drept de autor

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 10.12

În 2011, Uniunea Europeană decidea împotriva introducerii filtrării obligatorii în Europa, ca urmare a unei analize democratice a dovezilor care arătau că o astfel de măsură nu este necesară. În 2012, Uniunea Europeană lucrează la o serie de proiecte care să introducă filtrarea “voluntară” a conţinutului încărcat (“upload”) pe Internet; pentru că această filtrare ar urma să fie introdusă în mod voluntar, nu este nevoie de nicio analiză democratică.

Există cel puţin trei iniţiative care urmăresc acest scop. În primul rând, “Coaliţia CEO” creată de Comisarul Kroes şi în cadrul căreia mari companii au fost invitate să propună măsuri care să facă Internetul “un loc mai sigur pentru copii”. Faptul că Facebook este responsabil pentru setări privind protecţia vieţii private, iar Microsoft pentru chestiuni legate de procedura “notice and takedown” pare să nu ridice semne de întrebare referitoare la faptul că întregul proces este folosit, de fapt, pentru scopuri comerciale.

Experienţa Microsoft în legătură cu procedura “notice and takedown” este departe de a fi exemplară. Cazuri recente arată că Microsoft, folosindu-se de faptul că Google aplică la nivel global legislaţia SUA privind protecţia dreptului de autor, a solicitat în mod repetat Google să elimine linkuri din rezultatele căutărilor, însă aceste linkuri rămân disponibile în propriul motor de căutare al Microsoft. Pe de altă parte, Mincrosoft a dezvoltat un produs denumit “photoDNA”, folosit de către Facebook Marea Britanie ca filtru pentru încărcarea de fişiere, menit să prevină încărcarea de materiale reprezentând abuzuri asupra copiilor. Ce se întâmplă când cineva încearcă să încarce astfel de materiale? Nu şţie nimeni. Ce se întâmplă dacă un infractor încearcă să încarce segmente neincriminatorii ale unor imagini, încercând astfel să îşi filtreze propria colecţie de imagini ilegale pentru a identifica imagini care nu sunt cunoscute poliţiei ? Nu se ştie. Cât de mare este riscul ca astfel de măsuri de reprezinte, de fapt, stimulente pentru crearea de noi imagini ilegale şi apariţia de noi abuzuri? Nu se ştie

În România, protecția dreptului de autor și a drepturilor conexe este reglementată prin Legea nr.8/1996, care a suferit, de-a lungul timpului, numeroase modificări și completări., impuse, de cele mai multe ori, de rațiuni legate de necesitatea asigurării conformității cu reglementările europene în domeniu.

Continuând seria acestor amendări sucessive, o nouă propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr.8/1196 a fost depusă în Parlament, fiind înregistrată spre dezbatere la Senat în data de 15 februarie 2012 (cu nr.B44/2012).

Propunerea legislativă (care nu a intrat încă în procedură de dezbatere parlamentară, fiind transmisă Guvernului pentru un punct de vedere) preia o foarte mare parte din prevederile unui proiect de lege similar propus în anul 2010 de către Ministerul Culturii și Patrimoniului Național (dar se pare abandonat între timp) și vizează o serie de aspecte precum (dupa cum sunt mentionate in adresa initiatorului):

• comunicarea publică, în scop ambiental, a operelor muzicale: se propune ca faptele de comunicare publică în scop ambiental a operelor muzicale, fără autorizare, să fie considerate contravenții, și nu infracțiuni, așa cum este cazul în prezent);
• copia privată - remunerațiile compensatorii care trebuie plătite pentru aparatele prin intermediul cărora se pot realiza copii: se propune extinderea obligației de plată a acestor remunerații pentru aparatele care permit realizare de copii și nu doar pentru aparatele concepute pentru realizarea de copii, așa cum prevede legislația în vigoare;
• operele orfane: se propune crearea unui registru național al operelor orfane;
• înlocuirea sintagmei “în scop comercial “cu sintagma “la scară comercială” și definirea acesteia din urmă ca fiind “activitatea întreprinsă în scopul obținerii unui avantaj economic sau comercial, direct sau indirect, ceea ce exclude în mod normal activitatea consumatorilor finali care acționează cu bună credință”.

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 10.3

Comisia Europeană a publicat recent o “foaie de parcurs” cu privire la revizuirea Directivei privind aplicarea drepturilor de proprietate intelectuală (Directiva 2004/48/CE). A devenit deja o tradiție felul în care Comisia tratează în mod unitar diferite categorii de încălcări ale drepturilor de proprietate intelectuală, de la periculoasele medicamente contrafăcute  până la descărcările ilegale de fișiere, și încearcă să găsească o soluție “universal aplicabilă”. În plus, raportul din 2010 privind implementare  Directivei arată cum a scăzut credibilitatea și presupusa legitimitate a dreptului de autor în mediul digital.

