Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 9.11

Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor a publicat, în 31 mai, un aviz asupra Raportului de evaluare a Directivei privind reţinerea datelor, transmis de către Comisia Europeană  Consiliului şi Parlamentului European în 18 aprilie.

Autoritatea şi-a exprimat deja de câteva ori îngrijorarea cu privire la necesitatea măsurilor de reţinere a datelor la o scară atât de largă şi la impactul lor asupra drepturilor la viaţă privată şi protecţia datelor cu caracter personal, solicitând Comisiei Europene să demonstreze necesitatea şi proporţionalitatea acestor măsuri.

În urma analizării raportului Comisiei, Autoritatea a ajuns la concluzia că Directiva privind reţinerea datelor nu îndeplineşte cerinţele necesare protecţiei drepturilor la viaţă privată şi protecţia datelor cu caracter personal, întrucât nu a fost demonstrată necesitatea măsurilor de reţinere a datelor. Autoritatea consideră că reglementarea măsurilor de reţinere a datelor se poate face într-o manieră care să afecteze mai puţin viaţa privată.

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi  9.10

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 9.10

Se pare că Uniunea Europeană şi China au căzut de acord asupra creării unui model comun de cenzură pe Internet, care reprezintă o combinaţie “perfectă” a politicilor şi abordărilor curente europene şi chineze.

La 20 aprilie 2011, în cadrul evenimentului “Creative Industries: Innovations for Growth” desfăsurat la sediul Parlamentului European, Comisarul european pentru piaţa internă, Michel Barnier, a anunţat o serie de planuri menite să determine furnizorii de Internet să aplice prevederile legale referitoare la drepturile de proprietate intelectuală. Comisarul a explicat că nu intenţionează să “incrimineze” consumatorii şi că, de aceea, va exercita presiuni asupra intermediarilor online (care, în schimb, vor supraveghea şi pedepsi consumatorii).

Opt zile mai târziu, la 28 aprilie, Oficiul pentru Drepturi de Autor de la Beijing decidea să urmeze acelaşi model, prezentând documentul “Cadru orientativ pentru protecţia dreptului de autor”, ce propune o serie de obligaţii care să fie impuse intermediarilor Internet:

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 9.10

În data de 31 martie, o petiţie a unor organizaţii ale societăţii civile (printre care şi ApTI) a fost transmisă Consiliului Europei, solicitându-se efectuarea, în baza art.52 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului, a unei analize asupra colectării şi stocării de date biometrice de către guverne. Din răspunsul  secretarului general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland (transmis în data de 29 aprilie), reiese că refuză să demareze o astfel de investigaţie.

Deşi accentuează necesitatea unor măşuri concrete care să contribuie la consolidarea şi modernizarea actualului cadru legislativ din domeniul protecţiei datelor, secretarul general nu îşi motivează refuzul faţă de solicitarea de analizare a legalităţii practicilor naţionale în materie de colectare şi stocare de date biometrice. Face, în schimb, referire la alte organisme ale Consiliului Europei (Adunarea Parlamentară, Comisarul pentru Drepturile Omului şi Comitetul Consultativ asupra Convenţiei 108) care ar avea responsabilităţi în acest sens.

Orice dispozitiv care se conectează la Internet utilizează în acest sens o adresă unică – un şir de numere cunoscut sub numele de IP (Internet Protocol). Versiunea IP creată în anul 1977 şi utilizată începând cu anul 1983 este IPv4. În momentul în care acest protocol a fost dezvoltat, s-a considerat că cele 4 miliarde de adrese separate care pot fi oferite prin acest protocol vor fi suficiente pentru a acoperi cererile de adrese.

Însă introducerea pe piaţă şi utilizarea tot mai largă a noilor dispozitive care pot fi conectate la Internet (telefoane mobile, console de jocuri, etc) au adus în atenţie o problemă care în 1977 părea imposibilă: inevitabila epuizare a adreselor IPv4. În faţa acestei probleme, comunitatea tehnică a dezvoltat un nou protocol, IPv6, care oferă un număr infinit mai mare de adrese IP - 2¹²⁸ . Alocarea de blocuri de adrese IPv6 a început încă din 1999.

În februarie 2011, ICANN a anunţat că nu mai dispune de adrese IPv4, astfel că în momentul de faţă singurele astfel de adrese disponibile spre alocare ISP-iştilor, şi, ulterior, utilizatorilor finali, sunt deţinute de către registrele regionale. În acest context, tranziţia de la IPv4 la IPV6 reprezintă „una dintre cele mai importante măsuri necesare pentru a proteja Internetul aşa cum îl cunoaştem astăzi” (aşa cum menţiona Vint Cerf, vice-preşedinte Google şi unul dintre „fondatorii Internetului") şi, astfel, o provocare pentru categorii diverse de actori: furnizori de servicii Internet (ISP-işti), producători de echipamente şi aplicaţii, furnizori de conţinut şi utilizatori finali. În faţa acestor provocări, unele guverne (Statele Unite, Japonia, Australia, China, etc) au înţeles necesitatea promovării şi încurajării tranziţiei de la IPv4 la IPv6, lansând o serie de iniţiative în acest sens.

Articol preluat de pe site-ul EDRi

Consiliul Uniunii Europene a făcut publică prezentarea referitoare la “graniţa Schengen virtuală” – propunerea de creare a unui “zid chinezesc” în jurul Internetului în Europa, discutată de către Consiliu în februarie.

Atât din prezentare, precum şi din scrisoarea însoţitoare, reies următoarele:

• Este clar faptul că se intenţionează utilizarea  problemelor referitoare la abuzurile asupra copiilor ca argument în vederea obţinerii de susţinere politică pentru acest proces. “Acesta este doar primul pas spre blocarea conţinutului cu caracter pedofil din cadrul Uniunii Europene (…) este posibil ca în viitor să fie extinsă cooperarea în cadrul procesului de blocare prin includerea altor tipuri de infracţiuni.”
• Deşi prezentarea are logo-ul Preşedinţiei ungare, “nu reflectă opinia oficială a Consiliului, a Secretariatului General sau a Preşedinţiei”.

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 9.9

Cum este posibil ca o industrie sau un sector dintr-o industrie să fie de acord, “voluntar”, să-şi pedepsească clienţii şi să restricţioneze libertatea de exprimare? Unul dintre cele mai interesante şi mai evocatoare exemple de astfel de cazuri este cel al “dialogului public-privat privind lupta împotriva activităţilor ilegale din mediul online”.

În noiembrie 2009, Directoratul General pentru Justiţie, Libertate şi Securitate al Comisiei Europene(ale cărui responsabilităţi au fost preluate, în noua Comisie, de către Directoratul General pentru Afaceri Interne) a invitat o serie de companii Internet (dar nu şi societatea civilă) la o discuţie despre problema conţinutului online ilegal, cu referire în principal la abuzuri asupra copiilor, terorism şi rasism/xenofobie. În cadrul respectivei întâlniri nu a fost identificată nicio problemă care ar necesita o atenţie deosebită, dar au fost prezentate câteva soluţii deja utilizate în lupta împotriva acestui tip de conţinut.

Comisia Europeană şi-a luat angajamentul de a pregăti o propunere de recomandări care să stea la baza unor discuţii ulterioare. Textul acestei propuneri urma să reprezinte maniera în care Comisia a înţeles poziţia industriei, şi nu o propunere propriu-zisă a Comisiei. Ca urmare, documentul nu trebuia să urmeze procedurile interne de avizare din cadrul Comisiei, şi, nefiind o propunere legislativă, nici să fie supus dezbaterii Consiliului Uniunii Europene şi Parlamentului European.