modificare

17
Ian
2013
Redacția ApTI

Reţinerea datelor şi accesul la datele reţinute: propuneri de modificări legislative

Reţinerea datelor de trafic, de localizare şi de identificare, de către furnizorii de servicii şi reţele de comunicaţii electronice a generat nenumărate controverse încă de la apariţia Directivei europene nr. 2006/24/UE.În România, prima lege (Legea nr.298/2008) prin care s-a dorit transpunerea directivei a fost declarată neconstituţională, Curtea Constituţională bazându-şi argumentele în principal încalcarea dreptului la viaţă privată prin obligaţia general aplicabilă de a păstra date care sunt legate în mod direct de comunicaţiile private ale tuturor cetăţenilor.

În 2012, o nouă lege privind reținerea datelor (Legea nr.82/2012)a fost adoptată de către Parlamentul României. Înainte de adoptarea legii, ApTI arăta că aceasta nu doar că nu rezolvă problemele de neconstituţionalitate ale legii anterioare, ci este chiar mai periculoasă decât aceasta, întrucât conţine o procedură vagă şi neclară de acces la date.

Concret, noua lege prevede că furnizorii sunt obligaţi să transmită datele reţinute către anumite autorităţi şi instituţii ale statului („organelor de urmărire penală, a instanţelor de judecată şi a organelor de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale”), la solicitarea acestora. Nu sunt însă detaliate şi procedurile şi condiţiile prin şi în care se realizează aceste solicitări.

Cu două mici excepţii (sau, mai bine spus, încercări de clarificare): indicarea faptului că respectivele solicitări ar urma să fie făcute în „aplicarea dispoziţiilor Codului de Procedură Penală, precum şi a celor din legile speciale în materie”, precum şi precizarea că solicitările organelor de cercetare ale poliţiei pot fi făcute doar cu aprobarea procurorului şi a judecătorului.

21
Iun
2012
Redacția ApTI

Reţinerea datelor şi opţiunile Comisiei Europene

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 10.12

În urmă cu şase ani, ca rezultat al presiunilor Marii Britanii, Uniunea Europeană a adoptat Directiva privind reţinerea datelor. Scopul urmărit a fost armonizarea pieţei europene unice pentru telecomunicaţii, solicitându-se astfel operatorilor europeni să reţină date care să poată fi folosite pentru “investigarea, descoperirea şi urmărirea penală a infracţiunilor grave”, inclusiv a terorismului. Statele membre au fost obligate să producă informaţii statistice despre utilizarea acestor date, un raport de evaluare fiind planificat pentru septembrie 2010.

Niciunul dintre componentele planului nu a fost însă realizat: raportul de evaluare pe care Comisia era obligată să îl prezinte în septembrie 2010 a fost publicat abia în martie 2011. In ciuda faptului că baza legală a Directivei este crearea unei “pieţe unice”, raportul conţine o listă lungă de exemple privind modul în care Directiva a eşuat în a armoniza piaţa unică – ajungând probabil până la punctul în care a creat noi bariere. Raportul arată, de asemenea, că anumite state membre nu au o definiţie a termenului “infracţiune gravă”, ceea ce înseamnă că măsurile de protecţie împotriva utilizării disporporţionate a datelor reţinute nu au o semnificaţie comun agreată. În plus, raportul ilustrează faptul că statele membre, cu mici excepţii, nu au reuşit să îndeplinească obligaţia stabilită prin Directivă: aceea de a furniza date statistice.

În contextul eşecului lamentabil al Directivei, comisarul Cecilia Malmström a luat singura decizie pe care o avea la dispoziţie. A decis să evalueze legislaţia, iar serviciile sale au finalizat de curând un “studiu de impact” în care sunt prezentate opţiunile politice pe care Comisia le are la dispoziţie. Pentru ca o nouă propunere să fie adoptată, ar fi necesară aprobarea majorităţii statelor membre şi a majorităţii membrilor Parlamentului European. Calculele matematice din spatele acestui proces transformă însă alegerea comisarului într-una extrem de dificilă din punct de vedere politic.

24
Feb
2012
Redacția ApTI

Modificarea legislației naționale privind dreptul de autor și drepturile conexe

În România, protecția dreptului de autor și a drepturilor conexe este reglementată prin Legea nr.8/1996, care a suferit, de-a lungul timpului, numeroase modificări și completări., impuse, de cele mai multe ori, de rațiuni legate de necesitatea asigurării conformității cu reglementările europene în domeniu.

Continuând seria acestor amendări sucessive, o nouă propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr.8/1196 a fost depusă în Parlament, fiind înregistrată spre dezbatere la Senat în data de 15 februarie 2012 (cu nr.B44/2012).

Propunerea legislativă (care nu a intrat încă în procedură de dezbatere parlamentară, fiind transmisă Guvernului pentru un punct de vedere) preia o foarte mare parte din prevederile unui proiect de lege similar propus în anul 2010 de către Ministerul Culturii și Patrimoniului Național (dar se pare abandonat între timp) și vizează o serie de aspecte precum (dupa cum sunt mentionate in adresa initiatorului):

  • comunicarea publică, în scop ambiental, a operelor muzicale: se propune ca faptele de comunicare publică în scop ambiental a operelor muzicale, fără autorizare, să fie considerate contravenții, și nu infracțiuni, așa cum este cazul în prezent);
  • copia privată - remunerațiile compensatorii care trebuie plătite pentru aparatele prin intermediul cărora se pot realiza copii: se propune extinderea obligației de plată a acestor remunerații pentru aparatele care permit realizare de copii și nu doar pentru aparatele concepute pentru realizarea de copii, așa cum prevede legislația în vigoare;
  • operele orfane: se propune crearea unui registru național al operelor orfane;
  • înlocuirea sintagmei “în scop comercial “cu sintagma “la scară comercială” și definirea acesteia din urmă ca fiind “activitatea întreprinsă în scopul obținerii unui avantaj economic sau comercial, direct sau indirect, ceea ce exclude în mod normal activitatea consumatorilor finali care acționează cu bună credință”.
Subscribe to RSS - modificare