filtrare. drepturi

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene decide în favoarea furnizorilor de servicii de găzduire în problema filtrării

  • Posted on: 16 February 2012
  • By: Redacția ApTI

SABAM (Société Belge des Auteurs, Compositeurs et Editeurs), societatea belgiană care colectează remunerațiile cuvenite autorilor de opere muzicale, este din nou în centrul atenției. La câteva luni de la cazul Scarlet/Sabam, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțato nouă decizie referitoare la legalitatea sistemelor de filtrare pe Internet, de data aceasta cu privire la filtrarea conținutului găzduit la nivelul serviciilor web.

 Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis astăziun furnizor de servicii de găzduire nu poate fi constrâns să instituie un sistem de filtrare general, care să-i vizeze pe toți utilizatorii săi, pentru a preveni utilizarea ilicită a operelor muzicale și audiovizuale, întrucât instanța națională care ar impune o asemenea obligaţie nu ar respecta cerința de a asigura un just echilibru între dreptul de proprietate intelectuală, pe de o parte, și libertatea de a desfășura o activitate comercială, dreptul la protecția datelor cu caracter personal și libertatea de a primi și de a transmite informații, pe de altă parte.

SABAM a acționat în instanță rețeaua socială Netlog, solicitând ca aceasta, în calitate de furnizor de servicii de găzduire, să fie considerată responsabilă pentru încălcările  de drept de autor comise de către membrii săi belgieni (în jur de două milioane de utilizatori) pe site-ul său, dacă nu implementează măsuri de filtrare și de eliminare de conținut la nivelul serviciilor furnizate.

SABAM a dorit ca furnizorul de servicii de găzduire să filtreze și să blocheze conținutul potențial ilegal găzduit la nivelul serviciilor sale. O rețea socială este un set de instrumente de comunicare online care permite crearea și schimbul de conținut generat de către utilizatori. Netlog este o platformă online care le permite membrilor săi să-și creeze propriile pagini web care să conțină un blog, imagini, liste de redare, fișiere video. .. fiind astfel considerată rețea socială și furnizor de servicii de găzduire. SABAM a solicitat Curții belgiene să impună plata unei amenzi de 1000 euro/zi în cazul nerespectării ordinului judecătoresc. O mare parte din conținutul generat de către utilizatori re-folosește materiale protejate de drepturi de autor pentru realizarea de noi creații, ceea ce face ca stabilirea caracterului legal să fie atât dificilă, cât și nepotrivită pentru sistemele de filtrare automată.