Creative Commons 2017 Global Summit: atenția se mută de la conținut la creatorii de conținut

  • Posted on: 24 April 2017
  • By: George Hari Popescu

Titlul oficial este "Creative Commons 2017 Global Summit: Sharing and the Commons: What’s Next", pentru că acum organizația vrea să se focalizeze mai mult pe oamenii care creează conținut pe care-l licențiază apoi prin Creative Commons (CC). CC vrea să ajungă în curând la cât mai mulți creatori, în așa fel încât să se creeze o adevărată rețea în lume. Summit-ul va avea loc la Toronto, în perioada 28-30 aprilie.

Ce sunt licențele Creative Commons

Acest site este licențiat prin Creative Commons, licență de tip Attribution (Atribuire) - BY. Asta înseamnă că, fără să ne mai ceri voie, poți folosi cum dorești conținutul de aici, chiar și în scop comercial și poți porni de la el pentru a face opere derivate. Deci, poți copia conținutul și-l poți distribui oriunde dorești și poți face bani cu el; tot ce trebuie să faci este să ne citezi și să pui un link spre acest site.
 
Cam asta este filosofia licențelor Creative Commons, o modalitate de a pune conținutul digital la dispoziția tuturor. Așa ai acces gratuit și liber la milioane de creații: texte, cărți, imagini, clipuri video etc. (poți începe căutarea de aici). Mai multe companii mari precum Youtube și Flickr îți permit să-ți licențiezi conținutul prin Creative Commons. De exemplu, cînd încarci un clip la Youtube, poți alege licența CC în loc de licența tradițională și astfel pui la dispoziția tuturor un clip; oamenii îl pot refolosi, traduce... Iată, de exemplu, un clip pe care l-am preluat în canalul nostru și căruia i-am adăugat traducerea în română:
 
 

Sau poți beneficia de vreo 5.000 de fotografii din seria "Bucureștiul meu drag", pe care le poți folosi și în scop comercial, grație licenței CC de tip BY-SA.

Planuri la Creative Commons Global Summit 2017

Unul dintre lucrurile care vor fi lămurite la summit este redefinirea noțiunii de împărtășire a conținutului și vor trebui găsite răspunsuri la întrebări precum:
  • Ce provocări are astăzi Creative Commons?
  • Ce probleme trebuie rezolvate de rețeaua CC în următorii doi ani?
  • Cum putem întări legăturile dintre creatorii de conținut CC?
Pe de altă parte, va fi discutată noua strategie a rețelei CC, vor fi stabilite moduri noi de colaborare între cei care doresc să folosească licențele CC. În general, vor fi abordate mult mai multe subiecte decît copyright-ul și modul în care acesta se schimbă în lumea digitală de azi. Întregul program al summit-ului și scurtele biografii ale speakerilor invitați sunt pe site-ul oficial.

Cartea "Made with Creative Commons"

Volumul tocmai a ieșit de sub tipar și vă poate ajuta să înțelegeți mai bine cum puteți folosi licențele CC, mai ales dacă sunteți artiști, creatori, persoane care publică periodic online conținut original.

Timp de un an și jumătate, Sarah Hinchliff Pearson și Paul Stacey au lucrat la această carte finanțată prin Kickstarter. Ei au vrut să povestească despre diverse modele de business din lume bazate pe licențele CC, adică ceea ce se numește Made with Creative Commons. Au ajuns la 24 de studii de caz, de la muzicieni la editori de carte. Volumul a ajuns să fie un studiu despre cum să împărtășești creația cu semenii tăi și să poți face și bani din ceea ce lucrezi.

Parte analiză, parte manual, parte studii de caz, cartea arată că împărtășirea conținutului nu strică afacerea și că multe companii pot lăsa la liber ceea ce creează, fără să aibă de suferit la bani. Cartea va fi lansată oficial la summit, apoi către publicul larg în 5 mai. Puteți pre-comanda cartea la Amazon.


Dacă mai aveți timp:

Urmăriți-l pe eroul nostru, Cătă, la Youtube, în seria despre viața privată, a cărei traducere în mai multe limbi (inclusiv în engleză) este finanțată prin Awesome Fund de la Creative Commons


Add new comment

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Web page addresses and e-mail addresses turn into links automatically.
  • Lines and paragraphs break automatically.