neutralitatea Internetului

EuroDIG 2013: Neutralitatea Internetului

  • Posted on: 27 June 2013
  • By: Redacția ApTI

Articol preluat de pe blogul igf.ro

Una dintre chestiunile intens dezbătute în cadrul EuroDIG în ultimii ani se referă la neutralitatea Internetului, acel principiu care face ca această „reţea a reţelelor” să fie un spaţiu liber, independent de orice intervenţie a unui furnizor de comunicaţii electronice care ar decide să aplice un tratament diferenţiat între aplicaţiile şi serviciile furnizate prin intermediul reţelei sale.

La nivel național, regional și internațional au existat nenumărate dezbateri asupra acestui concept, în cadrul cărora s-a subliniat faptul că un Internet lipsit de neutralitate nu este un lucru de dorit, întrucât ar avea impact negativ asupra caracterului deschis al rețelei, precum și asupra accesului la informație,  libertății de exprimare și dreptului la viață privată. Pe de altă parte, se admite faptul că, pentru asigurarea unui anumit nivel de calitate al serviciilor de acces la Internet, unele activități de gestionare a traficului sunt acceptabile și chiar de dorit, atât timp cât acestea sunt transparente și nediscriminatorii. Rămâne încă în discuție chestiunea găsirii unei soluții adecvate pentru asigurarea neutralității Internetului, având în vedere cele două posibilități existente: abordarea ex-ante, constând în reglementarea clară a principiului neutralității Internetului și a condițiilor în care pot fi realizate acțiuni de gestionare a rețelei, orice altă acțiune contrară neutralității Internetului urmând să fie sancționabilă, și abordarea ex-post, constând în posibilitatea unei intervenții a autorităților de reglementare în cazul în care au loc încălcării ale neutralității Internetului și drepturilor utilizatorilor.

Dezbaterea de anul acesta din cadrul EuroDIG a pornit de la afirmațiile comisarului european pentru Agendă Digitală, Neelie Kroes, potrivit căreia elementele esențiale pentru protejarea neutralității Internetului sunt transparența, concurența și posibilitatea utilizatorilor de a alege serviciile de Internet care li se potrivesc. Întrebarea ridicată în cadrul dezbaterii a fost dacă o astfel de abordare este suficientă pentru neutralitatea Internetului și pentru protejarea drepturilor utilizatorilor.

Germania: proteste împotriva încălcării neutralităţii Internetului

  • Posted on: 23 May 2013
  • By: Redacția ApTI

Articol preluat din Newsletter-ul EDRI 11.10

În data de 16 mai 2013, activiştii Internet din Germania au solicitat un Internet liber şi deschis, protestând cu ocazia adunării generale anuale a Deutsche Telecom  (DT). Activiştii au criticat planurile companiei de a încetini viteza conexiunilor Internet  după consumarea unui anumit volum de trafic. Partea cea mai gravă este că DT încalcă principiul neutralităţii Internetului – serviciile Internet pot plăti pentru a nu fi incluse în limitele stabilite.

În aprilie 2013, DT – care a deţinut monopol pe piaţa de telecomunicaţii, în calitate de companie deţinută de stat - a anunţat că are în vedere planuri de aplicare a unor măsuri de limitare a traficului în cazul clienţilor DLS (digital subscriber line). După transferarea unui anumit volum de date, undeva în jur de 75 GB pe lună, conexiunile DSL ar urma să fie încetinite la 384 Kbit/s, faţă de viteza originală de 16 Mbit/s. Imaginaţi-vă că o maşină rulează în mod normal cu o viteză de 50 km/h, dar după parcurgerea unei distanţe de 1000 km, viteza este redusă la 384 m/h – funcţionarea sa este afectată în mod semnificativ.

Pentru ca lucrurile să stea şi mai rău, DT a anunţat că ar urma să fie posibil pentru companiile Internet să plătească un tarif pentru a fi excluse de la aplicarea acestor limite. Lucru care se întâmplă deja în cazul Spotify – serviciul de streaming de muzică: traficul aferent utilizării acestui serviciu nu va fi luat în considerare la calcularea volumului de trafic al consumatorilor, iar serviciul Spotify va fi disponibil la viteza iniţială chiar şi atunci când viteza cu care pot fi accesate serviciile competitorilor este  redusă. DT încearcă să ucidă principiul neutralităţii Internetului, conform căruia toţi biţii sunt creaţi egali.

