Răspunsul Consiliului Europei la petiţia referitoare la utilizarea de date biometrice de către guverne
Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 9.10
În data de 31 martie, o petiţie a unor organizaţii ale societăţii civile (printre care şi ApTI) a fost transmisă Consiliului Europei, solicitându-se efectuarea, în baza art.52 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului, a unei analize asupra colectării şi stocării de date biometrice de către guverne. Din răspunsul secretarului general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland (transmis în data de 29 aprilie), reiese că refuză să demareze o astfel de investigaţie.
Deşi accentuează necesitatea unor măşuri concrete care să contribuie la consolidarea şi modernizarea actualului cadru legislativ din domeniul protecţiei datelor, secretarul general nu îşi motivează refuzul faţă de solicitarea de analizare a legalităţii practicilor naţionale în materie de colectare şi stocare de date biometrice. Face, în schimb, referire la alte organisme ale Consiliului Europei (Adunarea Parlamentară, Comisarul pentru Drepturile Omului şi Comitetul Consultativ asupra Convenţiei 108) care ar avea responsabilităţi în acest sens.
Într-o primă reacţie faţă de poziţia Consiliului, un purtător de cuvânt al iniţiatorilor petiţiei a declarat: “Este uluitor faptul că nu există măsuri care să garanteze protecţia drepturilor cetăţenilor în cazul utilizării de date biometrice de către guverne. Mai mult, tehnica de scanare digitală a amprentelor este imatură. Spre exemplu, un test derulat de către guvernul olandez şi publicat după transmiterea petiţiei noastre, arată că operatiunile de verificare a datelor biometrice eşuează în 21% dintre cazuri. Un alt test efectuat de către primăria oraşului Roermond a demonstrat că, la una din cinci persoane care prezintă documente de călătorie, imaginea amprentelor scanate are o calitate atât de proastă încât informaţia nu poate fi verificată. Se confirmă astfel necesitatea unei analize atente asupra modului în care se asigură respectarea drepturilor omului şi condiţiilor de necesitate (eficienţă, proporţionalitate, susidiaritate şi siguranţă) stabilite prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Convenţia privind protecţia datelor.”
Licenţă: Creative Commons Atribuire 3.0
Add new comment