Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 9.15

În luna iunie a acestui an, profesorul Yaman Akdeniz (de la Universitatea Istanbul Bilgi, Turcia) a pregătit un Raport privind libertatea de exprimare pe Internet pentru Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE). Raportul conţine o analiză asupra prevederilor legale şi practicilor referitoare la libertatea de exprimare, libera circulaţie a informaţiei şi pluralismul media pe Internet, existente în statele OSCE participante.

Studiul relevă faptul că măsurile de blocare impuse în statele din regiunea OSCE nu sunt întotdeauna prevăzute prin lege, iar aplicarea lor nu se face cu respectarea principiilor aferente procedurilor legale standard. Astfel, deciziile de blocare nu sunt neapărat luate de către organe judiciare, ci de către autorităţi administrative sau linii telefonice de urgenţă  ("hotline") operate de către sectorul privat, care decid ce conţinut, site web sau platformă trebuie blocat(ă). În multe cazuri, astfel de proceduri “voluntare” de blocare sunt lipsite de transparenţă şi răspundere. În plus, procedurile de contestare a unor astfel de decizii fie nu există, fie, dacă există, sunt adesea ineficiente. În acest context, trebuie pusă sub semnul întrebării compatibilitatea dintre măsurile de blocare şi dreptul fundamental la libertate de exprimare.

În absenţa unei baze legale pentru blocarea accesului la conţinut online, compatibilitatea acordurilor şi sistemelor “voluntare” de blocare cu angajamentele asumate de către statele membre în cadrul OSCE, cu articolul 19 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi cu articolul 10 al Convenţiei Europene privind Drepturile Omului este problematică. De asemenea, astfel de “ingerinţe voluntare” pot fi contradictorii cu prevederile  Documentului Final adoptat în cadrul întâlnirii de la Moscova a Conferinţei asupra Dimensiunii Umane a OSCE.

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 9.15

Consiliul Uniunii Europene a publicat, în 15 iulie, un proiect de declaraţie politică privind neutralitatea Internetului (“Council Conclusions on Net Neutrality”), în care subliniază necesitatea menţinerii caracterului deschis şi neutru al Internetului, precum şi consacrării principiului neutralităţii Internetului ca “obiectiv politic”.

Deşi, la o primă vedere, documentul pare – şi este – pozitiv, referirea la “comunicaţii în bandă largă accesibile şi sigure şi o gamă largă şi variată de servicii şi conţinut” ca “obiectiv politic important” creează însă impresia că neutralitatea Internetului este mai degrabă o prioritate secundară. Pe scurt, Consiliul îşi arată dorinţa de a include conceptul de “neutralitate a Internetului” în activităţi de reglementare ulterioare, fără să fie însă suficient de clar cu privire la statutul pe care acest “obiectiv politic” îl are în cadrul politicilor sale în domeniul comunicaţiilor.

Cu toate acestea, importanţa neutralităţii Internetului pentru economie este menţionată în detaliu, documentul subliniind rolul fundamental al dezvoltării comunicaţiilor electronice, în general, şi a comunicaţiilor în bandă largă, în special, în promovarea investiţiilor, crearea de locuri de muncă şi redresarea economică. Documentul face referire la “necesitatea menţinerii caracterului deschis al Internetului, în paralel cu garantarea faptului că Internetul va permite în continuare furnizarea de servicii de înaltă calitate într-un cadru care promovează şi respectă drepturi fundamentale precum libertatea de exprimare şi libertatea în desfăşurarea de activităţi economice.”

Asociaţia pentru Tehnologie şi Internet, împreună cu Asociaţia Internet Service Providerilor din România, Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului – Comitetul Helsinki, Centrul pentru Jurnalism Independent şi ActiveWatch îşi exprimă îngrijorarea cu privire la noile măsuri de blocare prin furnizorul de servicii Internet (ISP) a unor pagini web, propuse de către Ministerul Finanţelor prin noua Hotărâre de Guvern referitoare la jocurile de noroc, în special în contextul în care Guvernul României propune deja prin alte acte normative măsuri similare pentru site-uri cu pornografie adultă sau de vânzare de produse etnobotanice.

