reţinerea datelor

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 12.7

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis, în 8 aprilie, că legislația UE privind supravegherea în masă contravine dreptului european. Cazul a fost adus în fața Curții de către organizația Digital Rights din Irlanda, împreună cu Grupul de Lucru pentru Reținerea Datelor din Austria.

Deși va dura ceva timp până când se va clarifica ce urmează să se întâmple în acest domeniu, comentariile inițiale din partea unor actori importanți pot oferi câteva indicii în această privinţă.

Comentariul poate cel mai remarcabil aparține comisarului Cecilia Malmstroem, care are obligația legală de a se asigura că prevederile Cartei Drepturilor Fundamentale sunt respectate. Comisarul a lăsat să se înţeleagă faptul că serviciile sale sunt pe deplin conștiente, de cel puțin trei ani, de incompatibilitatea dintre Directiva privind reținerea datelor și legislația europeană primară, dar au ales să nu facă nimic.

Articol preluat din Newsletter-ul EDRI 11.24

Avocatul General al Curții de Justiție a Uniunii Europene a emis, în 12 decembrie, un punct de vedere asupra directivei europene care solicită furnizorilor europeni de telecomunicații să stocheze date privind toate comunicațiile electronice, pentru perioade cuprinse între șase luni și doi ani. Cazul a fost adus în fața Curții de către organizațiile Digital Rights Ireland și AKVorrat.at, în strânsă colaborare cu organizațiile austriece IfNf și VIBE.

Potrivit Avocatului General, Directiva este „în întregime încompatibilă cu articolul 52(1) al Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene”. Măsura reținerii datelor privind comunicațiile electronice nu este necesară și nu „răspunde efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de către Uniune”. În plus, articolul 6 al Directivei încalcă prevederile articolelor 7 și 51(1) ale Cartei.

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 11.14

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a organizat, în data de 9 iulie 2013, o audiere pe tema validității directivei privind reținerea datelor (2006/24/CE). În conformitate cu întrebările pe care părțile implicate le-au primit de la Curte, audierea s-a concentrat asupra art.7 și 8 ale Cartei UE a drepturilor fundamentale.

Reprezentanții părților care au inițiat cazurile în Irlanda și Austria, Digital Rights Ireland, Human Rights Commission Ireland, AK Vorrat Austria și un cetățean austriac, au susținut că directiva privind reținerea datelor este incompatibilă cu prevederile Cartei. Aceaștia au arătat că nu există nicio dovadă a faptului că o colectare excesivă a datelor privind comunicațiile reprezintă o măsură necesară și proporțională pentru combaterea crimei organizate și terorismului în Uniunea Europeană. Mai multă, informațiile disponibile arată că datele reținute sunt utilizate pentru investigarea infracțiunilor care nu sunt vizate de directivă, precum furtul, traficul de droguri și urmărirea.

Avocatul organizației AK Vorrat, Ewald Scheucher, a făcut referire la decizia Curții Constituționale a Germaniei, care a arătat că trebuie luat în considerare efectul cumulativ al restricționării drepturilor fundamentale atunci când este analizată legitimitatea unei singure măsuri. Având în vedere informațiile referitoare la PRISM, acest efect cumulativ oferă acum un rezultat diferit decât în momentul în care Curtea Constituțională a luat această decizie.

Reţinerea datelor de trafic, de localizare şi de identificare, de către furnizorii de servicii şi reţele de comunicaţii electronice a generat nenumărate controverse încă de la apariţia Directivei europene nr. 2006/24/UE.În România, prima lege (Legea nr.298/2008) prin care s-a dorit transpunerea directivei a fost declarată neconstituţională, Curtea Constituţională bazându-şi argumentele în principal încalcarea dreptului la viaţă privată prin obligaţia general aplicabilă de a păstra date care sunt legate în mod direct de comunicaţiile private ale tuturor cetăţenilor.

În 2012, o nouă lege privind reținerea datelor (Legea nr.82/2012)a fost adoptată de către Parlamentul României. Înainte de adoptarea legii, ApTI arăta că aceasta nu doar că nu rezolvă problemele de neconstituţionalitate ale legii anterioare, ci este chiar mai periculoasă decât aceasta, întrucât conţine o procedură vagă şi neclară de acces la date.

Concret, noua lege prevede că furnizorii sunt obligaţi să transmită datele reţinute către anumite autorităţi şi instituţii ale statului („organelor de urmărire penală, a instanţelor de judecată şi a organelor de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale”), la solicitarea acestora. Nu sunt însă detaliate şi procedurile şi condiţiile prin şi în care se realizează aceste solicitări.

Cu două mici excepţii (sau, mai bine spus, încercări de clarificare): indicarea faptului că respectivele solicitări ar urma să fie făcute în „aplicarea dispoziţiilor Codului de Procedură Penală, precum şi a celor din legile speciale în materie”, precum şi precizarea că solicitările organelor de cercetare ale poliţiei pot fi făcute doar cu aprobarea procurorului şi a judecătorului.

