industrie

27
Feb
2014
Redacția ApTI

O nouă broșură EDRI – drepturile omului și aplicarea privată a legii

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 12.4

EDRi a publicat o broșură care analizează modul în care măsurile „voluntare” de aplicare a legii, adoptate și implementate de companiile online, contribuie la compromiterea drepturilor fundamentale și a valorii democratice a Internetului.

Fără îndoială, campaniile de succes împotriva SOPA și ACTA au demonstrat potențialul democratic al Internetului. Partajarea de informații prin intermediul mijloacelor sociale de comunicare, protestele online și alte astfel de acțiuni au generat o sinergie care a condus la demonstrații masive împotriva măsurilor de aplicare privată a legii, solicitându-se respingerea sau abandonarea acestora.

11
Oct
2013
Redacția ApTI

Raport London School of Economics and Political Science: partajarea de fișiere este mai degrabă benefică pentru industria muzicală

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 11.19

Un raport nou arată că partajarea de fișiere nu este dăunătoare vânzărilor din industria de divertisment, ba chiar dimpotrivă. London School of Economics and Political Science (LSE) a publicat un nou document prin care solicită guvernului Marii Britanii să ia în considerare și alte puncte de vedere decât cele ale industriei atunci când ia decizii cu privire la politici de aplicare a drepturilor de proprietate intelectuală, precum Legea privind economia digitală (Digital Economy Act DEA).

Raportul susţine că există dovezi puternice care demonstrează faptul că partajarea de fișiere ajută industria de divertisment, mai degrabă decât să îi dăuneze. În ultimii ani au fost publicate mai multe rapoarte de cercetare care arată că partajarea de fișiere poate avea efecte pozitive, dar acestea au fost de fiecare dată contracarate de către lobby-iștii din industrie. Acum, raportul LSE arată încă o dată faptul că industria de divertisment nu este afectată de partajarea de fișiere, iar cercetătorii demonstrează că persoanele care partajează fișiere cheltuiesc mai mulți bani pe divertisment decât ceilalți.

 „Contrar celor pretinse de industrie, industria muzicală nu este în faza de declin terminal, ci încă rezistă bine și face profituri sănătoase. Veniturile rezultate din vânzări digitale, servicii de abonare, difuzare și spectacole live compensează scăderea veniturilor din vânzarea de CD-uri sau înregistrări", afirmă Bart Cammaerts, lector la LSE și unul dintre autorii raportului.

25
Iul
2012
Redacția ApTI

Avizele Parlamentului European și Autorității Europene pentru Protecția Datelor cu privire la măsurile de “protecție a copiilor”

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 10.14

Vorbeam într-un articol anterior despre proiectele prin care Comisia Europeană își propune să oblige industria să introducă măsuri voluntare de filtrare a conținutului încărcat pe Internet. Având în vedere decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene în cazul Scarlet/Sabam , o astfel de filtrare ar constitui o restricționare a drepturilor fundamentale, și, în cazul în care ar fi proporțională, ar avea nevoie de o bază legală pentru a fi în conformitate cu Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Din fericire, aparenta dorință a Comisiei Europene de a ignora măsurile legale de protecție pare să se confrunte cu o tot mai puternică opoziție. Comisia pentru libertăți civile din Parlamentul European a adoptat un aviz privind “Protecția copiilor în spațiul digital”. În contextul acestui aviz, un text de compromis a fost adoptat cu susținerea tuturor grupurilor politice. Făcând referire la acțiunile întreprinse de către industrie, parlamentarii europeni au subliniat faptul că “orice astfel de măsură trebuie să respecte în întregime statul de drept, să ia în considerare drepturile utilizatorilor finali și să fie în conformitate cu procedurile legale și judiciare existente, precum și cu prevederile Convenției Europene pentru Protecția Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și ale Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.”

Subscribe to RSS - industrie