Dorim să subliniem că asemenea măsuri de blocare a unor site-uri web prin intermediul furnizorului de servicii Internet constituie o măsură de cenzură a conţinutului media online, masura ce  ridică probleme serioase în ceea ce priveşte respectarea drepturilor omului şi în special a dreptului la liberă exprimare.

În acest sens, Uniunea Europeană a inclus prin noul pachet de directive în domeniul comunicaţiilor electronice obligaţia pentru statele membre ca accesul la Internet să nu poată fi blocat sau limitat în mod abuziv. Noul art. 1 alin. (3a) din Directiva 2002/21/CE prevede în mod explicit:

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 9.14

Curtea de Justiţiea Uniunii Europene a decis, în 12 iulie, cu privire la răspunderea platformelor de comerţ electronic pentru încălcarea, de către utilizatorii lor, a drepturilor de proprietate intelectuală (în cazul mărcilor comerciale), precum şi la aria de cuprindere a sferei de protecţie pentru furnizorii de servicii de hosting, prevăzută în Directiva privind comerţul electronic. Decizia a fost luată cu privire la cazul L’Oreal vs eBay judecat în Marea Britanie. Curtea  a decis că sfera de protecţie pentru furnizorii de servicii de găzduire se aplică doar în cazurile în care prelucrarea datelor aparţinând unor terţi este o procedură tehnică şi automată, şi, în acelaşi timp, pasivă şi neutră. În opinia Curţii, un site de comerţ electronic nu este suficient de “pasiv” dacă “furnizează servicii de asistenţă care includ optimizarea modului de prezentare a ofertelor de vânzare sau promovarea lor”. Deşi răspunderea eBay va trebui să fie stabilită de către instanţa judecătorească responsabilă din Marea Britanie, răspunsul oferit de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene reprezintă o victorie pentru susţinătorii unei aplicării mai riguroase a prevederilor legale privind drepturile de proprietate intelectuală în mediul online.

Acţiunea legală intentată de către L’Oreal nu se referă doar la vânzarea, prin intermediul eBay, de produse contrafăcute, sub marca L’Oreal. Scopul general al acţiunii este de a preveni utilizarea mărcii sale comerciale pe eBay pentru vânzarea propriilor produse fără acordul său. În acest context, Curtea este de acord cu L’Oreal cu privire la faptul că legislaţia europeană interzice vânzarea de către terţi, fără permisiune, de mostre de produse prin intermediul unei platforme de comerţ electronic.

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 9.14

În condiţiile în care viitorul reţinerii datelor pare incert, membrii conservatori ai Parlamentului german solicită cu insistenţă Ministerului Justiţiei să adapteze legislaţia naţională la prevederile actuale ale directivei, în timp ce liberalii şi verzii doresc o restricţionare a posibilităţii de stocare a informaţiilor.

În martie 2010, Curtea Constituţională germană declara nulă legea de transpunere a directivei, care solicita reţinerea datelor pentru o perioadă de şase luni şi impunea distrugerea datelor deja colectate. Acum i se solicită din nou Ministrului Justiţiei să “îşi facă treaba” şi să elaboreze un nou proiect de lege care să corespundă prevederilor directivei europene. Peter Altmaier, membru al grupului conservator (CDU) din Parlamentul german, consideră că trebuie să fie găsită o soluţie care să satisfacă atât condiţiile impuse de UE, cât şi cerinţele Curţii Constituţionale.

Directiva este, însă, considerată defectuoasă chiar şi de către reprezentanţii germani în Parlamentul European: “Directiva privind reţinerea datelor a fost discutabilă în momentul în care a fost adoptată, acum cinci ani, şi rămâne discutabilă şi în prezent”, spune Alexander Alvaro, MEP german liberal, care consideră că, deşi agenţiile guvernamentale şi cele responabile cu aplicarea legii în Germania au nevoie de “instrumentele şi resursele necesare pentru a stopa şi împiedica acte de terorism, Uniunea Europeană trebuie să respecte viaţa privată a cetăţenilor săi”. Alvaro atrage atenţia asupra raportului Comisiei Europene privind evaluarea directivei, raport care subliniază o serie de aspecte îngrijorătoare privind protecţia vieţii private şi dezvăluie practicile defectuoase şi inconsistente de reţinere a datelor, care ridică serioase probleme referitoare la eficienţa, necesitatea şi proporţionalitatea prevederilor directivei.

