angajament

Angajamente comune ale SUA și UE privind protecția vieții private și a datelor cu caracter personal

  • Posted on: 29 March 2012
  • By: Redacția ApTI

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 10.6 

În cadrul summit-ului SUA-UE din 28 noiembrie 2011, președintele Obama și președintii Van Rompuy și Barroso au anunțat că SUA și UE și-au luat angajamentul de a finaliza negocierile asupra unui acord SUA-UE privind protecția vieții private și a datelor cu caracter personal. În data de 19 martie 2012 a avut loc o conferință la nivel înalt cu privire la viața privată și protecția datelor cu caracter personal, care s-a ținut, simultan, la Washington și Bruxelles. Conferința, la care au participat reprezentanți la nivel înalt ai UE, a oferit informații importante referitoare la prioritățile celor două părți. Anterior conferinței, Viviane Reding, vice-președinte al Comisiei Europene și John Bryson, Secretar de stat pentru Comerț al SUA au emis o declarație comună UE-SUA privind protecția datelor, în cadrul căreia au afirmat că acesta este un moment definitoriu pentru politica în domeniul vieții private și protecției datelor cu caracter personal și pentru realizarea unei mai mari interoperabilități între sistemele celor două părți, cu asigurarea unui nivel înalt de protecție.

Conferința a fost organizată în contextul propunerilor legislative ale UE referitoare la reformarea și consolidarea dreptului fundamental la protecția datelor și unificarea legislațiilor europene în domeniu și al acțiunilor președintelui Obama în domeniul vieții private, inclusiv Codul drepturilor consumatorilor cu privire la protecția vieții private (Consumer Privacy Bill of Rights). Diverși actori din SUA sunt interesați de reforma UE în domeniul protecției datelor, în special în ceea ce privește propunerea pentru un cadru de reglementare comun și consistent la nivelul tuturor statelor membre.

Viviane Reding a declarat că în economia digitală de astăzi, scara la care se realizează schimbul de informații personale a crescut atât de mult încât a devenit un factor extrem de important pentru creșterea economică, astfel că protecția dreptului cetățenilor la viață privată este inevitabilă: încrederea în economia digitală este posibilă doar atunci când este asigurată o protecție solidă. Din acest motiv, protecția datelor este o prioritate politică pentru Comisia Europeană, pentru Parlamentul European și pentru cele 27 de state membre ale UE. Comisarul a punctat următoarele chestiuni:

1. Principile protecției datelor sunt la fel de valide astăzi cum  erau și în 1995, iar UE trebuie să reafirme importanța acestui drept fundamental.

2. Inovațiile tehnologice au făcut ca regulile privind protecția datelor să devină un factor esențial pentru piața noastră digitală unică, întrucât, pentru a putea crește, economia europeană are nevoie de încredere: lipsa încrederii decurajează cetățenii de la efectuarea de cumpărături online și furnizarea de informații personale online.

3. Companiile europene și americane se așteaptă ca noua legislație europeană privind protecția datelor să ofere un cadru comun, indiferent de locul în care compania își desfășoară activitatea, la nivelul celor 27 de state membre; se urmărește crearea unei reguli unice pentru Europa și garantarea faptului că reglementarea privind protecția datelor cu caracter personal este valabilă pentru toate statele membre; aceasta este singura modalitate prin care UE poate deveni un loc mai atractiv pentru afaceri.