Reţinerea datelor şi opţiunile Comisiei Europene

  • Posted on: 21 June 2012
  • By: Redacția ApTI

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 10.12

În urmă cu şase ani, ca rezultat al presiunilor Marii Britanii, Uniunea Europeană a adoptat Directiva privind reţinerea datelor. Scopul urmărit a fost armonizarea pieţei europene unice pentru telecomunicaţii, solicitându-se astfel operatorilor europeni să reţină date care să poată fi folosite pentru “investigarea, descoperirea şi urmărirea penală a infracţiunilor grave”, inclusiv a terorismului. Statele membre au fost obligate să producă informaţii statistice despre utilizarea acestor date, un raport de evaluare fiind planificat pentru septembrie 2010.

Niciunul dintre componentele planului nu a fost însă realizat: raportul de evaluare pe care Comisia era obligată să îl prezinte în septembrie 2010 a fost publicat abia în martie 2011. In ciuda faptului că baza legală a Directivei este crearea unei “pieţe unice”, raportul conţine o listă lungă de exemple privind modul în care Directiva a eşuat în a armoniza piaţa unică – ajungând probabil până la punctul în care a creat noi bariere. Raportul arată, de asemenea, că anumite state membre nu au o definiţie a termenului “infracţiune gravă”, ceea ce înseamnă că măsurile de protecţie împotriva utilizării disporporţionate a datelor reţinute nu au o semnificaţie comun agreată. În plus, raportul ilustrează faptul că statele membre, cu mici excepţii, nu au reuşit să îndeplinească obligaţia stabilită prin Directivă: aceea de a furniza date statistice.

În contextul eşecului lamentabil al Directivei, comisarul Cecilia Malmström a luat singura decizie pe care o avea la dispoziţie. A decis să evalueze legislaţia, iar serviciile sale au finalizat de curând un “studiu de impact” în care sunt prezentate opţiunile politice pe care Comisia le are la dispoziţie. Pentru ca o nouă propunere să fie adoptată, ar fi necesară aprobarea majorităţii statelor membre şi a majorităţii membrilor Parlamentului European. Calculele matematice din spatele acestui proces transformă însă alegerea comisarului într-una extrem de dificilă din punct de vedere politic.

Indiferent de soluţia aleasă, trebuie să se aibă în vedere şi faptul că Directiva privind protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice (articolul 15) recunoaşte dreptul statelor membre de a introduce reţinerea datelor în contextul unor măsuri de protecţie foarte vagi. Nesiguranţa şi confuzia create de această prevedere (tot o iniţiativă a Marii Britanii) a fost recent ilustrată în cazul Bonnier Audio, judecat la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (Cauza C-461/10). Nici măcar o abrogare completă a Directivei privind reţinerea datelor nu ar împiedica statele membre să folosească această portiţă pentru a impune măsuri de reţinere a datelor şi a menţine legislaţiile interne confuze, disproporţionate şi contra-productive. Abrogarea articolului 15 al Directivei privind protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice este, astfel, singura măsură logică – iar politicile interne ale Comisiei Europene (această directivă nu este în competenţa serviciilor comisarului Malmström) nu ar trebui să împiedice acest lucru.

După ce această măsură esenţială este luată, Comisia are patru opţiuni: să nu facă nimic, să propună modificări minore ale Directivei privind reţinerea datelor, ştiind că acestea vor fi acceptate de către Consiliu, să propună modificări majore sau să abroge Directiva.

Opţiunea 1: nicio măsură

În data de 3 mai 2009, Comisarul Malmström a jurat că va respecta Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale. Carta include art.52, care prevede că restricţionarea exercitării drepturilor fundamentale este permisă doar dacă este “necesară şi îndeplineşte obiectivele de interes general recunoscute de către Uniune”. Din raportul Comisiei privind implementarea Directivei un reiese că această condiţie este îndeplinită. O atitudine pasivă a Comisiei nu va soluţiona problema referitoare la faptul că Directiva privind reţinerea datelor este o directivă “privind piaţa unică” ce a eşuat în a armoniza piaţa unică şi nici nu poate realiza această armonizare în forma actuală.