O serie de aspecte legate de viaţa privată şi protecţia datelor cu caracter personal în contextul serviciilor online de tip UGC (conţinut generat de utilizatori) au fost discutate în cadrul CONSENT Social Networking summit – eveniment desfăşurat în 5-6 iulie 2011, în oraşul german Gottingen. Evenimentul a fost derulat în cadrul proiectului CONSENT (Consumer sentiment regarding privacy on user generated content services in the digital economy) – proiect finanţat de către Uniunea Europeană prin Programul Cadru 7 şi care are drept scop studiul şi analiza schimbărilor survenite în comportamentul şi cultura consumatorului ca urmare a dezvoltării fără precedent a serviciilor on-line de tip UGC şi a modului în care practicile contractuale, comerciale, tehnice afectează opţiunile şi atitudinile faţă de protecţia datelor personale în economia digitală. CONSENT are 19 membri (printre care şi ApTI) din 13 state europene.

În prima zi a evenimentului s-a discutat despre politicile furnizorilor de servicii referitoare la viaţă privată şi protecţia datelor cu caracter personal şi măsura în care acestea respectă standardele europene in materie, despre reţele sociale şi setările pe care le acestea le oferă utilizatorilor în materie de protecţie a vieţii private, despre modul în care se realizează obţinerea consimţământului utilizatorilor pentru prelucrarea datelor personale în cazul serviciilor UGC şi despre interoperabilitatea serviciilor UGC.

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 9.12

În martie 2010, Comisia Europeană a lansat o propunere de directivă privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile (text în română şi engleză). Textul iniţial al propunerii solicita, în art.21, introducerea obligatorie, în toate statele membre ale Uniunii Europene, a măsurilor de blocare a conţinutului online ilegal (fără să existe menţiuni referitoare la tehnologiile de blocare ce urmau să fie folosite). Textul explicativ al propunerii de Directivă (“recitalul” 13) încuraja statele membre să determine furnizorii de Internet să implementeze măsuri de blocare în afara unui cadru legal (“sustinerea şi stimularea elaborării voluntare, de către furnizorilor de servicii Internet, de coduri de conduită şi ghiduri referitoare la măsuri de blocare a accesului la astfel de pagini de Internet”).

Propunerea a fost discutată atât la nivelul Consiliului European, cât şi la nivelul Parlamentului European, şi, ca urmare a opiniilor divergente ale celor două instituţii (vezi textele propuse de Consiliu şi de Parlament), au fost iniţiate negocieri între instituţiile europene în scopul elaborării unui text care să fie agreabil pentru toate părţile.

Textul provizoriu (în engleză aici şi în română - traducere neoficială - mai jos) adoptat în urma acestor negocieri elimină obligaţia ca statele membre să introducă măsuri de blocare. Însă, având in vedere că anumite state deja au implementat sisteme de blocare, cel mai bun compromis la care s-a putut ajunge a fost admiterea faptului că statele membre “pot” adopta soluţii de blocare, cu respectarea anumitor măsuri de protecţie. Textul explicativ însă creează confuzie. Pentru cei care doresc să ignore prevederile Cartei Europene şi Convenţiei Europene privind Drepturile Omului, textul menţionează faptul că  prevederile Directivei  “nu aduc atingere acţiunilor voluntare iniţiate de către industria Internet”. Nu se explică însă ce se înţelege prin “voluntare” sau la ce fel de acţiuni se face referire. Se mai precizează şi că blocarea poate fi “bazată pe diverse tipuri de acţiuni publice, fie ele legislative, ne-legislative, juridice sau de altă natură”. Pentru cei care doresc să se respecte prevederile art.52 ale Cartei şi art.8 şi 10 ale Convenţiei, în special cele referitoare la faptul că orice restricţionare a drepturilor fundamentale, precum dreptul la comunicare şi la viaţă privată, trebuie să fie bazată pe prevederi legale, textul explică faptul că “statele membre trebuie să se asigure că oferă utilizatorilor şi furnziorilor de servicii un nivel adecvat de predictibilitate şi securitate legală”. Acest text sugerează faptul că ar fi necesar un nivel de control mult mai ridicat decât cel care există în prezent în anumite state europene unde blocarea se face fără nicio bază legală (Suedia şi Danemarca, spre exemplu).