Internship plătit - politici publice și drepturi de autor
Update: Am prelungit termenul de primire de aplicatii pina pe 18 mai, raspunsul fiind anuntat pe 19 mai catre cei care au aplicat.
Ai auzit de propunerea de modificare a directivei privind copyright-ul în era digitală? Te interesează subiectele legate de drepturi de autor, excepțiile legii drepturilor de autor, rolul bibliotecilor în managementul informației și/sau consultări publice?
Dacă da, aplică pentru un Copyright Internship organizat de ApTI (Asociația pentru Tehnologie și Internet) și ANBPR (Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România). Stagiul durează până la finalul anului 2017 și este plătit cu 500 de dolari/lună (brut), pentru 4 ore de lucru pe zi.
[Newsletter #11] De la RightCopyright la IMSAI 8080. Deschide emailul că să vezi ce înseamnă...
Dacă nu ești abonat/ă la newsletter-ul nostru sau ai ratat ultimul e-mail de la noi, iată aici despre ce te-am informat. Printre altele, vei afla: cum Communia încearcă să lupte împotriva reformei dreptului de autor în UE, că există o Comisie de Control al SRI care copiază răspunsuri de la SRI, cum să criptezi e-mail-urile și pe la ce conferințe am mai fost și ce inițiative am mai avut cu asociația în luna aprilie. Iar dacă ți se pare interesant, poate te și abonezi la newsletter-ul nostru!
Prezentare: Drepturi de autor și implicațiile pentru educație
La conferința Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (27-28 aprilie 2017), Bogdan Manolea, director executiv ApTI, a făcut o prezentare despre implicațiile drepturilor de autor asupra educației. Vă invităm să parcurgeți și aici prezentarea. De asemenea, încă mai aveți timp să semnați petiția deschisă de Communia pe site-ul dedicat. Puteți semna până în 15 mai!
Vă invităm la conferința Educație Deschisă România (15 mai 2017, București)
Centrul pentru Inovare Publică, Asociația pentru Tehnologie și Internet și OGP România vă invită luni, 15 mai 2017, la cea de-a patra ediție a conferinței Educație Deschisă România. Evenimentul va avea loc la Biblioteca Națională a României, sala Mircea Eliade.
Transparența în educație și colectarea resurselor educaționale deschise sunt două dintre angajamentele pe care Ministerul Educației Naționale și le-a asumat în Planul Național pentru o Guvernare Deschisă 2016-2018. La nivel european, mai multe organizații non-guvernamentale solicită Parlamentului European flexibilizarea și uniformizarea legislației drepturilor de autor, pentru resursele educaționale.
La Întâlnirea ICANN58, unul dintre focusuri a fost pe protecția datelor personale și nume de domenii
Pentru prima dată la o reuniune ICANN, legile privind protecția datelor cu caracter personal au stat în centrul agendei.
Cele mai notabile discuții ale celor 6 zile au fost în jurul politicilor legate de numele de domenii generice și a metodelor de mobilizare a societății civile, instituțiilor academice și a utilizatorilor individuali în dialogul despre guvernanța Internetului.
Între 11-16 martie, a avut loc a 58-a ediție a întâlnirilor ICANN (Internet Corporation for Assigned Names and Numbers) - o întâlnire globală a tututor părților interesate de guvernanța Internetului.
Creative Commons 2017 Global Summit: atenția se mută de la conținut la creatorii de conținut
Titlul oficial este "Creative Commons 2017 Global Summit: Sharing and the Commons: What’s Next", pentru că acum organizația vrea să se focalizeze mai mult pe oamenii care creează conținut pe care-l licențiază apoi prin Creative Commons (CC). CC vrea să ajungă în curând la cât mai mulți creatori, în așa fel încât să se creeze o adevărată rețea în lume. Summit-ul va avea loc la Toronto, în perioada 28-30 aprilie.