Opţiunea 2: modificări minore

Propunerea unor modificări minore este în mod clar o opţiune atractivă din punct de vedere politic. Comisia ar putea propune măsuri despre care ştie că ar fi acceptate de către statele membre, cum ar fi o mică reducere a perioadei maxime de reţinere a datelor, precum şi alte măsuri, precum rambursarea costurilor pentru operatori, pe care statele membre nu le-ar acepta. Comisia ar avea, în acest caz, “mâinile curate” si ar putea da vina pe statele membre care nu au acceptat toate modificările propuse. Această abordare presupune însă şi anumite riscuri considerabile. In primul rând, Parlamentul European este oarecum imprevizibil în ceea ce priveşte acest dosar. Pe de altă parte, Marea Britanie, cea care a impulsionat adoptarea Directivei, propune acum măsuri extreme, precum crearea de baze de date imense care să cuprindă date privind comunicaţiile – un set de baze de date în valoare de 1.8 milioare lire sterline care ar conţine toate interacţiunile online ale fiecărui cetăţean. Ca liberal, este puţin probabil că Malmström ar vrea să fie ţinută minte ca şi comisar a cărui propunere legislativă a condus la o supraveghere generală la nivel european care l-ar şoca pe Orwell.

Opţiunea 3: modificări majore

Comisia ar putea propune reduceri semnificative ale perioadei de reţinere, pentru a fi în concordanţă cu necesităţile tehnice de reţinere a datelor (în scopuri de facturare şi de securitate a reţelei). Problema acestei abordări constă în faptul că ar genera o opoziţie semnificativă din partea statelor membre în cadrul Consiliului. Una dintre regulile nescrise ale Consiliului spune că, dacă două state mari se opun unei propuneri, respectiva propunere un este nici măcar supusă votului. În prezent, trei mari state (Marea Britanie, Franţa şi Italia) se opun în mod vehement oricărei modificări semnificative. În pofida dificultăţii unei astfel de sarcini, răsturnarea unei largi majorităţi ar fi o dovadă de leadership, ar demonstra faptul că executivul european respectă Carta privind Drepturile Fundamentale şi ar fi o dovadă de respect faţă de cadrul legal al Uniunii Europene. Sunt şanse mari ca o astfel de abordare din partea Comisiei Europene să se bucure de sprijinul Parlamentului European, ceea ce ar putea contribui la exercitarea de presiuni asupra statelor membre.

Opţiunea 4: abrogarea

Obţinerea sprijinului politic necesar din partea Consiliului şi Parlamentului pentru abrogarea Directivei întâmpină la fel de multe obstacole ca şi opţiunea unor modificări majore. Însă în momentul de faţă există o sesizare a Curţii de Justiţie a UE cu privire la Directivă. Curtea şi-a exprimat deja îngrijorarea în ceea ce priveşte legalitatea reţinerii datelor. În cazul Telefonica/Promusicae, avocatul general se întreba dacă “stocarea datelor de trafic ale tuturor utilizatorilor, în absenţa unor suspiciuni concrete este compatibilă cu drepturile fundamentale”.

Având în vedere sesizarea CJUE, eşecul Directivei de a-şi atinge obiectivele, antipatia recunoscută a Parlamentului European faţă de principiul reţinerii datelor şi îndoielile Curţii referitoare la legalitatea reţinerii datelor, abrogarea Directivei nu este o măsură atât de extremă pe cât pare. Soluţionarea problemelor referitoare la piaţa unică şi la predictibilitate create prin abrogarea Directivei ar genera mai puţine provocări decât soluţionarea problemelor referitoare la piaţa unică şi la predictibilitate create prin existenţa, în continuare, a Directivei. În orice caz, un lucru este clar, cele mai simple soluţii pentru comisarul Malmström sunt cele care sunt mai greu de apărat. Este nevoie de curaj.

Articol de Joe McNamee - EDRi

Licenţă: Creative Commons Atribuire 3.0

Ce părere ai?

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.