colectare

Colectarea de date de către NSA afectează pe toată lumea

  • Posted on: 10 November 2013
  • By: Redacția ApTI

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 11.21

Noile dezvăluiri făcute de Edward Snowden arată că NSA pare să spioneze pe toată lumea, aliați sau dușmani deopotrivă, colectând date de oriunde și de la oricine, pentru a obține un „avantaj diplomatic” față de aliați precum Franța și Germania sau un „avantaj economic” față de țări precum Japonia sau Brazilia. Sau mai mult?

New York Times explică faptul că nu doar NSA solicită datele pe care le colectează, dar alți „clienți” ai agenției solicită diferite date de la NSA. Iar în acest context „clienți” înseamnă „nu doar Casa Albă, Pentagon, FBI și CIA, dar se referă și la Departamentele de Stat și Energie, Securitate Internă și Comerț și Reprezentantul pentru Comerț al SUA (USTR).”

Dar USTR este, de fapt, omologul administrației SUA care negociază acordul de comerț liber SUA/UE (TTIP) cu reprezentanții Comisiei Europene. Ceea ce oferă o nouă perspectivă asupra întregului proces referitor la TTIP. Și o nouă perspectivă asupra informațiilor deja prezentate de către EDRi în 13 iunie 2013: Comisia Europeană a eliminat din prevederile propunerii de Regulament privind protecția datelor pentru a relaxa regulile referitoare la transferul datelor către autorități din afara UE.