Peste 80 de organizații europene cer protecția neutralității internetului

  • Posted on: 22 April 2013
  • By: Redacția ApTI

Mai mult de 80 de organizații reprezentate de The European Consumer Organisation (BEUC) și European Digital Rights (EDRi) au trimis o scrisoare adresată Comisiei Europene cerând oprirea practicilor experimentale periculoase legate de funcționarea internetului în Europa și protecția principiilor neutralității și deschiderii internetului.

„Cea mai voloroasă caracteristică a Internetul este deschiderea. Anumiți furnizori europeni de acces la internet au început să experimenteze în sensul de a bloca, filtra și limita servicii, iar aceste practici creează bariere într-o lume on-line a cărei valoare esențială este lipsa de frontiere.” explică Joe McNamee, director executiv EDRi. „Această experimentare nesăbuită va continua în cazul în care Comisia Europeană nu îi va pune capăt.”
 
La începutul mandatului său în 2010, comisarul Neelie Kroes și-a exprimat angajamentul față de protecția neutralității internetului. De atunci însă Comisia nu a făcut foarte multe, în afară să se folosească de metoda consultărilor pentru a se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor. Din 2010, Comisia a ținut părțile interesate ocupate cu nu mai puțin de șase consultări (două venind direct de la Comisie și patru de la BEREC).
 
BEUC și EDRi se tem că viitoarele recomandări neobligatorii privind neutralitatea internetului vor fi bazate pe măsuri de protecție nesemnificative, cum ar fi posibilitatea de a schimba operatorul și obligația pentru fiecare operator de a avea cel puțin o ofertă completă de acces la internet. Această abordare ar însemna că Comisia Europeană va facilita crearea de noi bariere în „piața unică” digitală pe măsură ce, în același timp, încearcă să le elimine pe cele existente. Pe un start-up european al cărui acces pe piață va fi restricționat nu-l va încălzi cu nimic dacă blocarea va fi „transparentă” sau dacă consumatorii ar putea folosi totuși serviciul lor dacă și-ar schimba furnizorul.

Comisarul Kroes ignoră problemele referitoare la neutralitatea Internetului?

  • Posted on: 4 February 2013
  • By: Redacția ApTI

Neelie Kroes, comisarul european responsabil pentru politici referitoare la Internet, a publicat recent un articol în ziarul francez Liberation, în care afirma că, deși este în favoarea unui Internet deschis și a posibilității de alegere, care ar trebui protejate, iar „consumatorii ar trebui să aibă fie liberi să facă propriile alegeri cu privire la abonamentele la Internet”, acest lucru „nu îi împiedică pe consumatori să opteze pentru oferte diferențiate, care implică acces limitat la Internet, pentru un preț care ar putea fi mai mic.”

Parlamentul European solicită adoptarea unei legislații privind neutralitatea Internetului

  • Posted on: 11 December 2012
  • By: Redacția ApTI

Articol preluat de pe site-ul EDRi

O largă majoritate a membrilor Parlamentului European a solicitat astăzi, în două rezoluții ne-legislative, ca neutralitatea Internetului să fie legiferată la nivelul Uniunii Europene.

În contextul adoptării unei Rezoluții ne-legislative referitoare la finalizarea pieței unice digitale, Parlamentul European a invitat Comisia să „propună dispoziții legislative pentru a asigura neutralitatea Internetului”, solicitând Comisarului Neelie Kroes să pună capăt abordării „așteptăm și vedem”.

În a doua Rezoluție referitoare la Strategia privind libertatea digitală în politica externă a UE, Parlamentul a subliniat faptul că „sprijină în mod categoric principiul neutralității Internetului, potrivit căruia furnizorii de servicii Internet nu blochează, nu discriminează, nu împiedică și nu reduc, inclusiv prin preț, capacitatea unei persoane de a utiliza un serviciu pentru a accesa, utiliza, trimite, publica, primi sau oferi orice conținut, aplicație sau serviciu pe care îl/o dorește, indiferent de sursă sau de țintă” și a solicitat Comisiei și Consiliului „să promoveze și să păstreze standarde înalte ale libertății digitale în UE, în special prin codificarea principiului neutralității Internetului”.