Confruntându-se cu eșecul indiscutabil (de unde și solicitările de revizuire) al cadrului de reglementare “universal aplicabil” și cu nevoia aparent evidentă de a reforma legislaţia privind dreptul de autor, abordarea aleasă de către Comisie vizează o aplicare și mai puternică a acestei legislaţii și o implicare și mai mare a sectorului privat în aplicarea prevederilor legale. O declarație vagă referitoare la luarea în considerare a introducerii unor “măsuri menite să promoveze oferte legale” apare în documentul Comisiei, fără a fi însă detaliată.

Interesant este că “foaia de parcurs”  explică necesitatea clarificării actualei definiții a termenului “scară comercială” din Directivă, pentru a se asigura faptul că nu sunt vizați consumatorii individuali. Acest lucru este destul de important, având în vedere că definiția termenului, aşa cum apare în Directivă, este cu mult mai restrânsă decât cea din ACTA. Apare astfel o întrebare fundamentală: cum poate Uniunea Europeană să fie atât de sigură că definiția din ACTA a termenului “scară comercială” nu va conduce la măsuri disproporționate de incriminare a utilizatorilor finali, din moment ce consideră că o definiție mai exactă decât cea din ACTA riscă să conducă la măsuri disproporționate împotriva cetățenilor, în contextul dreptului civil?

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 9.23

Avocatul General al Curții de Justiție a Uniunii Europene şi-a exprimat recent punctul de vedere cu privire la cazul Bonnier Audio vs Perfect Communication Sweden (cauza nr. C-461/2010). Întrebarea la care Curtea de Justiție a fost solicitată să răspundă a fost dacă Directiva privind reținerea datelor și/sau articolele 3,4,5 și 11 ale Directivei privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor electronice împiedică statele membre să permită emiterea de ordine judecătorești, în cadrul unor proceduri judiciare civile, care să oblige furnizorii de servicii de Internet să furnizeze deținătorilor de drepturi de autor informații despre abonații despre care se presupune că au încălcat drepturi de proprietate intelectuală, conform art.8 al Directivei privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală. După cum este formulată, întrebarea pare să încerce să ofere, parțial, și răspunsul căutat, prin aceea că se solicită în mod explicit acceptarea presupunerii că măsura este proporțională și că au fost aduse dovezi care să demonstreze existența unei încălcări a drepturilor de proprietate intelectuală.

În răspunsul său, Avocatul General arată că nu există nicio prevedere în Directiva privind reținerea datelor sau în Directiva privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor electronice care să împiedice autoritățile naționale să impună o măsură prin care să se solicite utilizarea datelor reținute pentru identificarea indivizilor, în scopul aplicării prevederilor Directivei privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală. Totuși, aceste informații trebuie să fie reținute cu scopul de a putea fi puse la dispoziția deținătorilor drepturilor de proprietate intelectuală, conform prevederilor legale naționale și cu respectarea legislației europene în domeniul protecției datelor cu caracter personal.

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 9.17

Parlamentul European a publicat un studiu privind “Comportamentul consumatorilor în mediul digital”, realizat la cerere de către London School of Economics (LSE). Studiul a presupus o consultare restânsă cu actori relevanţi (pintre care şi EDRi), precum şi o analiză a literaturii de specialitate existentă şi a evoluţiilor pieţei. Acest studiu se înscrie în seria preocupărilor instituţiilor UE în ceea ce priveşte identificarea unor modalităţi pentru realizarea unei pieţe unice eficiente, în special în mediul digital.

În studiu sunt identificaţi următorii factori care influenţează cererea şi oferta de “conţinut ilegal”:

1. preţul;
2. apariţia “prosumatorilor” (utilizatori care acţionează atât în calitate de producători cât şi de consumatori);
3. schimbul de produse şi fişiere online între consumatori;
4. stimulente economice consistente pentru furnizarea a ceea ce autorii studiului denumesc “conţinut ilegal”.

Realizata in cadrul arbitrajului dintre utilizatori si UCMR-ADA cu privire la utilizarea operelor muzicale pe Internet.

(Pentru contextul acestei prezentari vezi insemnare separata )

Am participat din partea APTI la evenimentul mult asteptat, in care titularii de drepturi, consumatorii, institutiile statului si multe alte persoane interesate au avut ocazia sa stea fata in fata pentru a discuta "de ce este nevoie de un asemenea acord", "care este scopul acordului", "de ce nu a fost mediatizat indeajuns" si, nu in ultimul rand, "cum vom colabora".