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 10.4

La scurt timp de la învestirea Comisiei Europene, în 2009, cei 27 de membri ai săi au mers la Luxemburg pentru a depune jurământul solemn că vor respecta Carta Drepturilor Fundamentale în îndeplinirea tuturor atribuțiilor care le revin. Una dintre prevederile cele mai importante ale Cartei se referă la faptul că orice restrângere a exercitării a drepturilor fundamentale trebuie să fie “necesară” să îndeplinească obiective de interes general sau să vină în apărarea drepturilor și libertăților altora. Comisarul Malmström și-a asumat astfel obligația de a se asigura că orice măsură promovată sau susținută de către serviciile sale este necesară și eficientă.

Una dintre cele mai controversate chestiuni aflate în sarcina Comisarului Malmström este Directiva privind reținerea datelor. Serviciile comisarului au fost obligate, conform Directivei, să pregătească un raport privind implementarea acesteia până în septembrie 2010. În consecință, comisarul a participat la întâlnirea Consiliului de Miniștri din 15 iulie 2010, solicitându-le statelor membre să furnizeze Comisiei informații “necesare” pentru finalizarea raportului de evaluare. Ulterior, având în vedere absența unor informații adecvate de la statele membre, Malmström a transmis statelor membre o nouă scrisoare, în 27 iulie 2010, solicitându-le datele necesare.

Ca urmare a faptului că statele membre au eșuat în a-și îndeplini obligațiile referitoare la furnizarea de date statistice, prevăzute în art.10 al Directivei, , Comisia, la rândul său, nu și-a putut respecta obligația de a elabora raportul de evaluare până la 15 septembrie 2010. În cele din urmă, Comisia a fost obligată să adopte un raport cu date neadecvate și cu o întârziere de mai mult de jumătate de an.. Însă, chiar și pentru un observator neutru, raportul Comisiei evidenția faptul că Directiva are o serie de grave deficiențe și că trebuie să fie cel puțin reformată sau, cel mai probabil, abrogată. Raportul conținea atât de multe deficiențe încât EDRi s-a simțit obligat să elaboreze un “raport alternativ” care să evidențieze problemele constatate.

Absența datelor care ar fi trebuit să fie furnizate de către statele membre a adus Comisia într-o situație destul de dificilă, neavând nicio speranță de susținere din partea statelor membre cu privire la abrogarea Directivei, nicio speranță că va obține de la statele membre date care să demonstreze necesitatea reținerii datelor (întrucât astfel de date par să nu existe) și nicio posibilitate (care să poată fi susținută cu argumente de ordin legislativ) de menținerea a Directivei în forma actuală. Ca rezultat, comisarul Malmström a fost obligat să transmită o nouă scrisoare miniștrilor responsabili pentru justiție și afaceri interne, solicitându-le să furnizeze Comisiei date utilizabile – sugerând, poate în mod disperat, că “multe state membre par să nu fie sigure cu privire la datele cantitative și calitative care trebuie furnizate Comisiei pentru a o putea asista în activitatea sa.”

Odată cu începerea primei sesiunii parlamentare a anului 2012, Camera Deputaţilor a planificat dezbaterile care vor avea loc asupra două proiecte de acte normative foarte importante pentru sectorul comunicaţiilor electronice: proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2011 privind comunicaţiile electronice şi Propunerea legislativă privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului.

1.  Propunerea legislativă privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului (PLx 10/2012)

• comisii sesizate pentru întocmirea raportului  (pe baza căruia vor avea loc discuţii în plenul Camerei Deputaţilor): Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor
• data limită pentru depunerea raportului: 10 februarie 2012
• cameră decizională: Camera Deputaţilor

2.  Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.111/2011 privind comunicaţiile electronice (PLx 1/2012)

• comisii sesizate pentru întocmirea raportului: Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor
• data limită pentru depunerea raportului: 10 februarie 2012
• data limită până la care se poate pronunţa Camera Deputaţilor: 25 februarie 2012 
• cameră decizională: Senatul

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 10.1

Quintessenz, organizație din Austria membră a EDRi, a dezvăluit un document intern elaborat de către Comisa Europeană în scopul informării DAPIX, grupul de lucru al Consiliului privind schimbul de informații și protecția datelor, în legătură cu rezultatele consultărilor organizate în aprilie 2011 în legătură cu reforma Directivei privind reținerea datelor. Documentul prezintă o serie de chestiuni referitoare la Directivă pe care Comisia dorește să le abordeze astfel încât Directiva să apară într-o lumină mai bună. Comisia recunoaște faptul că “este menținută percepția potrivit căreia există puține dovezi, la nivelul UE și la nivel național, în legătură cu valoarea atât a reținerii datelor din perspectiva securității publice și justiției penale, cât și a alternativelor care au fost luate în considerare. La finalul documentului apare și o întrebare: “Care sunt cele mai eficiente modalități de a demonstra valoarea reținerii datelor în general și a Directivei, în sine?”

Originea „percepției” potrivit căreia există puține dovezi în legătură cu valoarea Directivei este arătată în declarația Comisiei referitoare la faptul că 11 din cele 27 de state membre au furnizat date care pot fi utilizate pentru a sublinia valoarea adăugată a Directivei. Incertitudinile juridice care au fost trecute cu vederea în timpul procesului de elaborare a Directivei generează acum o serie de probleme pentru Comisie.