Curtea Constitutionala considera neconstitutionala legea privind Inregistrarea PrePay si utilizatori WiFi

  • Posted on: 16 September 2014
  • By: Bogdan Manolea

Curtea Constituţională a decis astazi, 16 septembrie 2014, cu majoritate de voturi, sa admita obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2011 privind comunicaţiile electronice este neconstituţională, în ansamblul ei.

Remintim ca aceasta este a patra tentativă de a impune o astfel de reglementare în România în ultimii trei ani, si ca ApTi a explicat in mod constant de ce proiectele prezentate pina acum sunt doar niste masuri de supraveghere disproportionate, care incalca in mod grosolan drepturile omului. Ieri, ApTI si APADOR-CH au depus si un amicus curiae cu o argumentatie juridica substantiala, bazata pe jurisprudenta CCR, CEDO si CEJ, care sa sustina aceasta argumentatie.

Astazi Curtea a decis ca masura este disproportionata. Asteptam si motivarea integrala pentru o analiza detaliata a deciziei. Pina atunci redam comunicatul de presa al CCR:

Curtea a constatat că dispoziţiile legii criticate nu au un caracter precis şi previzibil, iar modalitatea prin care sunt obţinute şi stocate datele necesare pentru identificarea utilizatorilor serviciilor de comunicaţii electronice pentru care plata se face în avans, respectiv a utilizatorilor conectaţi la puncte de acces la internet nu reglementează garanții suficiente care să permită asigurarea unei protecții eficiente a datelor cu caracter personal faţă de riscurile de abuz, precum şi faţă de orice accesare şi utilizare ilicită a acestor date.

Curtea a reţinut incidenţa în prezenta cauză a considerentelor Deciziei nr.440 din 8 iulie 2014, întrucât actul normativ dedus controlului de constituţionalitate nu reprezintă în fapt decât o completare a dispoziţiilor Legii nr.82/2012, preluând parţial soluţii legislative acolo reglementate, dar care au încetat să mai producă efecte juridice ca urmare a constatării neconstituţionalităţii lor. Dispoziţiile legale criticate nu numai că relativizează garanţiile de siguranţă a reţinerii şi păstrării datelor, neimpunând standarde corespunzătoare de asigurare a nivelului de securitate şi confidenţialitate care să poată fi controlate efectiv, aşa cum a reţinut Curtea în argumentarea soluţiei pronunţate prin Decizia nr.440 din 8 iulie 2014, ci, prin lipsa oricărei reglementări cu privire la modalitatea de accesare şi utilizare a datelor cu caracter personal, legea este viciată în mod iremediabil.

Add new comment

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Web page addresses and e-mail addresses turn into links automatically.
  • Lines and paragraphs break automatically.