Parlamentul European

Wokshop despre ACTA în Parlamentul European

  • Posted on: 3 February 2012
  • By: Redacția ApTI

În contextul dezbaterilor tot mai controversate referitoare la ACTA, Parlamentul European a anunţat că va organiza, în data de 1 martie 2012, un workshop dedicat discuţţilor despre prevederile acestui acord..  Workshopul, pregătit de către Comisia pentru comerţ internaţional şi Departamentul pentru politici referitoare la comerţul internaţional, îşi propune să aducă în discuţie chestiuni referitoare la:

  • relaţia dintre ACTA şi legislaţia şi politicile europene referitoare la protecţia drepturilor de proprietate intelectuală şi la aplicarea prevederilor legale din domeniu;
  • libertăţile civile în contextul ACTA;
  • potenţialul impact al ACTA asupra legislaţiilor referitoare la protecţia drepturilor de proprietate intelectuală din statele membre UE.

La dezbatere vor participa atât înalţi oficiali UE (Karel de Gutch - comisarul european pentru comerţ, Vital Moreira - preşedinte al Comisiei pentru comerţ internaţional din cadrul Parlamentului European), cât şi funcţionari de la nivelul Comisiei Europene + Directoratul General pentru Comerţ şi reprezentanţi ai mediului academic.

Mai multe detalii despre agenda evenimentului 

Cum se discută ACTA în Parlamentul European?

  • Posted on: 30 January 2012
  • By: Redacția ApTI

1.         De ce se dezbate ACTA în Parlamentul European?

Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene(art.218) stabilește procedurile prin care sunt semnate și încheiate acordurile dintre Uniunea Europeană și țări terțe. Astfel, după finalizarea negocierilor asupra unui acord, Consiliul adoptă o decizie care autorizează semnarea acordului respectiv (în cazul ACTA, decizia Consiliului privind semnarea ACTAa fost luată în decembrie 2011). Pentru ca acordul să intre în vigoare, el trebuie să fie ratificatde către Consiliu, după aprobarea Parlamentului European. Altfel spus, simpla semnare a unui acord nu înseamnă și intrarea sa în vigoare.

În momentul de față, Parlamentul European are sarcina de a discuta și decide dacă își dă acordul pentru ratificarea ACTA.

2.         Cum se discută ACTA în Parlamentul European?

În 24 iunie 2011, Comisia Europeană a publicat o propunere de Decizie a Consiliului privind încheierea ACTA.Această propunere (care include și textul acordului) urmează să fie analizată la nivelul Parlamentului European.

Conform procedurilor din cadrul Parlamentului European, ACTA va fi dezbătut și votat întâi la nivelul comisiilor parlamentare, urmând ca discuțiile și votul final în plenul Parlamentului să aibă loc ulterior.

Romania a semnat astazi tratatul ACTA. Cum actionezi?

  • Posted on: 26 January 2012
  • By: Bogdan Manolea

Reprezentantii Romaniei au semnat astazi tratatul ACTA in Japonia, alaturi de alte 21 de state din Uniunea Europeana. Acesta este insa doar primul pas pentru intrarea tratatului in vigoare, acestea trebuind ratificat de parlamentele statelor semnatare (inclusiv Parlamentul Romaniei), dar si Parlamentul European (acesta din urma se pare ca il va dezbate pina in luna iunie).

Pentru a intelege mai bine ce inseamna ACTA si cum puteti actiona impotriva sa:

1. Informeaza-te!

In limba romana - De ce este ACTA un acord controversat ? (oct 2011)

In limba engleza (analiza EDRi de cite o pagina fiecare):

2.  Actioneaza !

Ia legatura cu parlamentarii romani sau alti parlamentari din Parlamentul European si explica-le care este pozitia ta.

Toate detaliile despre cum poti actiona la:

http://edri.org/stopacta

https://www.laquadrature.net/wiki/How_to_act_against_ACTA

ACTA în Parlamentul European

  • Posted on: 20 October 2011
  • By: Redacția ApTI

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 9.20

ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement) este un acord multilateral care propune o serie de standarde internaţionale pentru aplicarea drepturilor de proprietate intelectuală. Acordul, negociat de către un număr redus de ţări (Australia, Canada, Japonia, Coreea, Mexic, Maroc, Noua Zeelandă, Singapore, Elveţia, Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană), în coordonare cu anumite segmente ale industriei, este controversat atât din punct de vedere al procesului de elaborare, cât şi în ceea ce priveşte conţinutul său.

ACTA conţine o serie de prevederi care aduc atingere dreptului la viaţă privată, libertăţii de exprimare şi accesului la cultură. Acordul impune obligaţii referitoare la monitorizarea conţinutului online de către terţe părţi, cum ar fi intermediarii Internet, lăsând reglementarea libertăţii de exprimare în mâinile companiilor private. Astfel,  furnizorii de Internet ar fi obligaţi să desfăşoare activităţi de supraveghere la nivelul reţelelor proprii şi să pună la dispoziţia deţinătorilor drepturilor de proprietate intelectuală datele personale ale  presupuşilor infractori.  Totodată, implementarea ACTA poate împiedica utilizarea patrimoniului cultural al societăţii, întrucât sporeşte sancţiunile şi riscurile de natură penală pentru utilizarea operelor ai căror proprietari sau deţinători de drepturi de autor sunt dificil sau imposibil de identificat sau localizat (aşa numitele opere orfane).

După o serie de negocieri opace şi nedemocratice, şi după semnarea sa oficială, la 1 octombrie 2011, ACTA ajunge în Parlamentul European. Procesul de ratificare a acordului la nivel european, care presupune aprobarea sa în cele 27 de parlamente naţionale şi în Parlamentul European, se anunţă a fi unul îndelungat.

Studiu al Parlamentului European privind “Comportamentul consumatorilor în mediul digital”

  • Posted on: 8 September 2011
  • By: Redacția ApTI

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 9.17

Parlamentul European a publicat un studiu privind “Comportamentul consumatorilor în mediul digital”, realizat la cerere de către London School of Economics (LSE). Studiul a presupus o consultare restânsă cu actori relevanţi (pintre care şi EDRi), precum şi o analiză a literaturii de specialitate existentă şi a evoluţiilor pieţei. Acest studiu se înscrie în seria preocupărilor instituţiilor UE în ceea ce priveşte identificarea unor modalităţi pentru realizarea unei pieţe unice eficiente, în special în mediul digital.

În studiu sunt identificaţi următorii factori care influenţează cererea şi oferta de “conţinut ilegal”:

  1. preţul;
  2. apariţia “prosumatorilor” (utilizatori care acţionează atât în calitate de producători cât şi de consumatori);
  3. schimbul de produse şi fişiere online între consumatori;
  4. stimulente economice consistente pentru furnizarea a ceea ce autorii studiului denumesc “conţinut ilegal”.

Pages