calcularea nivelului sumei care ar trebui percepută ca remunerație, dna Castex susține că „remunerațiile trebuie calculate în funcție de posibilele daune aduse deținătorilor de drepturi” (și nu pe baza mecanismului de negociere pe care ea însăși îl susține?).

Deși chestiunea este complet irelevantă pentru problema remunerațiilor pentru copia privată, întrucât banii colectați permit copierea conținutului obținut legal, dna Castex susține că plătitorii de taxe („statele membre”) trebuie să-și redirecționeze campaniile „anti-piraterie” (care?) către acțiuni propagandistice care subliniază „beneficiile remunerațiilor pentru copia privată”. Dna Castex nu indică beneficiile la care se referă și nici nu menționează unde se află legătura logică dintre remunerații și piraterie. În mod ciudat, susține că 25% din sumele colectate ar trebui să nu fie distribuite artiștilor, ci utilizate pentru promovarea de „arte creative”.

Confruntată cu faptul că produsele audio și audiovizuale sunt tot mai mult furnizate pe bază de vizualizare („per-view”), dna Castex lansează o altă contradicție cu ea însăși. Afirmă că aranjamentele contractuale (licențierea, cu alte cuvinte) „nu trebuie să prevaleze în detrimentul aranjamentelor privind excepția pentru copia privată”, dar și că „practicile de acordare a licențelor sunt văzute ca alternativă la sistemul remunerațiilor pentru copia privată”. Copia privată este restricționată prin mecanisme tehnologice. Conform legislației europene, este ilegală încălcarea acestor restricții, chiar dacă acest lucru ar însemna facilitarea copiei private, care este permisă, dar Castex nu propune legalizarea încălcării acestor restricții. Și nici nu propune interzicerea acestor tehnologii. În schimb, solicită „eliminarea” lor, dar nu menționează cum ar trebui făcut acest lucru. Ne imaginăm că dacă ar fi dorit interzicerea lor prin lege, ar fi spus acest lucru. Știm ce nu dorește. Dar nu este deloc clar ce dorește.

Partea cea mai absurdă a proiectului de raport se referă la datele statistice. Textul omite să facă referire la costurile pe care remunerațiile le presupun pentru consumatori și la măsura în care aceste costuri sunt adecvate. Se susține că remunerațiile reprezintă o „mică proporție” a cifrei de afaceri a producătorilor de echipamente (posibil pentru că sunt producători de echipamente, nu difuzori sau comercianți de muzică), dar o „sumă considerabilă pentru artiști”.

Care artiști? Artiștii francezi, al căror guvern impune remunerații mari sau artiștii britanici, al căror guvern nu impune nicio remunerație? Nu putem să știm – dna Castex alege să nu ne spună. Susține că sunt colectați 600 de milioane de euro și că industriile culturale angajează 5 milioane de oameni. Dacă acești 5 milioane de oameni sunt relevanți în acest context, sunt relevanți și pentru suma de 32 de cenți pe zi pe loc de muncă, în medie. Se bazează vreunul dintre aceste locuri de muncă pe cei 32 de cenți pe zi primiți din remunerațiile pentru copia privată? Nu știm. Dna Castex alege să nu ne spună.Sunt cele 5 milioane de locuri de muncă din sectorul cultural relevante în acest context? Nu știm? Are vreun sens acest raport haotic? Nu știm.

Informații suplimentare: