SUA

Opoziția SUA față de propunerile legislative UE privind protectia datelor cu caracter personal

  • Posted on: 19 January 2012
  • By: Redacția ApTI

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 10.1

După ce, într-o notă informală din decembrie 2011, SUA se plângea în legătură cu faptul că propunerea de regulament UE privind protecția datelor se va distanța de standardele internaționale și chiar va fi contraproductivă pentru protecția datelor, Departamentul pentru Comerț al SUA (DoC) a circulat o a doua notă informală care conține comentarii în legătură cu propunerea de regulament privind protecția datelor și propunerea de directivă privind protecția datelor în cadrul cooperării polițienești și judiciare. Dacă în prima notă erau criticate prevederile referitoare la notificarea privind încălcarea securității datelor, viața privată a copiilor și dreptul de a fi uitat, în această a doua notă criticile se concentrează asupra următoarelor aspecte: regulamentul ar putea afecta interoperabilitatea comercială și ar putea fi contraporductivă pentru protecția vieții private a consumatorilor, ar putea avea un impact negativ asupra libertății de exprimare și altor drepturi ale omului, asupra cooperării polițienești și judiciare, asupra cooperării între autoritățile de reglementare precum și asupra litigiilor civile.
 
Interferența la nivel înalt a SUA în procesele interne ale Comisiei Europene este extraordinară. Fără îndoială, un anumit nivel de îngrijorare poate fi exprimat în mod legitim, având în vedere faptul că este vorba despre o propunere legislativă care are semnificație internațională. Însă o astfel de interferență, înainte chiar ca Parlamentul European și Consiliul să-și fi exprimat punctul de vedere, denotă o lipsă de respect semnificativă față de instituțiile Uniunii Europene și față de abilitatea acestora de a soluționa orice probleme legate de această primă versiune a unei propuneri legislative care va face parte dintr-un proces legislativ ce va dura între doi și trei ani.
 

Despre Proiectul de Acord între SUA și UE privind transferul și folosirea datelor despre pasageri

  • Posted on: 1 December 2011
  • By: Redacția ApTI

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 9.23

În data de 17 noiembrie 2011, oficiali ai SUA și UE au parafat proiectul de acord care permite companiilor aeriene să transmită date despre pasageri (passenger name record – PNR) către Departamentul pentru Securitate Națională al SUA (DHS). Deși acordul nu poate intra în vigoare fără aprobarea Consiliului și Parlamentului European, membrii Parlamentului European au putut citi proiectul doar într-o sală închisă, în care nu puteau lua notițe și nici face copii.

Săptămâna aceasta, textul complet al acordului, care va fi supus votului Parlamentului European, a fost făcut public; textul reflectă însă eșecul abordării problemelor ridicate de către Parlament, precum și o serie de deficiențe în ceea ce privește protecția datelor, protecția drepturilor fundamentale și dreptul la un proces echitabil.

În rezoluția sa din 5 mai 2010, Parlamentul arăta că acordul PNR trebuie să ia forma unui tratat, să recunoască dreptul fundamental la liberă circulație, să interzică utilizarea datelor despre pasageri pentru operaţiuni de data mining și pentru realizarea de profiluri ale pasagerilor și să ia în considerare “datele despre pasageri care pot fi disponibile din alte surse care nu sunt prevăzute în acorduri internaționale, precum sisteme informatice pentru rezervări, localizate în afara UE”. Acordul propus nu îndeplinește aceste criterii și nu menționează niciunul dintre aceste aspecte.

Pages