După rezoluția referitoare la neutralitatea Internetului din noiembrie 2011, este a doua oară când Parlamentul European solicită Comisiei să abandoneze abordarea „laissez-faire” în această chestiune politică extrem de importantă. Studiile efectuate de către Organismul Autorităților Europene de Reglementare în Comunicații Electronice demonstrează faptul că operatorii intervin în traficul din rețelele lor în moduri dănunătoare din punct de vedere social. Operatorii blochează și discriminează aplicații, conținut și servicii care concurează cu cele proprii. Legislația existentă în multe state membre ale Uniunii Europene este inadecvată pentru a preveni astfel de abuzuri la adresa Internetului deschis.

Votul de astăzi al Parlamentului European a arătat încă o dată că nu este deloc adecvată încrederea pe care Comisia Europeană o are în transparență, concurență și posibilitatea de schimbare a operatorilor ca măsuri suficiente pentru a asigura neutralitatea Internetului.

 „Utilizatorii și inovatorii, nu furnizorii de acces, sunt cei care trebuie să decidă cum vor să folosească Internetul, dacă vrem ca acesta să-și exercite în continuare potențialul ca piață unică, lipsită de bariere și ca platformă unică pentru activități sociale și culturale și pentru discurs democratic”, a declarat Joe McNamee, director executiv al EDRi.

Despre propunerile ETNO pentru Conferinţa Mondială privind Telecomunicaţiile Internaţionale

  • Posted on: 11 October 2012
  • By: Redacția ApTI

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 10.19

Multe critici au fost aduse propunerilor formulate de către ETNO (Asociaţia Operatorilor Europeni de Reţele de Telecomunicaţii) pentru Conferinţa Mondială privind Telecomunicaţiile Internaţionale (World Conference on International Telecommunications - WCIT), considerându-se că acestea vor afecta în mod semnificativ neutralitatea Internetului. Aceste critici nu sunt însă în întregime corecte – pentru că propunerile ETNO sunt mult mai rele decât atât. Acceptarea lor ar însemna eliminarea oricărei inovaţii şi concurenţe din reţele Internet globale. În acest caz, am putea spune adio Internetului.

Conceptul ETNO pare destul de prietenos şi chiar puţin ezoteric: “expeditorul plăteşte (sending party pays)”. Abordarea pare corectă, până în momentul în care înţelegi că expeditorul deja plăteşte. “Expeditorul plăteşte” este principiul de bază al comunicaţiilor mobile, iar rezultatul aplicării acestui principiu constă în faptul că 10 de miliarde de euro sunt irosite anual de către cetăţeni pe tarife netransparente, nejustificate şi, adesea, nejustificabile. După ani de acţiuni de reglamentare, cele mai stringente probleme au fost în cele din urmă soluţionate la nivel european.

Şi, în cazul în care nu aţi observat: în comunicaţiile Internet, destinatarul plăteşte de asemenea; şi a plătit întotdeauna. Fiecare utilizator de Internet se conectează, folosind serviciile unui anumit ISP-ist local, şi plăteşte pentru a beneficia de acces la reţea. Cu alte cuvinte, în spatele acestor “noi” propuneri se află, de fapt, politici eşuate ale foştilor operatori monopolişti, care caută probabil cu disperare să găsească un model de business care să le aducă profit fără investiţii. Şi care să semene, cât mai mult posibil, cu modelul sistemelor de telefonie analogă.

Harta neutralității Internetului în lume

  • Posted on: 28 September 2012
  • By: Redacția ApTI

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 10.18

Atunci când i-au fost adresate întrebări referitoare la principiul neutralităţii Internetului, Comisia Europeană a afirmat că existau doar puține date care să demonstreze faptul că au loc încălcări ale acestui principiu. Un nou proiect, netneutralitymap.org, oferă informații despre încălcarea neutralității Internetului în lume, documentând, în acest fel, necesitatea unei legislații privind neutralitatea Internetului.

Deși neutralitatea Internetului este în momentul de față discutată în întreaga Europă, foarte puține date concrete sunt folosite în aceste dezbateri. Proiectul  netneutralitymap.org încearcă să schimbe acest lucru, printr-o nouă modalitate de prezentare a datelor obținute în urma testelor “Glasnost” efectuate la nivel global de către Measurement Lab (teste prin care se verifică dacă furnizorul de acces la Internet foloseşte practice de gestionare a traficului în funcţie de aplicaţii). Aceleaşi instrumente utilizate de către  Measurement Lab sunt folosite pentru identificarea cazurilor de încălcare a neutralității Internetului survenite pe parcursul unui  an. Frecvenţa acestor cazuri este evidenţiată într-o hartă care arată în mod clar faptul că încălcările principiului neutralității Internetului sunt practici obișnuite în Europa.

Pages