L'Oreal

Victorie în justiţie pentru deţinătorii de drepturi de proprietate intelectuală (mărci comerciale) în problema răspunderii intermediarilor Internet

  • Posted on: 15 July 2011
  • By: Redacția ApTI

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 9.14

Curtea de Justiţiea Uniunii Europene a decis, în 12 iulie, cu privire la răspunderea platformelor de comerţ electronic pentru încălcarea, de către utilizatorii lor, a drepturilor de proprietate intelectuală (în cazul mărcilor comerciale), precum şi la aria de cuprindere a sferei de protecţie pentru furnizorii de servicii de hosting, prevăzută în Directiva privind comerţul electronic. Decizia a fost luată cu privire la cazul L’Oreal vs eBay judecat în Marea Britanie. Curtea  a decis că sfera de protecţie pentru furnizorii de servicii de găzduire se aplică doar în cazurile în care prelucrarea datelor aparţinând unor terţi este o procedură tehnică şi automată, şi, în acelaşi timp, pasivă şi neutră. În opinia Curţii, un site de comerţ electronic nu este suficient de “pasiv” dacă “furnizează servicii de asistenţă care includ optimizarea modului de prezentare a ofertelor de vânzare sau promovarea lor”. Deşi răspunderea eBay va trebui să fie stabilită de către instanţa judecătorească responsabilă din Marea Britanie, răspunsul oferit de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene reprezintă o victorie pentru susţinătorii unei aplicării mai riguroase a prevederilor legale privind drepturile de proprietate intelectuală în mediul online.

Acţiunea legală intentată de către L’Oreal nu se referă doar la vânzarea, prin intermediul eBay, de produse contrafăcute, sub marca L’Oreal. Scopul general al acţiunii este de a preveni utilizarea mărcii sale comerciale pe eBay pentru vânzarea propriilor produse fără acordul său. În acest context, Curtea este de acord cu L’Oreal cu privire la faptul că legislaţia europeană interzice vânzarea de către terţi, fără permisiune, de mostre de produse prin intermediul unei platforme de comerţ electronic.