Filtrele de upload au primit undă verde din partea raportorului PE în dosarul copyright
În 21 februarie, Axel Voss, raportorul comisiei decizionale JURI din Parlamentul European (PE), a publicat poziția de negociere pe care o va propune față de reforma copyright în UE, scrie Julia Reda. Încă de când a fost prezentată propunerea Comisiei Europene pentru implementarea unor filtre automate de upload, s-au iscat multe controverse. Totuși, până acum, poziția oficială a Parlamentului European față de filtrul de upload s-a lăsat mult așteptată.
Voss a ales să susțină varianta inițială a Comisiei Europene aproape neschimbată, în detrimentul opoziției vădite și constante a societății civile, a organizațiilor profesionale din domeniul copyright, a altor comisii de specialitate din PE