VIDEO > ApTI Privacy Tricks: Parole, parole, dar să fie sigure!

  • Posted on: 5 March 2018
  • By: George Hari Popescu
Nu o spunem noi, o spun studiile: majoritatea utilizatorilor nu știu să aleagă parole complexe sau nu consideră important acest lucru. 
 
> 52% dintre utilizatori nu știu exact cum să-și securizeze dispozitivele și aplicațiile folosite.
> Mai mult de 40% dintre ei nu știu cum să schimbe parolele din oficiu.
 
(Sursa: 2017, studiu McAfee pe 6.400 de subiecți, 18-55 de ani, din Australia, Franța, Germania, Singapore, SUA, Marea Britanie)

Cum setezi o parolă puternică

1. Alcătuiește o propoziție din care iei prima literă a fiecărui cuvânt. De exemplu:
 
SARA PE DEAL BUCIUMUL SUNĂ CU JALE
 
2. Adaugă simboluri și o dată semnificativă (zi/lună, de exemplu)
 
Parola generată: !SPDBSCJ20#09
 
În mod similar, ia cuvinte din titlul, primul vers sau refrenul melodiei tale preferate și adaugă cifre, majuscule, caractere rare. De exemplu: 
 
"Billie Jean" DEVINE @billie()JEAN19*86
"Nights in White Satin" DEVINE nights^1N$atin_
"Floare de Iris" DEVINE floare&IRis-07:76
 
Sau generează parola online, de exemplu la DuckDuckGo.com. De exemplu, pentru o parolă de 13 caractere, tastează “password 13”. Dacă vrei o parolă de 20 de caractere, scrie “password 20”. Copiază parola generată, DAR schimbă vreo 2-3 caractere.
 
 
Ține minte: 
> Orice parolă pe care o alegi ar trebui să aibă minimum 8 caractere!
> Nu folosi aceeași parolă pentru toate conturile, schimbă 2-3 caractere!
 
Sfaturi și detalii:
 
Vezi în acest VIDEO cum s-a expus Cătă prin folosirea unei parole slabe:
 

Vezi și: 

Criptează-ți mail-urile cu Chrome și Mailvelope

Cum schimbi retroactiv audiența postărilor tale de pe Facebook

Cum să-ți protejezi webcam-ul de ochii indiscreți

> Protejează-ți viața privată online cu Firefox + DuckDuckGO

> Signal îți ține viața privată… privată!


 

Add new comment

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Web page addresses and e-mail addresses turn into links automatically.
  • Lines and paragraphs break automatically.